De fiecare 9 mai, cu justificata mandrie a apartenentei la diversitate si cu mentalitatea unui ardelean care crede in valorile universale, arborez la casa steagul albastru cu 12 stelute. Fapt care, in fiecare an, impinge curiozitatea unuia sau altuia dintre vecini sa ma intrebe daca mi-am inchiriat si cu cat casa unei institutii europene.
Desigur ca mecanismul complex care leaga astazi tarile Uniunii Europene pastreaza un pic mai putin din formularea idealista a lucrarii lui Schumann, o declaratie care consemna ca “pacea mondiala nu poate fi asigurata fara a face eforturi creatoare proportionale cu pericolele care o ameninta semnaland ca “alăturarea naţiunilor europene implică eliminarea opoziţiei seculare dintre Franţa şi Germania si ca “orice acţiune întreprinsă trebuie să aibă în vedere în primul rând aceste două ţări”.
Dar de fapt atat de mult, pentru ca daca vom citi din nou si cu atentie declaratia, ne va fi clar ca la origine miscarea de alaturare a natiunilor europene a avut ratiuni pur economice, constituindu-se ca o miscare necesara si logica care sa continue planul Marshall si care sa asigure functionarea continentului.
Si astazi, la 52 de ani de atunci, cu 27 de tari membre si cu peste 500 de milioane de oameni logati sub steagul albastru cu 12 stelute si cu una dintre cele mai inovative economii de pe planeta, Uniunea Europeana trebuie sa raspunde inevitabil intrebarea pe care i-o punem noi in numele copiilor nostri: “quo vadis economia?”. Ne gandim ca sloganul “unitate in diversitate” a facut sens inca de la adoptare din anul 2000 reflectand ideologia nobilă a UE, care nu şi-a propus dominare şi impunere de modele, ci convieţuire paşnică şi colaborare între statele membre; mai probabil insa ca astazi, acum in noul ciclu economic, noua ordina mondiala generata de globalizare si de marile dileme financiare ale uber-puterilor, exista mai mult sens in pragmaticul “unitate in competitie economica”.
Probabil ca cel mai grozav deficit al Uniunii Europene astazi este deficitul de modele economice blockbuster care s-o propulseze inaintea altor economii. Poate ca uniunea, mult prea tanara si naiva si de dreapta, a acceptat de-a lungul anilor mult prea multe reciprocitati comerciale fara ca ea sa fie reciproca, a avut politici economice mai “ne-embargoiste” decat alte mari puteri mondiale si a creat un model industrial autosuficient bazat pe consumatorul sofisticat si scump vest-european. De asemenea, mai mult ca sigur ca includerea valului 2 si 3 de tari a avut consecinte economice complicate pentru tarile deja existente, pentru ca a adus la masa rotunda tari cu economii pret-competitive, doritoare de a expansiona pe piata comuna, deja partenere ale unor economii in afara Uniunii Europene si populate de consumatori mai putin sofisticati si mult mai nationalisti. Daca este permisa comparatia, este ca si cand ar fuziona 27 de companii, fiecare cu modelul propriu de afaceri de succes, dar fara ca un consiliu comun de administratie sa fi reusit sa creeze un model integrat de business.
Asa ca, nu este nici o mirare ca reconstructia modelului economic european incepe a se face pregătind propuneri legislative care vizează îngrădirea accesului la pieţele europene pentru companiile din ţările care refuză reciprocitatea comercială si prin reinventarea rotii consumerismului, un fel de campanie “Buy European”. Este interesant de notat paradoxul, o Uniune Europeana care democratic aluneca spre stanga tocmai ca o reactie a avatarurilor economice, dar se blindeaza cu politici economice de dreapta - dar asta nu este neaparat rau, dar nu este prea tarziu? Pe cine o sa trezim la realitate, piata americana, care are “Buy American Act” din 2009, piata japoneza care este eminamente nationalist-traditionalista sau pe asiaticii continentali pentru care marfurile europene intra in categoria de lux si care oricum au penetrat Europa, cucerind-o folosind valoarea ei cea mai de pret, inovatia?
Deci, e foarte complicat. Economia europeana, ametita de toropeala propriului sentiment de superioritate, trebuie sa alerge dupa modele noi de crestere. Nursing-ul unei noi generatii de consumatori nationalisti? 75 de milioane de consumatori turci si 45 de milioane de consumatori ucrainiei, membrii ai comunitatii mai bine mai devreme decat mai tarziu? Concentrarea pe ramuri economice hiperinovative cum ar fi aeronautica sau mai putin “elegante”, ca de exemplu agricultura? Stramutarea industriala catre hiperemergentele Rusia, China si India, asta daca ele accepta si noi suntem suficient de competitivi?
Oricum ar fi, ii doresc tarii mele Europa sa traiasca vremuri economice interesante. La Multi Ani Economici, Europa!
Această opinie a fost scrisă în 2012 şi cred că este valabilă şi astăzi
Dragos Damian este directorul general al Terapia
