Pieţele de capital au crescut la niveluri neatinse din 2008. Indicele Standard&Poor doboară record după record. S-a ajuns la senzatia de „vertij al pieţelor de capital“ în care frica de a cumpăra acţiuni la preţuri nesustenabil de mari se combină cu frica de a nu mai putea cumpăra la preţuri care nu vor mai fi atit de mici, în contextul în care preţurile cresc în permanenţă. Piaţa noastră de capital pare total decuplată de pieţele internaţionale, atât ca volume, cât şi ca ritm de creştere.
În februarie publicam în ZF articolul : „2013 - anul în care pieţele au fost anesteziate împotriva fricii, dar în care noi suntem, ca de obicei, dezorientaţi“ în care menţionam că:
„Băncile centrale şi politicienii din America, Asia şi Europa par să-şi fi făcut datoria. Frica a dispărut de pe pieţe. Banii se îndreaptă masiv către fondurile care vor face plasamente în equity în 2013 şi anii următori. Luna ianuarie a fost luna recordurilor pe burse; ianuarie 2013 fiind a douăsprezecea cea mai bună lună din 1950 până azi; indicele Standard&Poors a crescut de la începutul anului cu 5%. Precedentele istorice arată că, din 1950 cu o singură excepţie, în anii în care piaţa a crescut în ianuarie cu peste 4% şi în restul anului s-au înregistrat creşteri - cel mai adesea de două cifre.“
Până la sfârşitul lunii mai, istoria s-a repetat, creşterile continuând dincolo de aşteptări.
Ce urmează conform precedentelor (cu înţelegerea că istoria nu este garanţie că lucrurile se vor repeta)?
În ultimii 100 de ani au fost opt situaţii în care creşterile indicelui Standard&Poors (sau ale indicilor precursori ai acestuia) au depăşit cu peste 3% trenduri istorice în perioade foarte scurte (în prezent S&P a spart trendul ultimilor 13 ani în mod repetat). În toate aceste situaţii creşterile au continuat, ducând la dublări şi triplări în anii următori. Într-o singură situaţie creşterea S&P a fost de numai 15%. În niciunul din aceste cazuri nu s-a înregistrat o scădere pronunţată a preţurilor pentru cel putin 6 luni.
Desigur analizele tehnice s-au dovedit adesea a avea valoarea predicţională a ghicitului în cafea. Dincolo de elementul iraţional există însă şi motivaţii logice ale posibilei creşteri în continuare a pieţelor.
În primul rând fuga după randamente în plasamentele financiare a făcut ca equity-ul să pară unica salvare. Decât obligaţiuni cu randamente minuscule, mai bine asumarea de risc în plasamentele în equity în speranţa unor randamente rezonabile.
În al doilea rând, pieţele par să fi identificat că noile tehnologii au schimbat paradigma creşterii. Poate că repetăm păcatul de a crede din nou că „this time is different“, dar e bine de avut în vedere că paradigmele se mai şi schimbă.
România, cel puţin în privinţa pieţei de capital, a părut că s-a decuplat în ultima perioadă de la trendul mondial.
Explicaţia este cel puţin parţial, în situaţia în care a fost adusă Bursa de Valori Bucureşti de ani de zile în care singurele interese care au dictat deciziile au fost cele ale brokerilor şi CNVM-ului, de a extrage rente cât mai mari din taxe şi comisioane de tranzacţionare.
Interesele emitenţilor şi ale investitorilor nu şi-au găsit reprezentarea în BVB. Nu este productiv să pornim dezbateri despre cine este de vină.
Merită să încercăm să schimbăm paradigmele şi la BVB şi pe piaţa de capital românească arătând că măcar acum „this time is different“. Trebuie însă să avem curajul unor schimbări radicale.
Florin Pogonaru este preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). Opiniile din prezentul articol nu implică în niciun fel instituţiile cu care este asociat autorul.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
