În ultimii ani s-a discutat mult de nevoia de a avea un asigurator naţional, cu capital de stat. Principiile pieţei libere în mod absolut ar spune că orice intervenţie a statului poate afecta piaţa liberă. Cât de libere mai sunt pieţele, mai ales cele financiare? După criza din 2008 s-a decis că e nevoie de reglementări care să protejeze mai bine consumatorii. Aceste reglementări au fost emise şi sunt în curs de aplicare. Vorbim de o piaţă reglementată, chiar strict.
Printre aceste reglementări sunt şi cele care ţin de asigurările obligatorii. Acestea au preponderent rol social, de protecţie a bunăstării personale faţă de riscurile care afectează un număr relativ mare de oameni şi care ar crea probleme care pot avea impact prin falimentul personal adus de nevoia de a acoperii din buzunarul propriu o daună de zeci sau sunt de mii de euro, ceea ce este imposibil pentru majoritatea cetăţenilor. Populaţia afectată nu ar putea suporta. Acesta este rolul social al asigurării prin mutualitate , al asigurărilor obligatorii, de tip RCA. Mutualitatea este esenţială, contribuim cu toţi câte puţin, pentru a acoperii daunele câtorva, dar putând fi fiecare dintre noi în această situaţie. Deci vorbim nu doar de rol social, ci şi de solidaritate socială. Putem aplica principiile capitalismului pur pentru un astfel de produs de asigurări cu caracter social? În general, la nivel global, capitalismul tinde să devine un capitalism social. Pot pune asiguratorii orice preţ pe care îl consideră profitabil pentru activitatea proprie, iar consumatorii sunt obligaţi a-l plăti? Preţurile sunt liberalizate. Directivele europene spun că acestea nu pot fi controlate în afara unui sistem de control al preţurilor stabilit la nivel naţional. Directivele europene trebuie respectate. Mai există riscul derapajelor, grave după cum s-au văzut în anii 2016-2017, când anumite preţuri au explodat ca la comandă, dincolo de un fundament economic, etic normal?
În acea perioadă ar fi fost util un asigurator de stat care să nu se uite în primul rând la profitul propriu, să nu se sincronizeze cu o tendinţă a pieţei de a creşte preţurile pentru excluziunea financiară a unor categorii de clienţi? În iulie 2017 a apărut noua lege RCA care a creat cadrul calculării la nivelul întregii pieţe a unor preţuri orientative pentru asigurările RCA, în condiţii normele de profitabilitate, cheltuieli administrative, segmentări etc. pentru un astfel de produs obligatoriu. Si astfel preţurile s-au redus semnificativ, de 2-3 ori la anumite categorii. În continuare acestea sunt la un nivel redus, destul de mult sub acele preţuri de referinţă orientative. Prima medie anualizată pentru semestrul I 2018 chiar a scăzut din nou cu 17% faţă de semestrul I 2017. Dar presiunile interne şi externe pot apar ciclic, legităţile economice se pot modifica rapid. Existenţa unui asigurator de stat ar putea avea rolul de reglare al unei pieţe care încă se maturizează, este într-o dezvoltare care poate genera derapaje inerente, speculative?
Tendinţele de oligopol prin prezenţa activă a unui număr redus de jucători, pe o piaţă de dimensiuni relativ mari, de peste 5 milioane de asiguraţi anual, determină nevoia de dezvoltare a acestei pieţe prin apariţia unor noi actori? Dacă aceştia nu apar, se pune întrebarea care poate fi rolul statul în echilibrare echilibrare, în stimularea unei competiţii corecte. Şi este esenţial a se asigura competiţia corectă, pentru o piaţă sănătoasă, orientată spre interesele consumatorilor.
Poate fi reglată de sistemul legislativ de care discutam, de noile reglementări europene şi de convergenţă spre o supraveghere integrată europeană, temerea că o societate de asigurări de stat ar putea fi ineficienţă, cu guvernanţă slabă? Poate fi compensat acest risc de beneficii?
Autoritatea de supraveghere are un rol esenţial, şi s-a văzut clar că în ultimul an, rezultatele sunt sesizabile. Din perspectiva stabilităţii financiare nu mai este nici o companie care să nu satisfacă cerinţele de prudenţialitate (solvabilitate, lichiditate, capital etc), preţurile libere, în descreştere, nedepăşind referinţele orientative calculate de experţi independenţi, neînregistrându-se nici un client care să solicite protecţie prin sistemul clienţilor cu risc ridicat, adică nu a fost nici un client exclus de la asigurare prin preţ. Protecţia consumatorilor se întăreşte prin proiectarea sistemului de conduită care se aplică începând momentul apariţiei legii de distribuţie în asigurări, ultima directivă europeană transpusă pentru protejarea drepturilor consumatorilor. Noul sistem de reglementare, aplicat şi în România, este supravegheat uniform şi strict, indiferent de forma capitalului, de stat sau privat. Criteriile de solvabilitate, lichidate, cerinţele de capital, sistemul de control prudenţial asigură acel cadru al stabilităţii financiare. Directiva de distribuţie va proteja suplimentar consumatorii şi îi determină pe asiguratori să aibă o conduită orientată spre client.
Ar putea fi important un asigurator de stat, pe lângă produsul RCA , în zonele în care nu există interes comercial al actorilor privaţi, dar este o mare nevoie de protecţie financiară la nivelul societăţii? De exemplu în agricultură, asigurările agricole sunt puţine, destul de costisitoare. Milioanele de fermieri români probabil au nevoie de protecţie ca după o calamitate sau chiar un risc mai mic, să îşi poată relua existenţă, să aibă fondurile sa îşi refacă culturile şi să nu aştepte ajutor de la stat. Ar putea prelua asiguratorul de stat responsabilităţile guvernului, degrevând fondurile speciale alocate la evenimente care necesită intervenţia statului pentru a-i ajuta, chiar salva pe oameni? Rolul asigurărilor este de a prelua responsabilităţile financiare când se produce un risc care generează o pierdere financiară. Este bine să fie acoperite majoritar aceste riscuri din bugetul de stat şi nu de un asigurator, privat sau de stat, care să dezvolte produse de asigurare la nivel naţional, pe baza politicilor naţionale ale guvernului? Va determina o astfel de competiţie mai multe societăţi de asigurări să se implice pentru a evita oligopolul?
Se vorbeşte mult de produse noi de asigurare, mai apropiate de nevoile oamenilor. Poate un asigurator de stat să aibă un rol suplimentar pe zona produselor inovative? De exemplu în domeniul micro-asigurările. Pentru o populaţie de milioane de oameni cu venituri reduse, micro-asigurările ar putea fi o formă fezabilă de asigurare. Cu sume mici ar putea asigura continuarea vieţii după producerea unui risc, la un nivel minim necesar. Marii asiguratori par a nu avea apetit în a lansa astfel de produse, ieftine, probabil riscând a-şi canibaliza produsele mai scumpe, de multe ori exclusiviste pentru o populaţie cu venituri reduse. Ar putea prelua un asigurator de stat o astfel de responsabilitate?
Legiuitorul a simţit nevoia unei astfel de abordări pe zona RCA. În legea 132/2017, la art. 47 se prevede că în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, MFP poate elabora actul normativ pentru înfiinţarea/preluarea unei companii de asigurări, cu capital de stat, în domeniul asigurărilor RCA şi altor tipuri de asigurări.
Rezumând întrebările, un asigurator de stat:
· ar avea rol de echilibrare a pieţei pentru produsele obligatorii cu caracter de solidaritate socială?
· ar putea susţine dezvoltarea competiţiei, a creşterii gradului de cuprindere în asigurare, eliminarea excluziunii financiare a populaţiei cu venituri reduse?
· ar putea reduce cheltuielilor bugetare, dezvoltarea de noi servicii şi produse care nu se regăsesc în prezent pe piaţa românească?
*Călin Rangu este dublu licenţiat, doctor în reţele neurale aplicate în seriile financiare, absolvent MBA, lector universitar, director în cadrul ASF, preşedinte al Institutului de Studii Financiare, vicepreşedinte al comitetului ITF al Autorităţii Europene de Asigurări şi Pensii Ocupaţionale (EIOPA). Are o experienţă de peste 20 de ani în domeniul financiar-bancar, peste 15 ani de management in sectorul privat, în cadrul BNR şi al ASF.
