Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a dat ieri un semnal important pentru piaţa valutară, pentru mersul economiei, dar şi pentru construcţia bugetului în 2017.
„Nu este deloc spaţiu de o apreciere a leului în perioada următoare“, a spus el.
Cursul leu/euro era cotat ieri la 4,49 lei şi a închis în decembrie 2016 doar cu 2 bani depreciere faţă de decembrie 2015.
Iată însă că semnalele sunt că 2017 nu va mai fi un an în care leul să câştige în faţa euro, aşa cum s-a întâmplat în termeni reali în 2016 şi 2015.
Şi de aici poate fi descoperită şi cheia unei execuţii bugetare cât mai aproape de estimările guvernului, care vede plus 14% la veniturile bugetului general consolidat. Vine inflaţia. Aşa că 2-3 procente din cele 14 procente vor proveni din creşterea preţurilor.
Pentru 2017 este aşteptată pentru prima dată în ultimii cinci ani o inflaţie de aproape 2%, mai precis de 1,9%.
Până în 2012 inflaţia nu a coborât niciodată sub 4-5% pe an, fiind tot timpul o sursă complementară de venituri pentru buget.
Nu întâmplător se crede despre maeştrii bugetelor inflaţioniste din perioada ‘92-’96, astăzi cu funcţii mari în BNR, că sunt printre economiştii din spatele programului de guvernare actual.
De fapt, toată lumea care are putere în economie aşteaptă inflaţia. Întreprinderile aşteaptă inflaţia pentru a putea transmite în preţuri creşterea salariului minim, guvernul aşteaptă inflaţia pentru a avea încasări mai mari din TVA şi accize. Până şi Banca Naţională o aşteaptă, pentru a se încadra în sfârşit în ţinta de inflaţie după ce în ultimii trei ani creşterea preţurilor a fost negativă şi ţintele sale au fost date peste cap.
Cei fără putere, salariaţii şi pensionarii, vor pierde la accesul la coşul de consum, astfel încât majorările decretate prin creşterea salariului minim şi eliminarea contribuţiilor sociale vor fi doar nominale.
Este adevărat că scăderea TVA şi anularea supraaccizei pe benzină subminează în parte acest scenariu, însă inflaţia este şi o chestiune de sentiment al consumatorului. Inerţia creşterii consumului, de peste 15% în 2016, va continua în 2017. Inflaţia este aşteptată ca un medicament nu numai în România, ci şi în Europa de Vest.
Sentimentul de consum este însă mai bun în România, iar dobânzile la depozite nu au ajuns încă în teritoriul negativ, aşa cum s-a întâmplat în zona euro.
Probabil că inflaţia nu va creşte atât de mult încât să fie necesară o creştere a dobânzii de referinţă de către Banca Naţională, astăzi la 1,75%.
De aceea anul 2017 va fi favorabil debitorilor în lei, pentru că nu vor avea de plătit dobânzi mai mari.
Însă ROBOR la 6 luni, aflat astăzi la minim istoric, de 1,06%, probabil că nu va mai rămâne încă o lungă perioadă de timp la acest nivel.
Un factor cheie va fi şi evoluţia preţului ţiţeiului pe plan internaţional, care va determina preţul la combustibil pe piaţa locală.
Deciziile OPEC din ultima perioadă şi interesele Rusiei converg în direcţia unei menţineri sau chiar a unei creşteri a preţului ţiţeiului la nivel internaţional.
O inflaţie de 3-4% va da întreprinderilor o gură de oxigen.
Economia este în aşteptarea creşterilor de preţuri, după doi ani de deflaţie (căreia Banca Naţională a evitat constant să-i spună în acest fel, numind-o inflaţie negativă) şi încă doi ani de inflaţie sub 2%, după ce se obişnuise cu creşteri de preţuri.
Puţini îşi mai amintesc probabil ce luptă s-a dat cu inflaţia din 1990 şi până în 2010-2011.
Inflaţia a fost drog în toţi aceşti ani şi costurile pentru economie au fost mari. Însă câteodată o inflaţie moderată ajunge să fie o posibilitate de a administra tensiunile din economie, fără daune majore care ar fi provocate de deficitele bugetare şi de cont curent scăpate de sub control.
Ca ţară din afara zonei euro, România poate utiliza cursul şi inflaţia ca supape pentru dezechilibrele din economie şi nu este nevoită precum Grecia să treacă la devalorizări interne. Aşa ar fi trebuit să se întâmple şi în criză, după exemplul Poloniei.
Dar în toamna lui 2008 şi 2009 cursul a fost ţinut de BNR, pentru că majoritatea creditelor erau în euro şi ar fi însemnat creşterea cu 50-100% peste noapte a ratelor pentru milioane de români şi zeci de mii de companii.
Astăzi nu mai este cazul, pentru că între timp ponderea creditelor în valută în totalul economiei a scăzut la 43%, faţă de peste 70% în 2008. Liber pentru curs şi preţuri.
