În timp ce lumea întreagă trece prin cea mai mare revoluţie tehnologică a generaţiei noastre – una în care inteligenţa artificială rescrie rapid economia, educaţia, securitatea şi piaţa muncii –, în România, partidele politice se ceartă la Cotroceni pe funcţii. Nu pe reforme. Nu pe direcţie. Ci pe algoritmi de împărţire a puterii. Pe cine prinde mai multe judeţe, ministere, numiri şi influenţă locală.
Totul, în timp ce lumea accelerează. Şi în timp ce România rămâne în avarie, fără decizii, fără guvern stabil şi fără strategie.
Aceasta nu este doar o criză politică. Este o dovadă de imaturitate profundă. Pentru că România nu este un ONG în care cineva bine intenţionat „mai face ce poate”, cu resurse limitate, în pauze de entuziasm. România este – şi trebuie tratată ca – o societate pe acţiuni.
Ce înseamnă asta, concret?
•România concurează în fiecare zi cu alte ţări – pentru investiţii, pentru resurse, pentru talente, pentru poziţie strategică.
•România are acţionari – cetăţenii – care investesc lunar taxe, muncă, loialitate, iar la schimb aşteaptă performanţă, predictibilitate şi siguranţă.
•România are costuri: deficite bugetare, infrastructură subdezvoltată, dezechilibre comerciale.
•România are active: energie, poziţie geografică, pământ fertil, un popor talentat.
•România pierde, de ani de zile, capital uman – creiere care pleacă pentru că „administratorii” acestei companii nu ştiu sau nu vor să le păstreze.
În orice societate pe acţiuni, dacă managementul refuză să ia decizii strategice şi se ceartă lună de lună pe scaune şi beneficii, consiliul de administraţie este tras la răspundere. Dar la noi, „consiliul” – adică partidele – tratează compania numită România ca pe o pradă de împărţit, nu ca pe o entitate care trebuie făcută profitabilă.
Iar între timp, lumea se transformă
Ţările care vor şti să profite de AI, de robotizare, de automatizare, de lanţuri de valoare scurtate şi de resursele proprii vor prospera. Restul vor deveni pieţe de desfacere, rezervoare de forţă de muncă ieftină, colonie fiscală şi energetică.
Noi? Noi ne certăm pe funcţii.
Dacă am privi România de la altitudinea la care zboară vulturul…
… am înţelege că adevărata miză nu e cine ocupă ce minister, ci unde ajunge această ţară în următorii 10 ani.
•Ministerul Dezvoltării contează doar dacă în fiecare judeţ se simte o transformare reală.
•Un prim-ministru devine relevant doar dacă are curajul să mişte economia în direcţia corectă.
•Culoarea guvernului capătă sens doar atunci când România devine atractivă pentru investiţii, respectată internaţional şi sigură pentru cetăţenii ei.
De sus, se vede clar: România poate merge înainte doar cu o administraţie competentă, resurse bine alocate şi decizii luate pentru viitor, nu pentru următoarele 6 luni.
Avem nevoie de un nou tip de guvernare: una cu direcţie clară, execuţie riguroasă şi responsabilitate reală faţă de cei care susţin ţara – cetăţenii.
Un mesaj pentru clasa politică:
Este timpul ca politicienii să înţeleagă că nu mai pot câştiga doar ei, în timp ce ţara pierde.
Într-o societate pe acţiuni, toţi acţionarii trebuie să câştige – pentru ca, în final, să câştige şi managementul.
Când România câştigă – prin investiţii, încredere, coerenţă şi progres – câştigă şi cei care o conduc. Nu invers.
