După cinci ani în care numărul controalelor fiscale în România a scăzut dramatic – de la 46.000 în 2016, la 24.000 în 2020, an în care doar pandemia a ţinut inspectorii fiscali departe, ne putem aştepta ca 2021 să fie anul în care fiscul va tura în forţă pentru a recupera timpul pierdut. De altfel, conform strategiei ANAF, aceasta şi-a propus să crească numărul de inspecţii fiscale cu 10% până în trimestrul patru al lui 2025. În plus, intensificarea inspecţiilor fiscale şi un control mult mai strict al banilor reprezintă şi principala proiecţie a mai mult de jumătate dintre respondenţii unui sondaj EY pe această temă, realizat la începutul anului 2021.
Este, însă, creşterea numărului inspecţiilor cheia pentru o mai bună colectare?
La nivel global, 53% dintre liderii fiscali ai lumii se aşteaptă la o întărire a controlului Fiscului în următorii trei ani, mai ales că guvernele încep să răspundă presiunilor bugetare generate de măsurile luate în timpul pandemiei pentru susţinerea business-urilor. Ritmul şi volumul schimbării vectorului fiscal (tipurile de impozite) au devenit foarte rapide, iar digitalizarea perturbă ciclul de viaţă al conformării fiscale tradiţionale. Modul în care inspectorii fiscali colectează informaţii, selectează afacerile cu risc fiscal crescut şi le inspectează este în permanentă transformare în ultimii ani, interpretarea umană fiind completată, mai nou, de analize de date şi inteligenţă artificială.
Riscul fiscal poate veni din orice
Conform declaraţiilor respondenţilor sondajului EY, mediu de risc fiscal e mult mai divers, iar riscurile pot veni de oriunde – chiar şi din controlul activităţilor de rutină sau din controlul companiilor solide din punct de vedere comercial. Dar, pe de altă parte, include, un nou punct de mijloc - oportunitatea unor relaţii mai deschise, de colaborare cu autorităţile fiscale. Cu toate acestea, amintim că, în România, principala instituţie care stabileşte cine este controlat şi când este aplicat indicatorul «Gradul de risc» rămâne în continuare opacă, în condiţiile în care riscul a căpătat o importanţă şi mai mare prin înfiinţarea unui departament specific.
Privind în perspectivă, se dezvoltă un nou val ce ar putea fi generat de litigiile ce vor fi deschise de companii pe noile obligaţii de raportare sau de transparenţă. Recalificarea tranzacţiilor capătă noi accente, autorităţile fiscale chestionând autorităţile de reglementare specifice fiecărei industrii, pentru acest tip de controverse şi dispute fiscale neexistând niciun fel de precedent.
În acelaşi timp, presiunea imensă asupra guvernelor pentru a reduce deficitele bugetare care rezultă din răspunsurile lor la pandemia COVID-19 creează deja noi pericole în multe jurisdicţii.
Preţurile de transfer au fost identificate ca fiind cea mai mare sursă de risc fiscal: peste 80% dintre respondenţii sondajului ”Dispute şi riscuri fiscale” au indicat preţurile de transfer drept una dintre cele mai importante probleme de inspectat pentru guvernele lor. De altfel, companiile multinaţionale se aşteaptă ca acesta să fie un punct central al majorităţii controalelor fiscale, peste 70% dintre respondenţi temându-se că vor face obiectul unui astfel de control.
Poate mai îngrijorătoare decât creşterea volumului de inspecţii fiscale sunt schimbările în modalităţile de abordare a inspecţiilor fiscale în domeniul preţurilor de transfer şi în volumul informaţiilor solicitate de către autorităţi. Astfel, companiile ar trebui să se întrebe dacă sunt pregătite adecvat pentru a răspunde nu doar rapid şi cu încredere, ci, mai ales într-un mod cât mai cuprinzător la întrebările detaliate din zona preţurilor de transfer adresate de autorităţile fiscale.
Trendul este, desigur, de multilateralism şi este inevitabil datorită unei convergenţe cu mediul fiscalităţii internaţionale. Astfel, cooperarea şi schimbul de informaţii între autorităţile fiscale, cerinţele de raportare şi transparenţă fiscală pun inevitabil o presiune pe domeniul preţurilor de transfer ce anticipăm că va duce la o continuă creştere a controverselor fiscale în această materie.
Telemunca, devenită noua normalitate, vine şi ea cu riscuri fiscale – deja 45% dintre companiile care au răspuns la studiul nostru spun că s-au confruntat cu probleme ce au venit din modificările condiţiilor de călătorie sau din zona de imigraţie. Probleme au venit şi din zona stabilirii sediilor fixe sau din stabilirea şi calculul contribuţiilor sociale, precum şi din pierderi şi rambursări.
Companiile au trecut la capitolul riscuri fiscale şi impozitele pe serviciile digitale, ce încep deja să fie inspectate în anumite state. În plus, riscurile fiscale pot să nu vină din exterior, ci din interior, dacă o companie nu este pregătită să raporteze conform reglementărilor. Europa pare să fie cea mai ”riscantă” din punct de vedere fiscal – la acest aspect contribuind, probabil, şi reglementările de transparenţă impuse în ultimii ani, deşi America şi Asia-Pacific sunt doar cu un pas în spate.
Unde este România
În ceea ce priveşte România, riscurile fiscale globale sunt şi ale companiilor locale, drept pentru care recomandăm ca orice raportare asociată impozitelor şi taxelor locale să fie bine documentată şi susţinută, mai ales că anticipăm că vom vedea şi la noi în ţară tendinţa globală de întărire a controalelor fiscale – creşterea numărului şi a intensităţii, dar şi controlul rulajelor.
Chiar dacă numărul inspecţiilor fiscale a scăzut dramatic în perioada 2016 – 2019, surprinzător, numărul inspecţiilor fiscale nu a scăzut în acelaşi ritm în 2020, acesta fiind de 24.000. Se pare că inspectorii fiscali au trecut peste neajunsurile create de restricţiile legate de pandemie, peste lipsa mijloacelor digitale de desfăşurare a activităţii de control fiscal, astfel că activitatea de inspecţie fiscală a avut o scădere de doar 10% comparativ cu anul 2019.
În urma unei analize pe care EY România a efectuat-o, sumele colectate în urma inspecţiilor fiscale au cunoscut o scădere importantă constantă – de la 11,4 miliarde de lei în 2016 la 4,9 miliarde de lei în 2019, în condiţiile în care, în 2020, Fiscul a colectat de la contribuabili 4,2 miliarde de lei.
Mult mai important, dacă ne uităm la eficienţa inspecţiilor fiscale, vedem că a rezultat şi o scădere severă a mediei sumelor colectate per contribuabil (persoane juridice) în urma inspecţiei fiscale. Astfel, dacă în anul 2017 suma medie colectată per contribuabil (persoane juridice) era de 500.000 lei, aceasta scade la aproximativ jumătate, respectiv 260.000 lei per contribuabil în 2019. Cu toate acestea, în zona inspecţiilor preţurilor de transfer, ANAF raportează în 2020 progrese semnificative comparativ cu anul 2019, stabilind în urma ajustărilor de preţuri de transfer o diferenţă a bazei de impozitare de 1,99 miliarde lei faţă de 0,83 miliarde lei în 2019.
Am analizat şi arieratele colectate. În acest caz, vorbim despre creşteri exponenţiale, chiar de la an la an, cu excepţia anului 2017, când arieratele au avut o scădere de 0,6 miliarde de lei. Astfel, s-au colectat în plus 2 miliarde de lei în 2018 (raportat la anul anterior), plus 4,8 miliarde în 2019 (raportat la anul anterior) şi plus 7,7 miliarde pe primele şase luni ale lui 2020 (raportat la semestrul întâi al anului anterior).
Cum se poate explica? Prin raportare la contextul economic şi legislativ din anii în discuţie. Mai exact la amnistiile fiscale, care au prevăzut anularea accesoriilor coroborată cu plata principalului din trecut, dar şi cu plata la timp a obligaţiilor curente. Prelungirea şi îmbunătăţirea acestor măsuri ar putea fi luate în calcul pe viitor pentru micşorarea decalajului dintre conformare şi plată, dar şi a intervalului de declarare şi plată, eventual cu coroborarea instituţiei amnistiei cu eşalonarea la plată extinsă.
Colectarea arieratelor pare să fie singura care merge bine, pentru că nici sumele colectate prin executare silită nu cresc, ci scad constant, de la 15,2 miliarde de lei în 2016 la 12,3 miliarde de lei, respectiv 4,1 miliarde de lei în semestrul întâi 2020.
Prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Guvernul vorbeşte despre o creştere cu 10%, a numărului de inspecţii fiscale şi despre întărirea controlului documentar la distanţă, astfel încât acest tip de control să reprezinte 60% din totalul verificărilor în 2025. Controlul documentar, împreună cu SAF-T, reprezintă într-adevăr un mijloc de eficientizare a inspecţiilor fiscale. Aici se adaugă şi nou creata structură de management al riscului, care ar trebui să ajute, de asemenea, la eficientizarea inspecţiilor fiscale prin crearea de clase de risc în funcţie de care să se prioritizeze inspecţia fiscală. Conform raportului de activitatea al ANAF pe 2020, au fost testaţi aproximativ 100 de indicatori de risc, urmând ca până la sfârşitul lui 2022 să se definitiveze indicatorii de risc în funcţie de care se vor stabili clasele de risc. Ca atare, nu credem că mărirea numărului de inspecţii fiscale va duce la creşterea colectării.
O atenţie deosebită trebuie acordată şi corectitudinii actului de inspecţie fiscală. Pentru o astfel de radiografie trebui să analizăm evoluţia Direcţiilor de soluţionare a contestaţiilor din cadrul ANAF. Astfel, cel mai important indicator este reprezentat de procentul din sumele impuse în cadrul activităţii de inspecţie fiscală ce subzistă controlului de legalitate al ANAF, dar mai cu seamă, celui al instanţelor de judecată. Or, în anul 2020, în aproximativ 30% dintre cauze, contribuabilul a desfiinţat actul de impunere. Vorbim de cauze care au pornit cu ani în urmă, definitivate în 2020. Acest procent de 30% corespunde unui număr de 418 cauze. Tot în raportul ANAF apar, însă, 309 cauze pentru care instanţele au dat alte soluţii. Astfel, dacă ulterior aceste cauze vor fi soluţionate în favoarea contribuabilului, este probabil ca acest procent să se îmbunătăţească semnificativ în favoarea contribuabililor. La acesta trebuie adăugat şi un altul, de 15% (din total sume), de cauze pentru care contribuabilii au obţinut admiterea contestaţiei sau anularea actului de impunere cu refacerea inspecţiei fiscale.
Cu alte cuvinte, dacă privim cifrele cu atenţie, putem concluziona că un procent destul de mare (i.e. între 45% - 50%) din sumele impuse în urma inspecţiilor fiscale sunt anulate în faza contestaţiei administrative şi, ulterior, în instanţele de judecată. Având în vedere că sumele câştigate de contribuabili sunt purtătoare de dobânzi în favoarea contribuabilului (i.e. 7,3% pe an), iar o dispută fiscală durează în principiu peste cinci ani, rezultă că legalitatea şi corectitudinea actului de control trebuie să primeze. În caz contrar, inspecţia fiscală nu mai poate constitui un catalizator al colectării pe termen lung.
Autori: Emanuel Băncilă, Partener, Liderul practicii de politici şi dispute fiscale, Băncilă, Diaconu şi Asociaţii SPRL
Adrian Rus, Partener, Liderul departamentului Preţuri de transfer, EY România
