Opinii

Grégoire Vigroux: Şcolile de business te învaţă concepte de management şi de afaceri, dar cu toate acestea am descoperit că nicio şcoală nu îţi poate arăta cum să ai succes în antreprenoriat

Grégoire Vigroux: Şcolile de business te învaţă...

Autor: Grégoire Vigroux

10.08.2022, 16:42 228

De fiecare dată când lansez un nou startup, mă asigur că am în jurul meu două tipuri de oameni: creativii — care aduc idei noi, de la care mă inspir pentru a inova constant; si ingineri — alături de care construiesc „maşina” din spatele businessului şi care o fac să funcţioneze şi să fie scalabilă. 

În cartea sa „Inovaţie şi Antreprenoriat”, Peter Drucker spune că „Antreprenoriatul nu este nici ştiinţă, nici artă. Antreprenoriatul este o practică. Este o bază de cunoştinţe... dar ca în orice tip de practică, cum este medicina sau ingineria, de exemplu, ea este doar modul de a ajunge la scopul pe care ţi-l propui.”

În realitate, eu cred că antreprenoriatul este o combinaţie între aceste trei elemente, care îl fac să fie de succes. Ca antreprenor, ai nevoie de o minte creativă, de o serie de metodologii şi procese care te ajută să îţi transformi idea sau ideile în realitate, dar şi de acţiuni tactice prin care livrezi constant. 

Dar haideţi să explorăm antreprenoriatul luând pe rând fiecare perspectivă în parte.

 

Antreprenoriatul ca artă

Şcolile de business te învaţă concepte de management şi de afaceri. Dar cu toate acestea, am descoperit că nici o şcoală nu îţi poate arăta cum să ai succes în antreprenoriat. Chiar dacă ai acumulat zeci de ani de experienţă, nu ai o garanţie că vei obţine formula magică pentru cum să devi un antreprenor de succes. Nu există o asmenea formulă. Antreprenoriatul este ceva unic, care la fiecare afacere nouă pe care o porneşti arată diferit. Antreprenoriatul este ceva ce nu poţi studia, se învaţă din mers.

Pentru a pune bazele unei companii ai nevoie de viziune, intuiţie, imaginaţie şi inspiraţie. Acestea sunt susţinute de pasiunea şi curajul fondatorului, două active esenţiale. 

În zilele noastre, când totul pare că a fost deja construit, încercat sau gândit la ideea respectivă, antreprenorii au nevoie de sclipirea care să le aducă o idee originală. Procesul mental prin care un antreprenor trece pentru a găsi idea potrivită are legătură cu creativitatea. Acesta este susţinut de inspiraţia pe care o ai la momentul respectiv.

Personal, eu cred că antreprenorii seamănă într-o oarecare măsură cu scriitori, sculptorii şi pictorii. Ei inventează şi crează ceva ce nu a existat până atunci. Prin acest proces creativ, ei transpun o parte din ei în propria creaţie. Iar astfel, cum marii artişti au un moment de sclipire şi sunt inspiraţi să creeze opere de arte, şi antreprenorii au o idee afacere, care se dovedeşte a fi de succes. 

Antreprenoriatul nu înseamnă doar datele pe care le poţi colecta prin studiu sau KPI-ul potrivit pentru dezvoltarea companiei. În mare parte, el este despre oameni. Acest traseu profesional include şi un element uman greu de cuantificat într-un KPI pe un fişier. 

Cunoştinţele fondatorului, pasiunile sale, setul de valori personale, dar şi trăsăturile unice care îl definesc sunt elementele care îi fac această experienţă unică. Majoritatea investitorilor ne sfătuiesc să investim în oameni, nu în companii, deoarece o afacere ar putea eşua. În cazul antreprenoririlor aceştia vor continua să găsească noi idei de afaceri, exact cum un pictor continuă să creeze şi alte opere de artă. 

 

Antreprenoriatul ca ştiinţă

Cunoşti acel sentiment care îţi spune că decizia pe care urmezi să o iei este bună sau rea? 

Acesta este instinctul primar pe care îl au oamenii dincolo de funcţiile raţionale care ne ajută să vedem ce este alb şi negru. Totuşi, ca fiinţe umane nu putem lua deciziile bazate doar pe instinct, în special atunci când punem bazele unei companii. 

Indicatorii de performanţă ne analizează acţiunile şi ne ajută la planificarea resurselor în viitor pentru a ne putea atinge obiectivele propuse. De exemplu, folosim metodologii sistematice pentru analiza şi raportarea activităţii în fiecare an sau la fiecare trei luni, pentru a vedea ce a funcţionat. Pe baza acestor rezultate planificăm resurse, investiţii şi suntem la curent cu potenţialele riscuri care ar putea apărea. 

 

Antreprenoriatul ca proces 

Procesul începe în momentul în care identifici potenţialul de a transforma o simplă idee într-o afacere care să genereze profit. Pasul doi presupune derularea paşilor necesari într-un proces continuu de lucru, ghidat de un plan de afaceri şi de resursele necesare pentru a genera succes. 

Ca şi antreprenor, aduni în jurul tău atât oameni creativi, cât şi specialişti cu expertiză tehnică pentru a putea dezvolta cea mai bună variantă a produsului. Primul pas esenţial este să te asiguri că ai cunoştinţele şi abilităţile necesare pentru a construi un produs puternic, care să funcţioneze pefect din punct de vedere al operaţiunilor, dar şi din punct de vedere financiar. Personal, cred că această parte are legătură mai mult cu ştiinţa, decât cu arta.

Totodată, în antreprenoriat mai este nevoie şi de specialişti în design, vânzări sau marketing pentru a pregăti afacerea de lansare. Produsul trebuie să fie atractiv vizual, să aibă un brand puternic, o personalitate unică şi să inoveze într-un mod diferit faţă de competiţie. Aici, eu cred că avem de-a face cu artă, nu cu ştiinţă. 

Astfel, eu văd antreprenoriatul ca pe un proces continuu, în care învăţăm, implementăm şi ne adaptăm din mers, pentru a putea obţine succesul dorit. Pentru tine ce contează mai mult — datele, intuiţia proprie sau credinţa că procesul potrivit te va duce acolo unde îţi doreşti? 

 

Deci, este antreprenoriatul o artă sau o ştiinţă?

Din punctul meu de vedere, eu cred că este balanţa perfectă între artă, ştiinţă şi efort constant. Aceste trei elemente asigură succesul ideii tale. Ca şi antreprenor, ai nevoie de persoane şi minţi creative în echipa ta, la fel cum ai nevoie de ingineri şi experţi, care să aducă metodologii şi sisteme funcţionale. Acestea vor transforma o idee în realitate şi vor face ca rotiţele să se învârtă.

Astfel, eu cred că reţeta de succes a antreprenoriatului stă în artă, ştiinţă şi practică. Tu ce părere ai?

 

Grégoire Vigroux este cofondator al bonapp.eco – aplicaţie mobilă pentru reducerea risipei alimentare şi al start-up-ului Fenix.eco - magazin online de smartphone-uri recondiţionate.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO