Readoptarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) arată limpede ceva ce ştiam deja: în România, populismul cântăreşte mai mult decât raţiunea economică.
De fapt, IMCA a fost păstrat nu pentru că ar fi util economiei, ci pentru că, în cuvintele unor lideri politici, „nu puteam să apărem în faţa electoratului ca dăm înapoi în faţa multinaţionalelor care scot profituri din România”.
Problema e că între timp exista deja o soluţie reală: reglementarea costurilor artificiale cu managementul şi consultanţa, acele „optimizări” fiscale prin care unele companii îşi reduceau impozitul pe profit. O limitare rezonabilă, deductibilitate până la 3%, lovea exact în abuzuri, fără să penalizeze companiile sănătoase. Dar această soluţie nu avea farmec electoral. Nu suna bine la televizor.
De aici vine riscul mai mare: dacă austeritatea fiscală se face prin populism, ce ne aşteaptă atunci la pachetul de măsuri de redresare economică?
Am mai văzut filmul:
Statul „antreprenor” reinventând cooperative de tip Unirea, proiecte cu nume mari şi rezultate mici.
Patriotisme de tip „nu mai importăm mere, biscuiţi sau şuruburi, trebuie să producem totul acasă”.
Astfel de idei sună eroic, dar în realitate produc cheltuieli absurde prin ajutoare de stat şi împing economia într-o direcţie autarhică şi ineficientă.
România e într-un punct de inflexiune. Modelul de creştere bazat pe consum pe datorie s-a epuizat. Următorul pas nu este să ne amăgim că putem produce orice, ci să construim o economie bazată pe valoare adăugată şi exporturi.
Dacă e să vorbim de patriotism economic, atunci adevărata datorie e aceasta:
să stimulăm exporturile,
să sprijinim industriile capabile să urce în lanţul valoric,
să orientăm resursele publice spre competitivitate, nu spre iluzii electorale.
Pe scurt, economia românească are nevoie de luciditate, nu de sloganuri. Şi de curajul de a evita „soluţiile” pe care politicienii le vand ca fiind patriotice – dar care ne costă scump.
Florin Pogonaru este preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR)
