Mă uit pe cifrele de consum de la INS şi tot mă chinuiesc cum să scriu, cum să-i îmbrobodesc pe fraieri că lucrurile sunt bune. Dar cifrele alea nenorocite nu mă lasă. Şi nu mă lasă nici mintea mea prea optimistă când văd că sticla cu lapte pe care o cumpăram acum un an cu şase lei este acum 12 lei.
M-am săturat de Humpty Dumpty de la Cotroceni care negociază, zice el, cu partidele pentru formarea unui nou guvern. Negociază ce? Cică un guvern “proeuropean”.
Dar este cineva de aici antieuropean? Eu văd că nu. Nimeni dintre amicii şi cunoştinţele mele nu sunt “antieuropeni”. Atunci de unde această dihotomie “proeuropean” şi “antieuropean”?
Asta nu înţeleg şi nu înţeleg cum o minte strălucită ca a lui Humpty Dumpty Cotroceanul nu vede că este un nonsens să-i împarţi pe oameni în aşa hal.
Chiar există în ţara asta oameni care vor să-şi lege ştreangul de gât de amorul artei, să le dărâme ruşii casele cum fac în Ucraina?
Noi ştim că Vincent van Gogh şi-a tăiat urechea ca să i-o ducă unei amante dintr-un bordel.
Dar Gogh era un geniu ajuns în pragul nebuniei când a făcut asta.
Iar noi, în majoritate, nu suntem nici genii, nici nebuni, slavă cerului.
Dar avem o problemă: liderii noştri nu au proprietatea termenilor. Humpty Dumpty Cotroceanul formează un guvern “proeuropean”. Dar ce înseamnă înseamnă asta? Că formează un guvern care vine cu reforme, spune Excelenţa sa. Dar ce înseamnă „reformă”?
Ion Iliescu scria „Revoluţie şi reformă” acum 30 de ani. Nu ne-am săturat de atâtea reforme de atunci? Reformă este un cuvânt latinesc care înseamnă „a modela” o formă care există deja. Dar o formă poate fi modelată o dată nu de 30 de ani în şir şi în fiecare lună.
Şi încă: ca să faci „reforme” mai şi trebuie să respiri. Şi să te întrebi: reformă este să tai bursele copiilor, ajutorul pentru mame singure, reformă este să-i loveşti pe cei mai săraci dintre semenii tăi?
UE a fost construită, dincolo de rivalităţile politice dintre Franţa şi Germania, şi pentru că a înţeles că cei slabi trebuie ajutaţi. Nu e vorba aici de stânga sau de dreapta politică, ci de un lucru mai banal, aflat în firea fiecăruia dintre noi: când găseşti un căţel pierdut în parc, nu-l alungi, ci aştepţi, îi intrebi pe alţii dacă ştiu cine îi este stăpânul.
Lucrurile astea trebuie spuse cu subiect şi predicat. Nu cu vrăjeli că suntem europeni, antieuropeni, că o ducem bine, deşi o ducem rău. Veştile rele trebuie să fie înaintea celor bune.
Aşa că să vedem lucrurile cum sunt. Aşa cum iubeşti o femeie dimineaţa în zori înainte de machiaj, înainte de rujul de pe buze.
