Opinii

Experţii Deloitte: Ce diferenţe există între facilităţile adoptate de stat privind restructurarea, anularea sau eşalonarea unor obligaţii fiscale restante

Mihnea Galgoţiu–Săraru, Partener, Luisa Alb, Senior Associate, şi Tatiana Milu, Associate, Reff & Asociaţii | Deloitte Legal

Mihnea Galgoţiu–Săraru, Partener, Luisa Alb, Senior Associate, şi Tatiana Milu, Associate, Reff & Asociaţii | Deloitte Legal

04.11.2020, 14:04 402

În contextul pandemiei SARS-CoV-2, autorităţile au adoptat mai multe măsuri fiscale menite să ajute mediul de afaceri să treacă peste dificultăţile de natură financiară cu care se confruntă în prezent, precum şi să prevină acumularea de noi datorii la stat prin susţinerea conformării la plată a contribuabililor.

Cea mai recentă astfel de măsură legislativă a intrat în vigoare săptămâna trecută, prin publicarea în Monitorul Oficial pe 26 octombrie 2020 a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 181/2020, care se adaugă unui pachet legislativ preexistent, ce include Ordonanţa de Urgenţă nr. 69/2020, intrată în vigoare în luna mai a acestui an, tot în contextul dificultăţilor cauzate de situaţia medicală curentă, precum şi Ordonanţa de Guvern nr. 6/2019, adoptată în luna iulie a anului anterior, în afara contextului pandemiei.

Contribuabilii se află aşadar în situaţia rară de a avea la dispoziţie în prezent o paletă foarte diversă de facilităţi fiscale, iar alegerea rutei optime presupune o analiză a acestor opţiuni. Prezentarea comparativă de mai jos poate reprezenta un punct de pornire în acest proces pentru contribuabilii care doresc să afle dacă şi în ce condiţii ar putea fi eligibili pentru a beneficia de aceste facilităţi fiscale.

 

OG 6/2019 vizează restructurarea obligaţiilor fiscale

Prima măsură anunţată dintre cele menţionate, OG 6/2019, reglementează restructurarea obligaţiilor fiscale restante la 31 iulie 2020 în anumite condiţii expres prevăzute. Procedura de restructurare, aşa cum a fost reglementată de această ordonanţă, cu modificările şi completările ulterioare, reprezintă o soluţie de care poate beneficia orice persoană juridică, cu excepţia instituţiilor publice si unităţilor administrativ-teritoriale, care se află în dificultate financiară, figurează cu obligaţii fiscale restante la 31 iulie 2020 şi prezintă un plan de restructurare. Persoanele juridice care îndeplinesc condiţiile legale trebuie să notifice autorităţile fiscale cu privire la intenţia de a beneficia de această facilitate până la data de 31 martie 2021, termenul limită de depunere a cererii propriu-zise fiind 30 iunie 2021.

 

OUG 69/2020 anulează dobânzile şi penalităţile

Cea de-a doua măsură legislativă anunţată, OUG 69/2020, reglementează anularea în totalitate a dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente unor obligaţii bugetare restante la data de 31 martie 2020. Cu o aplicabilitate vastă, această facilitate poate fi accesată de toate categoriile de debitori în baza unor condiţii specifice de acordare. Ordonanţa prevede mai multe ipoteze care, în anumite situaţii, pot fi folosite în mod cumulativ de către contribuabil. Cererea de anulare a obligaţiilor fiscale accesorii trebuie depusă până cel târziu la data de 15 decembrie 2020, respectiv în termen de 90 de zile de la data comunicării deciziei de impunere, pentru obligaţiile fiscale accesorii stabilite în urma inspecţiei fiscale.

 

OUG 181/2020 simplifică eşalonarea la plată

Cea mai recentă măsură, OUG 181/2020, reglementează, în principal, o procedură simplificată de acordare a eşalonării la plată faţă de regulile din Codul de procedură fiscală şi, în subsidiar, amânarea anumitor termene în contextul epidemiei de COVID-19. Mai concret, oferă contribuabililor posibilitatea de a achita în mai multe tranşe obligaţiile fiscale principale şi accesorii a căror scadenţă/termen de plată s-au împlinit după data declarării stării de urgenţă, pe baza unei cereri supuse unor condiţii de acordare, care poate fi formulată până la 15 decembrie 2020. Eşalonarea obligaţiilor fiscale principale şi accesorii se face pe o perioadă de maximum 12 luni, beneficiar putând fi orice persoană fizică sau juridică. Pe lângă noile prevederi referitoare la eşalonarea la plată, o altă măsură binevenită este prelungirea unor termene, respectiv extinderea perioadei privind neaplicarea accesoriilor pentru debite restante până la data de 25 decembrie 2020 şi prorogarea termenului privind rambursarea TVA cu control ulterior până la 25 ianuarie 2021.

Aşadar, contribuabilii care se confruntă cu dificultăţi financiare au la dispoziţie aceste trei modalităţi pentru restructurarea, anularea sau eşalonarea unor obligaţii fiscale restante, care parţial se suprapun. Decizia de a alege una dinte acestea trebuie precedată de o analiză atentă privind situaţia actuală şi previziunile de business pentru următoarea perioadă.

 

Material de opinie de Mihnea Galgoţiu–Săraru, Partener, Luisa Alb, Senior Associate, şi Tatiana Milu, Associate, Reff & Asociaţii Deloitte Legal

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO