Opinii

Frica de a-ţi pierde jobul va creşte, pentru că nu vor exista prea multe alternative de a-ţi găsi altul

Opinie Cristian Hostiuc, director editorial ZF

Frica de a-ţi pierde jobul va creşte, pentru că nu vor exista prea multe alternative de a-ţi găsi altul

Autor: Cristian Hostiuc

22.05.2020, 19:10 10559

Ciprian Zamfirescu, directorul MIA Marketing Institute, una dintre cele mai vechi companii de cercetare de pe piaţă, a declarat la ZF Live că dincolo de problema sanitară, de apariţia celebrului COVID-19, care a avut ca rezultat închiderea economiilor şi apariţia unei crize economice, temerea cea mai mare pe care o au acum românii este legată de pierderea jobului.

Pe locul trei se află stresul zilnic de a avea răspunsuri la întrebări care nu au răspuns: când revin la birou, ce fac cu copiii dacă nu mai merg la şcoală, unde-mi petrec vacanţa, când şi cum voi putea să mă întâlnesc cu prietenii etc.

Conform unui studiu al eJobs, una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România, 50% din participanţii la un studiu derulat zilele acestea cred că în următoarele 12 luni îşi vor schimba locul de muncă, fie pentru că au rămas fără job, fie pentru că firma nu le mai poate îndeplini aşteptările profesionale.

10% dintre participanţii la studiu cred că vor fi daţi afară în următorul an, 11% cred că le va fi redus salariul sau pachetul de beneficii extrasalariale, 12% cred că vor fi promovaţi, 7% sunt deschişi să îşi deschidă firme în următoarele 12 luni, iar 14% cred că această criză nu le va schimba cu nimic viaţa profesională.

Domeniile care sunt cel mai stabile şi care vor traversa cel mai bine criza sunt IT-ul, bankingul, retailul şi farma.

Cei care au participat la studiu spun că deja au fost nevoiţi să renunţe la o parte dintre planurile profesionale pe care le aveau: 27% voiau să îşi schimbe jobul, 26% se aşteptau la o promovare şi o majorare salarială, iar intenţia de a urma cursuri de reconversie profesională, de a-şi deschide un business sau de a se muta în altă ţară au ieşit de pe agendă.

Revenind la pierderea jobului, această temere va câştiga tot mai mult teren în România, mai ales la generaţiile decreţeilor şi millennials, care au intrat pe piaţa muncii între 1990 şi 2010.

Aceste generaţii au deja o vechime cuprinsă între 10 şi

30 de ani de piaţa muncii.

Pentru cei care au între 20 şi 30 de ani vechime nu mai există cale de întors; mai ales pentru cei care au 30 de ani vechime, pensia este mai aproape decât o eventuală reconversie profesională.

Cei care au reuşit să ocupe poziţii bune în companii au ajuns la un anumit nivel atât din punctul de vedere al poziţiei, statusului social, cât şi al veniturilor. Mulţi sunt conştienţi că dacă şi-ar pierde jobul nu vor mai găsi altul la fel, care să îndeplinească în acelaşi timp cele două condiţii.

Companiile preferă oameni tineri, mai tehnologizaţi, mai adaptaţi la trendurile vremii, în detrimentul experienţei şi al părului cărunt.

La 40-50 de ani este foarte greu să te specializezi, să zicem în IT, un sector care are viitor şi unde veniturile sunt mari.

Niciun HR nu riscă să vină în faţa unei echipe cu oameni de 20-30 de ani cu un nou angajat care are 50 de ani. Nici nu ştii care este formula de adresare.

În criza de acum 10 ani, România a pierdut 700.000 de locuri de muncă, pe care le-a recuperat foarte greu sau chiar deloc. Spre exemplu, în sectorul privat nici acum nu s-au recuperat 400.000 de locuri de muncă, deşi businessurile şi economia au crescut susţinut.

Când a venit criza în 2009 - 2010, foarte mulţi şi-au găsit de lucru în afară - în Europa, în SUA, în Canada etc. În aceste zone, economiile şi-au revenit destul de repede, iar piaţa forţei de muncă era extrem de activă. Această situaţie a făcut ca în fiecare an 200.000 de români, activi, cu şcoală sau fără şcoală, să plece din ţară.

Acum situaţia s-a schimbat radical, pentru că şi marile companii sunt afectate de această criză şi se vor confrunta cu zeci de milioane de şomeri. Spre exemplu, în America sunt deja 33 de milioane de şomeri, iar în Europa previziunile indică 60 de milioane de şomeri.

Marile companii se vor ocupa de restructurare în următorii ani, pentru a încerca să supravieţuiască acestei crize.

În România, estimările indică 1 milion de şomeri, care îşi vor căuta un loc de muncă, iar acesta va fi greu de găsit în lipsa unor investiţii atât publice, cât şi private.

În ultimii cinci ani, economia a trăit din consum şi foarte puţin din investiţii noi, ceea ce a făcut ca joburile înfiinţate să fie mai degrabă în retail, decât în industrie sau servicii.

Când eşti tânăr şi ai viaţa înainte, iar globalizarea era o poartă extraordinară, nimeni nu-şi punea problema că nu-şi va găsi un job.

Acum paradigma se schimbă, iar temerea că-ţi vei pierde jobul va câştiga teren, mai ales că alternativele vor fi din ce în ce mai reduse.

Acesta este un trend care va schimba foarte multe lucruri în viaţa socială şi politică din România. 

Această opinie a apărut prima dată în Business Magazin.

 
AFACERI DE LA ZERO