Opinii

Într-o ţară care vrea să fie europeană, care la televizor şi pe Facebook vrea schimbarea (dar cu cine?), am ales (cu toţii) să-l dezgropăm pe Stalin: Nu contează cine votează, acum contează cine numără. P.S. Voturile remote-work nu se pun. Şi marea întrebare, de unde a apărut AUR, partidul surpriză din aceste alegeri

Opinie Cristian Hostiuc, director editorial ZF

Într-o ţară care vrea să fie europeană, care la...

Autor: Cristian Hostiuc

06.12.2020, 23:30 19367

România, 6 decembrie 2020, alegeri parlamentare în vreme de Covid, cu o prezenţă la vot de numai 31,85%, adică nici 5 milioane de alegători.

Spre suprinderea sondajelor de dinainte, în primul exit-poll furnizat de Avangarde, rezultatele sunt următoarele: PSD, pe care nimeni nu-l dădea câştigător, a ieşit pe primul loc, cu 30,5%; PNL, partidul de guvernământ care trebuia să câştige detaşat - 29%; Alianţa USR-PLUS, care spera să ia peste 20%, are 15,9%; UDMR - 5,7%, în nota obişnuită; AUR - partidul Alianţa pentru Unirea Românilor, marea surpriză a alegerilor - 5,3%; PRO România, partidul lui Ponta şi Tăriceanu - 5%, sub aşteptări şi la limita intrării în Parlament; PMP, partidul lui Băsescu - 5%, sub aşteptări şi la limita intrării în Parlament.

De precizat că exit-poll-ul de la ora 21.00 se bazează pe voturile până la ora 19.00, deci lipsesc voturile din intervalul 19.00-21.00, plus voturile din Diaspora.

 

Ce au declarat partidele după exit-poll:

 

PSD - Noi am câştigat alegerile, este o palmă dată preşedintelui Iohannis (Iohannis a fost principalul agent electoral al PNL, evidenţiind dezastrul lăsat de PSD când a fost la guvernare), iar după numărătoare, diferenţa faţă de PNL va fi mai mare. Deci rugăm membrii noştri să fie vigilenţi, să fie atenţi la numărătoarea corectă a voturilor.

 

PNL - care a luat mai puţin decât aşteptările speră ca, după introducerea voturilor de la orele 19.00-21.00 plus Diaspora, să iasă pe primul loc, deci mare atenţie la numărarea voturilor.

 

Alianţa USR/PLUS, Barna şi Cioloş - rezultat sub aşteptări, chiar dacă este dublu faţă de alegerile de acum 4 ani; Dacian Cioloş, candidatul pentru funcţia de premier, a dat vina pe prezenţa redusă la vot, care a afectat acest partid. Dar până la rezultatul final, USR/PLUS şi-a îndemnat membrii din secţiile de vot să fie atenţi la numărătoare.

 

UDMR - nu are nicio problemă, votul este conform aşteptărilor, chiar dacă se punea problema că ar putea să nu intre în Parlament. Aşa că ungurii aşteaptă să fie invitaţi la guvernare, pentru că fără ei este puţin probabil să se formeze un guvern mai solid.

 

AUR - Alianţa pentru Unitatea Românilor, un partid venit de nicăieri, este creditat în exit-poll cu 5,3%, dar George Simion, liderul acestei formaţiuni, a declarat imediat după exit-poll că ei au în realitate între 7-9%, deci sunt victimele numărării voturilor.

 

PMP, partidul lui Băsescu - fostul preşedinte a declarat, după exit-poll, că după numărătoare va avea 7%, iar Iohannis şi PNL trebuie să-i cheme la guvernare dacă vor să aibă un guvern stabil.

 

PRO România, partidul lui Ponta, unde s-a urcat şi Tăriceanu - se bazează pe numărătoarea finală pentru a intra în Parlament, având în vedere că procentul de 5% din exit poll este în marja de eroare.

 

Deci toţi liderii poilitici îşi bazează viitorul pe cei care numără acum voturile şi cei care gestionează sacii cu buletinele de vot. Un sac în plus sau în minus te poate duce sau arunca din Parlament, te poate duce sau arunca de la guvernare.

Deci într-o ţară care se declară europeană, care la televizor şi pe Facebook cere şi vrea schimbarea, a ales să-l dezgroape pe Stalin, care prin 1944-1945 spunea: Nu contează cine votează, contează cine numără.

La un moment dat, înainte de alegeri, citeam o teorie conform căreia Iohannis ar fi vrut ca PSD să câştige alegerile pentru a avea un motiv să-l debarce pe Ludovic Orban din fruntea PNL pentru eşecul din alegeri, dar să aibă guvernul lui, format dintr-un alt premier de la PNL (să nu uităm că USR/PLUS a declarat înainte pe alegeri că nu îl vrea pe Orban premier dacă intră la guvernare), alături de un USR/PLUS care să nu aibă prea multe voturi ca să emită pretenţii, plus UDMR şi, cine ştie, poate şi PMP.

Luni după-amiază vom vedea cum s-a numărat şi ce va rezulta din aceste alegeri.

 

P:S.: Cea mai slabă prezenţă la vot din istorie arată că aceste partide nu au suflu politic, nu au lideri carismatici, nu au programe în care să creadă alegătorii, iar ameninţarea - Cine merge la aceste alegeri, de Crăciun va avea Covid - a fost mai puternică decât viitorul politic al României.

Deci de luni toată lumea se va interesa cine este AUR şi George Simion, liderul din faţă, care împărţea pliante în Piaţa Romană la alegerile locale şi care acum este la un pas să intre în Parlament.

Prezenţa extrem de scăzută arată şi că nu este criză economică în România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO