Opinii

Falimentul în asigurări: cu cât sunt mai multe legi, cu atât există mai multă nedreptate

Falimentul în asigurări: cu cât sunt mai multe legi, cu atât există mai multă nedreptate

Autor: Ruxandra Chiric

17.09.2015, 15:52 1191

Cu ceva vreme în urmă, am exprimat o opinie critică la modul cum era reglementat falimentul societăţilor de asigurare în proiectul de Cod al Insolvenţei.

Arătam cu acea ocazie că nu se poate lăsa gestiunea falimentului unei societăţi de asigurare, tot autorităţii care a avut în supraveghere falitul şi pentru care până la urmă poartă responsabilitatea situaţiei în care acesta se află.

Cu toate acestea, în Codul Insolvenţei şi Legea 503/2004, după zicala „mortul nostru, pomana noastră” atribuţiile de gestionare a falimentului societăţilor de asigurare sunt în competenţa discreţionară a Autorităţii de Supraveghere Financiară, anihilând atribuţiile şi autoritatea Adunării Creditorilor şi chiar a judecătorului sindic.

Ca practicieni, am salutat totuşi iniţiativa legislativă de a include într-un singur corpus normativ toate prevederile legislative, referitoare la insolvenţă, atât cele cu caracter general, cât şi cele speciale referitoare la instituţiile de credit şi asigurări.

Codul Insolvenţei, respectiv Legea nr. 85/2014, modifică şi completează Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, ca lege specială în domeniul falimentului societăţilor de asigurare. Cele două acte normative stabilesc atât rangul creditorilor de asigurări, procedura de urmat cât şi posibilitatea Fondului de Garantare de a acoperi creanţele creditorilor de asigurări.

Fondul de Garantare este constituit prin contribuţia asigurătorilor cu un procent de 1% din primele brute încasate pentru asigurările generale şi 0,4% pentru asigurările de viaţă, cu scopul de a proteja creditorii de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător.

 Deşi falimentul societăţilor de asigurare era reglementat exhaustiv prin cele două acte normative amintite, chiar dacă acestea mai au inadvertenţe cu care ne-am obişnuit în tehnica legislativă post revoluţionară, la nici un an de la promulgarea Codului Insolvenţei, Autoritatea de Supraveghere Financiară iniţiază o lege privind Fondul de Garantare al asiguraţilor, care a fost votată şi promulgată la data de 24.07.2015, respectiv Legea nr. 213/21.07.2015.

Prin aceasta lege, se constituie Fondul de Garantare al asiguraţilor ca persoană juridică de drept public prin preluarea Fondului de Garantare al asiguraţilor din cadrul A.S.F.. Noua entitate va avea un sistem de guvernanţă adecvat inclusiv mecanisme de control şi audit intern, deci altă funcţionărime promovată după criterii de notorietate (neveste, amante, etc...) care, desigur vor fi plătiţi din banii asiguraţilor.

Fondul nou constituit are aceeaşi subordonare ca cel vechi, respectiv A.S.F., aceleaşi surse şi aceeaşi destinaţie, dar cu guvernanţă proprie.

Noua lege a Fondului de Garantare, pe lângă multe neajunsuri, limitează despăgubirea pentru creditorii de asigurări la suma de 450.000 lei şi instituie o procedură paralelă celei prevăzute de Codul Insolvenţei, cu privire la soluţionarea cererilor creditorilor de asigurări.

De  asemenea, peste orice logică şi orice lege, Fondul impune în procedura soluţionării cererilor de despăgubire, depunerea actelor în formă legalizată. Nu ştiu cum este posibil acest lucru, cel puţin în situaţia terţului păgubit de un asigurat RCA al falitului, care are informaţia despre poliţa de răspundere civilă a celui vinovat de producerea accidentului din sistemul CEDAM.

Inadvertenţe şi piedici sunt foarte multe, specialiştii din asigurări nu au fost consultaţi sau atunci când au fost consultaţi, au fost ignoraţi de posesorii adevărului absolut din Comisiile de specialitate ale Parlamentului. Cât despre parlamentari, aceştia pe lângă lipsa pregătirii de specialitate, citesc legile numai atunci când li se aplică personal. După arestare toţi devin doctori în drept penal si procedură penală şi cu această ocazie le pun în acord cu constituţia, dovadă fiind numărul mare de excepţii de neconstituţionalitate admise. In acelaşi registru se înscrie şi articolul 247 din Codul Insolvenţei care îngrădeşte accesul liber la justiţie a creditorilor din asigurări, pentru care nu există posibilitatea să se adreseze instanţei cu o cerere de deschidere a procedurii falimentului debitorului său. Această prevedere este vădit neconstituţională.

De observat de asemenea că în toate reglementările menţionate, inclusiv în Norma 16/2015 a ASF privind Fondul de garantare al asiguraţilor, despăgubirile acordate creditorilor de asigurări sunt prevăzute numai prin norme potestative, iar obligaţiile asigurătorilor şi implicit a asiguraţilor sunt reglementate prin norme imperative. Peste tot se prevede că Fondul „poate” plăti, nicăieri nu este prevăzut că Fondul este obligat să plătească.

Şi dacă asta nu a fost de ajuns, vă reamintim că până la finele lunii septembrie ar putea deveni lege unul dintre proiectele pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) le-a susţinut puternic de la venirea actualului preşedinte, Mişu Negriţoiu. Legea privind rezoluţia şi redresarea societăţilor de asigurare a fost discutată săptămâna aceasta în Comisiile de buget-finanţe şi, respectiv, de politică economică, din Camera Deputaţilor.

În această nouă reglementare, esenţa problemei este Fondul de Rezoluţie, care are aceleaşi surse, aceeaşi destinaţie şi acelaşi scop cu Fondul de garantare de care am amintit, reglementat prin Legea nr. 213/2015 şi din care de asemenea, nu face parte nici un reprezentant din partea celor care contribuie la constituirea acestui Fond.

Toate aceste anomalii, se vor resimţi în buzunarul asiguratului care va plăti o primă de asigurare mai mare, deoarece o cotă foarte mare (până la 10%) din prima bruta încasată va merge numai la Fondul de garantare al asiguraţilor ( a se vedea art. 6, alin. 2 din Legea nr. 213/2015) fără a avea în vedere şi Fondul de rezoluţie.

Cheltuielile Fondului de garantare au fost astronomice fără ca activitatea acestuia să le justifice. La ce să ne aşteptăm după gestionarea falimentului iminent al uneia din cele mai mari companii de asigurări, respectiv Astra?

În concluzie, nu legiferarea excesivă pe acelaşi subiect lipseşte, ci capacitatea şi viziunea celor puşi să răspundă de domeniul  asigurărilor, domeniu cu implicaţii sociale majore a căror amploare se va vedea o data cu falimentul Astra, iar dictonul latin Summum jus, summa  injuria este mai adevărat ca niciodată.

Ruxandra Chiric este de profesie avocată.

AFACERI DE LA ZERO