Să compari 30 de companii de stat cu 30 private doar după cifra de afaceri şi profit este un exerciţiu de pseudo-analiză, cu efecte toxice.
Da, companiile private „optimizează” fiscal până când profitul înregistrat în România devine irelevant. Da, companiile de stat sunt campioane la ineficienţă, pentru că politicul le sufocă cu sinecuri. Dar în ambele cazuri vinovatul real este acelaşi: autorităţile publice – incapabile să controleze optimizările fiscale agresive şi, în acelaşi timp, dependentele politice de consiliile de administraţie ale companiilor de stat.
A trage însă concluzia că „statul e mai bun, deci naţionalizăm tot” sau „privatul e mai bun, deci privatizăm tot” este periculos.
Compararea la grămadă a unor entităţi cu obiective, structuri şi etape de dezvoltare diferite nu e doar neprofesionistă – e imorală, pentru că aruncă societatea într-o falsă dispută ideologică, împărţind-o în tabere.
România nu are nevoie de asemenea „analize-bombă”. Are nevoie de criterii reale de performanţă, aplicate individual, cu sancţiuni pentru ineficienţă şi pentru optimizări fiscale excesive. Restul e doar zgomot şi populism.
