Nu mi-a plăcut niciodată Boris Johnson. Îl detest pentru ca a scos UK din UE. Dar britanicii au urma calea trasată de el. Iar eu nu am paşaport britanic astfel ca să pot să critic priceput ce au ales ei.
Discursul lui BoJo, cum este el alintat, din Camera Comunelor, discursul de adio – Johnson a fost obligat să demisioneze din poziţia de prim-ministru chiar de membrii partidului său – a fost aplaudat de majoritatea parlamentarilor, şi prieten şi duşmani. Citez doar puţin, iată: „Vreau să folosesc ultimele secunde pentru a da câteva sfaturi celui sau celei care va veni după mine: Stai aproape de americani! Sprijină-i pe ucraineni! Sprijină libertatea şi democraţia de peste tot din lume. Scade impozitele şi dereglementează oriunde poţi pentru a face din această ţară cel mai bun loc de trăit şi de investit. Concentrează-te la drumul din faţa ta, dar nu uita să te uiţi şi în oglinda retrovizoare. Şi aminteşte-ţi că nu Twitterul contează, ci oamenii care ne-au trimis aici.”
Am discutat acest paragraf cu doi amici din UK, români care lucrează la Londra. Ambii, cumva interesaţi de politică - pentru că de ce se decide acolo, în plan politic, depinde şi soarta lor - spun că discursul lui BoJo a fost al unui individ care face farse şi-n coşciug. Drept e că nu poţi să crezi un clown nici când spune adevărul. Dar şi râsul are temelia lui de deznădejde. Când eram copii, mama ne cerea, când plecam la drum, să ne ţinem de mână unul pe altul, ca să nu ne pierdem, iar cel mai mare trebuia să aibă grijă de cel mai mic din dreapta lui. La plecare, BoJo cere Marii Britanii să nu se dezlipească de fratele mai mare, USA, să sprijine Ucraina şi să spijine democraţia şi lumea liberă. Cum, chiar la plecare, BoJo a fost aplaudat şi de cei care l-au demis, cu multă siguranţă putem să spunem că sfaturile lui vor fi ascultate, dacă nu cumva vor fi fost de mult un lucru pe deplin înţeles.
Există o viclenie a gândirii omeneşti. Dar la final există şi o judecală. „Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.” Este un fragment din „Apocalipsa” (Revelaţia) biblică în care este imaginat sfârşitul lumii. Nu ştim cine a scris cartea, este atribuită unui anume Ioan. Dar fraza asta este uluitoare. „Pentru că eşti căldicel am să te vărs din gura Mea”. Ce vrea să spună asta? La un moment dat trebuie să spui cine eşti, ce gândeşti. Nu te poţi ascunde la nesfârşit. Despre Boris Johnson ştim. A minţit, a făcut petreceri când alţii erau în carantină, iar la final a pierdut. Dar gândirea lui a fost la vedere: împotriva UE, alături de SUA, pro-Ucraina, prodemocraţia care l-a zburat de la butoane.
Acum, fireşte, nu poţi compara o ţară cu un om. Nu doar oamenii sunt „căldicei” sunt şi ţări „căldicele”. România este între ele, spune Cristian Preda, decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti: nu avem o poziţie fermă faţă de războiul din Ucraina; nu ştim când vom adera la zona euro, nu ştim/nu spunem multe. Dar ne mirăm că plătim cea mai mare dobândă la împrumuturi, în monedă locală, dintre ţările UE, de 9,3%. Despre Ungaria ştim că este pro-Rusia, despre Polonia ştim că este trup şi suflet alături de Ucraina, despre România nu ştim mai nimic: „nici rece, nici în clocot”. Cândva, vom plăti pentru această poziţie neasumată.
