Creşterile de taxe din ultimul an, decise în contextul nevoii urgente de reechilibrare a finanţelor publice, după ce deficitul bugetar a atins 9,3% din PIB în 2024, au afectat percepţia investitorilor privind competitivitatea fiscală a României.
Creşterea cotei standard de TVA – de la 19% la 21% - şi dublarea impozitului pe dividende - de la 8% la 16% - au fost printre măsurile cele mai costisitoare, cu impact direct pentru investitori pentru că au diminuat consumul şi, implicit, vânzările companiilor, precum şi profitabilitatea.
Percepţia că România a devenit o economie mai scumpă atât din punct de vedere fiscal, cât şi al costurilor cu forţa de muncă s-a consolidat în ultimii ani, fiind totodată consecinţa unui parcurs firesc către convergenţa ţării cu vestul Europei. Romania se confruntă cu provocarea fundamentală de a face tranziţia de la un model de creştere bazat pe costuri reduse la unul bazat pe valoare adăugată ridicată, inovare şi sofisticarea produselor. Pe măsură ce România se dezvoltă, salariile şi costurile devin mai mari, antrenând creşterea cheltuielilor publice şi, până la urmă, a fiscalităţii pentru a le susţine. Prin urmare, avantajul unei destinaţii mai ieftine începe să se diminueze, iar România are nevoie şi de alte stimulente pentru a atrage investiţii noi. Recuperarea decalajelor şi continuarea creşterii înseamnă ca România să fie în continuare atractivă, mai ales în competiţia cu ţări similare din regiune, inclusiv din perspectivă fiscală.
Cu toate majorările de taxe din ultimul timp, datele comparative arată totuşi că România continuă să ofere taxe mai mici pentru companii decât multe state din Uniunea Europeană, în special prin raportare la marile economii occidentale, dar şi faţă de unii dintre vecinii din regiune.
Impozitul pe profit: un avantaj stabil, păstrat în timp
Cea mai atractivă continuă să fie cota de 16% aplicată profiturilor corporative, singura care a rămas nemodificată din 2004 şi care plasează România într-o poziţie favorabilă în peisajul european. Ungaria rămâne lider regional cu o cotă de 9%, urmată îndeaproape de Bulgaria cu 10%, în timp ce Polonia şi Cehia se situează la 19%, respectiv 21%.
Diferenţa devine şi mai clară prin comparaţie cu vestul Europei: Germania combină impozitul federal, taxa de solidaritate şi taxele locale, ajungând la o sarcină efectivă de aproximativ 30%, iar Olanda aplică 25,8% pentru profiturile care depăşesc 200.000 EUR. Franţa aplică o cotă de impozit pe profit de 25%, iar Italia de 24%.
Astfel, din punctul de vedere al taxării profiturilor, România rămâne constant în jumătatea competitivă a clasamentului, ceea ce reprezintă un mesaj important pentru investitorii care privesc dincolo de titlurile de presă.
De asemenea, faptul că guvernul a aprobat reducerea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) în acest an şi eliminarea lui începând de anul viitor reprezintă o revenire la normalitate salutată de către investitori.
Impozitul pe dividende - mai aproape de media UE
Majorarea impozitului pe dividende de la 8% la 16% a fost, probabil, măsura cu cel mai mare impact asupra mediului de afaceri, pentru că dublează efectiv povara fiscală la distribuirea profitului către acţionari. Această schimbare modifică poziţionarea regională a României: de la unul dintre cele mai mici impozite pe dividende din UE, România trece acum peste Ungaria şi Cehia (ambele cu cote de 15%) şi se apropie de Polonia (19%). Bulgaria rămâne cea mai atractivă jurisdicţie din regiune, cu un impozit pe dividende de doar 5%.
Totuşi, România menţine încă un avantaj comparativ faţă de marile economii vestice: Italia aplică un impozit pe dividende de 26%, Germania aproximativ 26,4%, Olanda circa 26,9%, iar Franţa 30% prin flat tax-ul PFU, care combină impozitul propriu-zis cu contribuţiile sociale.
Cu alte cuvinte, România a pierdut un avantaj competitiv regional important, dar rămâne considerabil sub nivelul din vestul Europei. Pentru companiile cu structuri de distribuţie planificate pe termen mediu, noul cadru înseamnă recalibrare, nu reaşezare strategică.
Ajustarea TVA aliniază România la trendurile europene
Majorarea TVA a fost percepută ca „dureroasă”, fiindcă are impact direct în consum şi, implicit, în coşul zilnic al populaţiei. Privită însă în peisajul european, cota mărită aduce România în apropierea mediei europene.
În context regional, Ungaria aplică cea mai ridicată cotă TVA din UE (27%) de mai bine de un deceniu. Polonia practică 23%, Cehia 21%, iar Bulgaria 20%. Aşadar, noua cotă TVA din România rămâne aliniată clusterului central-european. Economiile din vestul Europei au şi ele niveluri similare: Italia - 22% Olanda - 21%, Franţa - 20% şi Germania - 19%
Provocarea pentru România este colectarea TVA. Decalajul de încasare (VAT gap) rămâne unul dintre cele mai ridicate din UE. În condiţiile în care circa 30% din TVA-ul estimat rămâne necolectat din cauza neconformării sau a fraudelor, contribuabilii corecţi sunt îndreptăţiţi să se simtă dezavantajaţi.
Îmbunătăţirea colectării prin digitalizare (e-Factura, e-Transport, SAF-T) şi reducerea fraudei poate aduce sume semnificativ mai mari decât majorarea de cotă şi poate da un semnal pozitiv şi investitorilor străini.
De la cote de impozitare la stabilitate şi predictibilitate
Pentru investitori, competitivitatea fiscală nu se rezumă doar la cotele de impozitare, ci înseamnă şi predictibilitate legislativă, administrare eficientă sau certitudine în aplicare. Iar aici cred că se află, de fapt, adevărata agendă de reformă pentru România în următorii ani:
- Stabilizarea cadrului fiscal şi evitarea modificărilor repetate peste an, pentru ca investitorii să poată planifica pe 3-5 ani.
- Reducerea decalajului de TVA prin digitalizare şi analiză de risc, în locul unor viitoare majorări de cote.
- Simplificarea interacţiunii contribuabil–ANAF, pentru ca beneficiul cotelor competitive să nu fie erodat de costuri administrative.
Într-adevăr, presiunea fiscală asupra companiilor a crescut în ultimul an, dar România continuă să fie o destinaţie atractivă în UE din punctul de vedere al taxelor. Pentru investitori, fundamentele fiscale susţin în continuare deciziile strategice, iar autorităţile au oportunitatea de a transforma această competitivitate într-un avantaj durabil prin reformă şi prin stabilitate, nu prin recalibrări succesive.
O fiscalitate competitivă nu se măsoară doar în procente, ci în încredere, iar România are încă de lucrat la acest capitol.
