Are dreptate Friederich Hayek: nu trebuie să laşi pe altul să decidă ce face el cu banii tăi.
În lipsa unui control strict, democraţia reprezentativă, cea de azi, va colapsa. Cu o Curte de Conturi îmbuibată de oameni din partide care fac anchete doar dacă în dosar apare adversarul, cu un dispreţ vădit pentru ceilalţi, din partea celor ajunşi în administraţie, sictirul populaţiei va ajunge la cer.
ZF a început o campanie: „ce vreau de la viitorul primar”. Oamenii vor una, vor alta. Eu nu vreau nimic. Eu vreau ca primarul să se ducă în pădure şi să nu se mai întoarcă. Să pună gresie pe sub bârlogul ursului, să văd dacă ăluia-i convine.
Aveam şi noi un părculeţ în faţa blocului. Cam de 100-150 de metri pătraţi. Am numărat de-al dracului: 30 de copaci. Ce face actualul viceprimar care vrea să ajungă primar? Pune gresie pe sub copaci. Aţi mai pomenit gresie pe sub copaci, într-un parc?
Parcul este închis de şase luni, de când cu pandemia. De vreo două luni, primaria s-a apucat să-l demoleze: deşi băncile erau aproape noi, puse de vreo doi ani, stâlpii de iluminat, leagănele copiilor, la fel. De două luni, vreo 10-20 de oameni ai primăriei se uită la parc. Şi pun gresie pe sub copaci. Pentru fâşiile de pământ rămase, au adus gazon ca ălă de pe stadioane. Vreo 4-5 metri. În locul ierbii care creştea şi ea, natural.
Probabil că parcul va fi gata de alegeri. Un parc, vorba vine.
Din banii cui? Păi 66% din venitul Bucureştiului este din impozitul pe venit şi salarii, plătit de angajaţi – 1,5 miliarde de euro, anul trecut. Sunt peste 2 miliarde de euro pe care administraţia Bucureştiului îi are pe mână, în fiecare an. Dar aceşti bani se duc în risipa zilnică. De două luni de zile, 20 de oameni distrug un parc. În două luni de zile, un singur om normal la cap ar fi făcut lună acel parc. Cum să pui gresie pe sub copaci?
Administraţia Bucureştiului are atâţia bani încât nu mai ştie ce să facă cu ei. În parcul de care vorbeam, sunt schimbaţi stâlpii de iluminat. Dar ce aveau, că nu au făcut găuri ca la ciorap, de la purtat! Luminau şi ei. Nu erau stricaţi, nu aveau nimic. Săptămâna modei de la Paris s-a mutat lângă blocul nostru.
Povestea stă aşa: atâta vreme cât nimeni nu pune serios problema risipe cumplite, cât timp Curtea de Conturi, Justiţia nu-i ia de urechi pe responsabilii cu banul public, sila publică va creşte şi ea se va sparge într-o revoltă sau într-o totală desconsiderare a statului, cu riscul frângerii fragilei solidarităţi sociale. Noi nu o vedem acum. Pentru că nu suntem într-o criză. Dar ia pune-l pe om într-o stare de tensiune...
Este vechea poveste a lui Iov. Zice povestea: Într-o zi, Dumnezeu a convocat consiliul de administraţie al Raiului ca să vadă cum mai merge treaba prin Univers. Şi se nimereşte, nepoftit, şi Satana. Dumnezeu, lăudăros cum îl ştim, i se adresează: „L-ai văzut pe robul meu Iov? - nimeni nu-i ca el pe pământ”. Iar Satana îi răspunde: Eh, na! Ai dreptate, în felul tău! Dar el e aşa cum e pentru că i-ai dat de toate. Ia uită-tă câte sute de hectare de pământ are, câte mall-uri... Ia ia-i-le pe toate şi să nu-mi zici mie cuţu, mai apoi! Povestea o ştim. Iov a rezistat ispitelor, dar rămâne întrebarea: cartea lui Iov este o poezie de la început până la final, dar, altul, în afară de Iov, ce ar fi făcut? Oamenii - când lucrurile merg bine - sunt toleranţi. Mai greu este când lucrurile încep să meargă prost.
Or, o administraţie cinstită, trebuie să se asigure că fiecare dintre cetăţenii ei suferă cât mai puţin, atunci când lucrurile merg prost. Primăria sectorului 2 este clar că nu are ce face cu banii, de vreme ce pune gresie pe sub copaci. Dar sunt multe primării din sate sărace care nu au bani nici pentru băncuţele copiilor. Îmi pare nespus de rău – am vorbit cu o astfel de educatoare care căuta băncuţe aruncate de alţii, pentru copii ei din clasă. Într-o comună cu 80 de copii de grădiniţă şi doar 3 educatoare. Nu a vrut să-i fie cunoscută povestea pentru că se temea de primar şi de inspectoratul şcolar. Nu e bine să fii „pârâcios”, mai ales într-o societate mică în care primarul face legea. Chiar dacă acel primar face ce vrea cu banii, nu puţini, dar nu are bani pentru zugrăvirea şcolii şi nici pentru bănci, într-o clasă. De aceea Hayek are drepte: nu trebuie să laşi pe altul să decidă ce face cu banii tăi.
De aceea zic: suntem într-o democraţie reprezentativă. Am delegat atribuţiile, prin vot. Dar eu nu-mi aduc aminte să fi delegat primarului atribuţia de a pune gresie pe sub copacii din micul nostru parc.
Controlul banului public, controlul riguros a fondurilor: asta lipseşte azi. Aceasta trebuie schimbat în România. Primarul poate rămâne în pădure.
