Opinii

Faţa dură a pieţei corporate: De la o anumită vârstă încolo, cu toată experienţa pe care o ai, dacă eşti dată afară, îţi va fi greu să îţi găseşti un alt job în aceleaşi condiţii şi pe aceiaşi bani, pentru că poziţiile sunt ocupate

Opinie Cristian Hostiuc, director editorial ZF

Faţa dură a pieţei corporate: De la o anumită...

Autor: Cristian Hostiuc

17.02.2023, 18:00 38060

Suntem într-o criză care se pare că nu a fost cuprinsă de niciun manual de economie.

Inflaţia este la cel mai ridicat nivel din ultimele 3-4 decenii din lumea occidentală, dobânzile sunt la cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani, economiile scad, am avut doi ani de pandemie şi încă nu s-a terminat, avem război în Ucraina, în mijlocul Europei, dar cu toate acestea piaţa muncii este în cea mai bună formă din ultimele decenii, şomajul este la un nivel extrem de scăzut, chiar foarte scăzut, există o presiune pe creşterea salariilor, iar companiile sunt într-o căutare permanentă de personal. Companiile din tehnologie dau oameni afară, dar dau din surplusul de oameni pe care i-au angajat în pandemie. Mai mult decât atât, multinaţionalele restructurează anumite poziţii, dar angajează în alte departamente. Spre exemplu Boeing, constructorul american de avioane, dă afară 2.000 de oameni din financiar şi HR, dar are un plan de a angaja 10.000 de oameni în sectorul tehnic, de producţie.

În România, într-o perioadă în care ne confruntăm cu o inflaţie de 16%, cât a fost în 2022, cu dobânzi care ajung la două cifre, piaţa muncii funcţionează din plin, cererile de angajaţi sunt la cel mai ridicat nivel din ultimii ani. Statistic, rata şomajului a ajuns la finalul lunii decembrie la 5,6%, în scădere faţă de decembrie 2021. Dacă te uiţi în dreapta şi-n stânga, în marile oraşe peste tot găseşti afişe cu „Angajăm personal”, alături de afişe pe magazine „For sale/for rent”. Este chiar un paradox.

Dar aici vine un mare DAR.

Depinde ce se caută. În lumea occidentală, dar şi la noi, se caută oameni în retail, oameni în logistică, ospătari, chelneri, bucătari, şoferi, curieri, vânzători etc. Foarte rar apar joburi mai specializate.

Într-un articol din Wall Street Journal de la finalul lunii ianuarie, „Unemployment lasts longer as hiring cools”, se menţionează că pentru poziţiile mai calificate de middle management, cu ceva experienţă, viaţa devine destul de grea. Una dintre persoanele citate în articol menţionează că a fost dată afară dintr-o companie de tehnologie financiară în august, a crezut că se va reangaja imediat şi deja intră în a şasea lună şi nu-şi găseşte un job. A mers la toate interviurile, dar se pare că pentru o anumită categorie de personal numărul de joburi disponibile este extrem, extrem de redus.

În America se găsesc joburi de entry-level în HoReCa, în logistică, în retail, dar se găsesc mai greu joburi în sectoarele mai calificate şi în poziţiile mai calificate. Şi mai ales pentru persoanele care trec de o anumită vârstă, care poate să fie 40, 45, 50 şi peste de ani.

În România, conform unui studiu BestJobs, a doua platformă de recrutare online de pe piaţă, vârsta reprezintă în continuare un criteriu important în procesul de recrutare. Experienţa contează doar pentru anumite poziţii specializate şi superspecializate: conform sondajului, 80% dintre candidaţii de peste
45 de ani pentru un job simt că există o reticenţă a recrutorilor privind persoanele mai în vârstă, iar 60% susţin că au participat la cel puţin un interviu de angajare la care au fost discriminaţi din cauza vârstei. De cealaltă parte, unu din trei recrutori recunoaşte că a refuzat cel puţin o dată un candidat din cauza vârstei.

Când vine vorba de candidaţii mai în vârstă, 34% din recrutori spun că sunt îngrijoraţi de lipsa candidaţilor în ceea ce priveşte experienţa cu tehnologia, 14% de rezistenţa lor la schimbare, alţii 14% de lipsa de deschidere privind învăţarea de lucruri noi şi de riscul crescut al apariţiei unor probleme de sănătate – 14%, menţionează Best Jobs.

Concluzia pe care am putea să o tragem este că, de la o anumită vârstă încolo, dacă ai neşansa de a fi restructurat, disponibilizat, de a fi dat afară, cu toată experienţa pe care o ai îţi va fi foarte greu sau din ce în ce mai greu să îţi găseşti un post similar, pe acelaşi salariu şi în aceleaşi condiţii. Aici este adevărata criză.  

Această opinie a apărut prima dată pe Business Magazin.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO