„Jus primae noctis“ (Dreptul de prima noapte). În Evul Mediu, fetele care se măritau erau violate, în noaptea nunţii, de stăpânul domeniului pe care tinerii miri locuiau. Legal, nu era o crimă. Că mirele plângea la colţul casei, că nunta numai nuntă nu mai era, nu avea importanţă. Era „droit du seigneur“ – dreptul stăpânului.
Ceea ce face Rusia azi în Ucraina este acelaşi lucru. Cu deosebire că, dacă Rusia a violat o dată, crede că poate viola de câte ori vrea ea.
Evul Mediu a trecut însă. Au venit revoluţiile, au murit sute de mii de oameni, fiecare pentru cauza lui. Toţi murim şi ştim asta. Parcă e mai caldă trecerea când ştii că cineva drag te ţine de mână.
De ce nu judecăm aşa, totuşi? De ce nu judecăm toţi aşa?
Văd ce scriu ziarele. Ruşii nu ar crede că în Ucraina se întâmplă o crimă în masă. Dar, chiar de-ar fi aşa, ruşii tot susţin „dreptul stăpânului“.
Ca să vezi felul lumii de a judeca, trebuie să te întorci în trecut. De ce este Vestul atât de diferit de Est? De ce au iubit paşoptiştii noştri Vestul, ci nu Moscova? De ce este Estul atât de umil şi violent, faţă de un Vest prosper?
Două şcoli de gândire au guvernat ultimii 2000 de ani ai omenirii. Originea statului şi raţiunea lui de a fi.
Aristotel (în „Politica“), a cărui gândire strălucită stă la baza civilizaţiei noastre iudeo-creştine, crede că statul este anterior individului, aşa că statul trebuie susţinut. Doar că, spune el: statul aduce armonie între oameni şi le aduce fericirea pe care ei nu o aveau. De aceea Aristotel trebuie iertat. Aristotel a schimbat cumplit agenda lumii catolice şi, apoi, a întregii lumi creştine.
Hegel, unul dintre cei mai curioşi filosofi ai lumii – considerat de unii fundamentul pentru politica nazistă – susţine şi el că individul, în faţa statului, este aproape un nimeni: statul este substanţa, individul un accident.
Doar că nu întotdeauna lucrurile stau cum şi le imaginează unii.
Şcoala liberală susţine, dimpotrivă: individul este în centrul lumii, nu statul. Nu feudalul şi nu „dreptul stăpânului“.
„Al doilea tratat despre guvernământul civil“ (1689) al lui John Locke spune: guvernarea, statul sunt posterioare individului. Iar scopul guvernării/guvernului este de a-l apăra pe individ. Iar guvernul care nu este în stare să-l apere pe individ, să-i apere proprietatea, trebuie înlăturat. Constituţia SUA este scrisă pe judecata lui Locke. De aceea, în societăţile liberale, mandatele politice sunt limitate. Vă imaginaţi că-i poate schimba cineva, prin vot, pe Vladimir Putin sau pe Xi Jinping? Deşi sunt ţări cu populaţii enorme?
Ce diferenţă de judecată: statul e substanţa (Hegel) şi guvernul care nu îndeplineşte mandatul poporului trebuie înlăturat (Locke).
Aici suntem azi, deşi credeam, în urmă cu 30 de ani, că ideologiile s-au sfârşit – citindu-l pe Francis Fukuyama.
Ruşii cred, de voie de nevoie, într-un stat brutal, îl susţin, susţin un război cumplit împotriva „fraţilor lor“. Ca şi cum nu le-ar păsa de viitor.
Voinţa liberală, cea care a triumfat în Vest şi pe care România a înfiiat-o, în parte, cu toată durerea ce a însemnat, a adus prosperitate, mică, mare, cât este ea acolo. PIB-ul/capita al Rusiei este de 10.000 de dolari. Al României de 12.000 de dolari. Al Ucrainei de 4.000 de dolari. Românii, în această nebunie a nevoii de a avea un pic mai mult ca ieri, a întrecut acum patru ani, la PIB/capita, Rusia, cea mai bogată ţară în materii prime şi cea mai întinsă ţară din lume. Ruşii cred că Vladimir Putin are multe ţâţe şi că ei pot suge de la el cât vor. De aceea susţin statul, sunt orbi în faţa crimelor din Ucraina. Războiul de azi este între societăţile liberale şi „dreptul la prima noapte“.
