Opinii

Jurnal de acţionar la Fondul Proprietatea. Spectacolul A.G.A., întrebări fără răspuns, dar cu un final memorabil: Stimaţi acţionari sunteţi invitaţi la masă

Jurnal de acţionar la Fondul Proprietatea. Spectacolul...

Autor: Eduard Dinu

27.04.2015, 20:24 1349

Luni, 27 aprilie, AGA. Ora 13.00. În sală trei sferturi persoane de vârsta a treia. N-au înţeles mai nimic din prezentările făcute sunt convins. Aceleaşi vise de listare a unor companii la care Fondul deţine participaţii dar în dreptul cărora apare semnul întrebării în loc de o dată certă. Mă întreb privindu-i pe aceşti acţionari cam câte acţiuni are fiecare şi dacă mai apucă să îşi numere câştigul...

Managerii americani ai Fondului o ţin una şi bună cu reducerea discountului existent între preţul de tranzacţionare şi valoarea activului net pe acţiune. Ceva de genul "vom face totul, bla,bla, bla". Una din măsuri fiind cotarea Fondului la London Stock Exchange. Nu mai rezist şi iau cuvântul: "Dar faptul că valoarea activului net unitar scade constant nu vă interesează? Discountul se diminuează în fapt prin scăderea valorii activului net şi mai puţin ca urmare a majorării preţului de tranzactionare. De ce nu aveti in cap decât vânzări de participaţii şi răscumpărări de acţiuni? De ce nu creaţi valoare pentru acţionari investind în alte companii din România sau aiurea?”

Tăcere... Greg se bâlbâie. Îmi declin şi jobul: profesor universitar la A.S.E. Moment din care devin subiect de copiat pentru vecinii (in vârstă) de scaun: ce bifez eu ca vot fac şi ei. Tare dar întrebările puse nu au primit un raspuns. Trec toate hotărârile de pe ordinea de zi cu procente de care ar fi invidios până şi răposatul sau preşedintele Vietnamului: peste 99,99%
Şi Kafka îşi face simţită prezenţa la final, când, cu emfază, ni se comunică "stimaţi acţionari sunteţi invitaţi la masă". Atât le-a trebuit pensionarilor acţionari. Au scos caserolele pregătite şi le-au umplut cu ce-au apucat. NU GLUMESC!! "Sunt banii noştri până la urmă, nu????" Rămân fără replică. Gândul îmi zboară la Buffett. Cum s-or desfăşura Adunările Acţionarilor la Berkshire oare? Mark Mobius, guru-ul investiţiilor pe pietele emergente, asistă la spectacolul grotesc din faţa sa. Dar e actor principal de fapt, sunt absolut convins. Fondul se va lista miercuri la Londra. Manchester Securitiesc, Elliot, celebrul vultur al pieţelor financiare mondiale, îşi freacă mâinile de bucurie. Sfârşitul Fondului e din ce în ce mai aproape. E firesc cred. Doar prăjiturile se termină repede pe pământ, nu?

 

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO