Occidentul european culege azi roadele amare ale formidabilului său succes. Are toate cărţile în mână, dar a uitat jocul. Sunt 70 de ani de când nu a mai fost implicat într-un râzboi decât aşa, la secole lumină de frontierele sale - în războiul din Iugoslavia a fost spectator. Moartea unui singur soldat pe undeva departe, dacă se mai întâmplă, este plânsă de o întreagă naţiune.
Războiul nu-i mai este la frontiere, iar valorile pe care şi-a constuit prosperitatea sunt atât de bine asimilate încât nimeni nu-şi mai aduce aminte că nu a fost mereu aşa şi ar socoti că e o nebunie să fie altfel. “Dacă aerul este indispensabil vieţii, de ce este gratis?” – sună o “butadă”. Pentru că este o hiperinflaţie de aer, ar fi un răspuns în glumă, ştiind bine că, oricând, cineva ar putea pune o taxă pe aer.
Pentru noi, libertatea şi valorilei ei sunt atât de evidente şi de “gratis” încât au ajuns hiperinflaţioniste. În această zonă a lumii în care, din fercire, şi noi trăim, libertatea a ajuns o valoare lipsită de valoare pentru că este proprie sieşi şi intrinsecă oricui. Chiar şi faptul că cerem ca porcul să fie “asomat” înainte de sacrificare sau ca o gaină să trăiască într-un spaţiu anume, mai larg, facă parte dintr-o înţelegere a noastră asupra lumii, mai blândă ca în trecut. Începem să fim cu o idee mai aproape de sensului fiinţei gândit de la umaniştii antichităţii până la cei din zilele noastre.
Dar ce a făcut ca această expresie a libertăţii să fie şi hiperinflaţionistă?
Istoria lumii, chiar şi pe scurt examinată, arată că, de fapt, am fost mereu în căutare de resurse în orice colţ al lumii ne-am fi născut. Războaiele au fost mereu o luptă pentru resurse – merită să ne amintim de asta, pentru că nici azi nu este altfel.
Fără să vrea, ministrul francez de externe Laurent Fabius a subliniat aseară, parţial, teza de mai sus, vorbind despre posibila sancţionare a Rusiei. Dilema, spunea el, este aceasta: ţările UE vor să sancţioneze Rusia, dar trebuie să ţină seama şi de “realitatea locurilor de muncă”.
Realitatea locurilor de muncă despre care narează Fabius este – vulgar vorbind - aceea că, dacă unele contracte economice cu Rusia se rup, nişte oameni nu vor mai avea serviciu, deci nici bani, deci nici libertatea de a călători în lume…nici…nici..nici… Pentru cei în cauză, valori pe care le socotim universale devin lipsite de sens. Libertatea nu mai este intrinsecă, pentru că, ce sens are să te naşti liber ca, mai apoi, să te vinzi singur ca sclav pentru a putea trăi?
Din fericire Occidentul are încă soluţii pentru astfel de situaţii – dar simpla interogare ne arată cât de dependenţi de trecut suntem şi cât de fragili.
Nu s-a întâmplat aşa în istorie sau nu s-a întâmplat întotdeauna. Oamenii nu au stat să moară de foame, au mers, au cucerit noi teritorii şi au distrus alte civilizaţii care şi ele aveau dreptul la libertate. A sufoca libertatea altuia, a fost un fel de a extinde libertatea ta. Aceasta este o dramă a umanităţii, din perspectiva zilelor de azi, dar nu a fost aşa mereu.
În mod foarte curios, de 70 de ani încoace de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, în Occident lucrurile au început să se schimbe fundamental. Să nu ne minţim, – a existat războiul din Algeria, apoi multele războaie, sclavia a fost exterminată abia de câţiva zeci de ani în America. Ceea ce a început să se schimbe şi a schimbat în final lumea, este diluarea sensului libertăţii pe fondul creşterii prosperităţii – acesta este paradoxul. A fi “într-un mod uimitor”, adică a fi om liber aproape pe deplin – şi când spun asta spun a fi liber de orice constrângere, fie ea religioasă, financiară, sexuală - asta s-a schimbat. Libertatea nu mai este afrodisiacul pe care doar bogaţii şi-l permit (şi cetăţenii Romei de acum 2.500 de erau liberi, dar acest lucru era un privilegiu). Suntem aproape de fiinţa deplină în sensul deplinei ei libertăţi încât am uitat sensul termenului. Hiperinflaţia de libertate. În mod paradoxal, cu cât civilizaţia Occidentului devine mai atee, cu atât se apropie mai mult de sensul mistic al fiinţei imaginată de creştinismul timpuriu, aceea de parte a dumnezeirii.
Când cineva vine şi spune că, de fapt, binele pe care îl gândeşti nu este bine trebuie să te întrebi. Trăim în “morale” diferite sau înterpretăm diferit aceeaşi morală? Secolele care au trecut ne-au învăţat ceva?
Este extrem de important acest răspuns pentru că, în funcţie de el, lumea onorabilă trebuie să decidă - sigur, la modul ludic - : cum îl găteşte la cină pe Putin, copt sau prăjit?
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
