Opinii

Fini sunt! Lipsa de încredere în preşedinte, primul ministru, guvern, stat este mai periculoasă decât creşterea inflaţiei, creşterea cursului sau o criză economică şi va naşte monştri

Fini sunt! Lipsa de încredere în preşedinte, primul...

Autor: Cristian Hostiuc

07.10.2021, 23:44 557

Paradoxal, pe fondul creşterii economice din ultimul deceniu şi a majorărilor salariale, încrederea în stat, în instituţiile statului, în liderii noştri politici, a scăzut. Asta dacă avem lideri politici.

Aproape nimeni nu vrea să aibă de-a face cu statul. Toţi îl urăsc, iar cei care pleacă din ţară urăsc România.

Toată lumea spune, inclusiv cei care fac parte din stat, care lucrează la stat, că nu ne vom face bine niciodată.

Neîncrederea în stat a explodat în această pandemie. Cel puţin jumătate din populaţie crede mai mult în vraci, în conspiraţii naţionale şi mondiale decât în ştiinţă, decât în experţi.

Citiţi continuarea articolului pe alephnews.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO