Preşedintele Iohannis a spus marţi că România va intra din nou în stare de urgenţă dacă numărul cazurilor va creşte, odată cu presiunea resimţită în spitale.
Cred că în baza aceloraşi motive ar trebui să discutăm despre o stare de urgenţă economică.
Iniţial, intrarea în starea de urgenţă a fost motivată prin răspândirea rapidă a virusului şi gândită ca măsură de prevenţie după ce am văzut ce a fost la alţii, în ţări lovite mai puternic. Pentru a ne proteja.
În prezent, dacă ne uităm la ceilalţi, ar trebui să resimţim aceeaşi nevoie de a ne proteja economia. Americanii au peste 30 de milioane de şomeri, economia Germaniei ar putea cădea cu 10%, iar Japonia se adânceşte într-una dintre cele mai grave recesiuni din istorie.
Cu 1 milion de şomeri, dintre care aproape 400.000 de oameni au rămas fără loc de muncă, numărul cazurilor de „bolnavi” economic este în creştere de la o zi la alta.
Răspândirea crizei în economie s-a produs extrem de rapid, întrucât 45.000 de companii au solicitat deja certificate care să ateste restrângerea sau oprirea activităţii.
Virusul crizei este aici, iar noi nu avem încă nici vaccin, nici tratament pentru el. În doar două luni, companiile au pierdut peste 32 miliarde euro din cifra de afaceri.
Deja peste 300.000 de oameni au cerut amânarea ratelor la credite, iar peste 100.000 de firme au solicitat credite prin programul IMM Invest.
Dacă pandemia de Covid-19 s-a soldat cu mai puţine decese decât la alţii până acum, virusul economic se răspândeşte mult mai rapid şi lasă în urmă şomeri şi afaceri închise.
Unul dintre cuvintele cu care ne-am obişnuit în această pandemie este „comorbidităţi”.
În diferite forme, acestea există şi în economie. Aflăm că 400.000 de angajaţi câştigă mai puţin de 2.000 de lei pe lună. Ei câştigau aşa şi când o mască sanitară costa 7,5 lei, iar toată lumea le spunea că trebuie să o poarte pentru a se proteja.
Iar mulţi dintre ei lucrează în fabricile româneşti de la care tot cerem capacitate şi produse ieftine.
Dincolo de România, David Malpass, preşedintele Băncii Mondiale, a anunţat că 60 de milioane de oameni vor fi împinşi spre „sărăcie extremă” din cauza pandemiei şi a măsurilor de carantină.
Starea de urgenţă le-a permis guvernanţilor să direcţioneze rapid eforturi prin proceduri extraordinare pentru a opri răspândirea virusului.
În acelaşi timp, o aşa-zisă stare de urgenţă economică ar putea face acelaşi lucru. Poate aşa reuşim să direcţionăm bani de urgenţă către proiecte mari, care ar putea ridica nivelul de trai pentru toată lumea.
Poate printr-o stare de urgenţă economică reuşim să demarăm proiecte, să scurtăm perioada studiilor de fezabilitate, să direcţionăm mai repede bani înspre ele, să punem presiune pe cei care câştigă contractele să livreze cât mai repede, să gândim şi noi proiecte cu valoare adăugată mare.
Poate într-o stare de urgenţă economică am găsi banii necesari să digitalizăm şi România despre care nu vorbim, cea a copiilor care nu au văzut internet niciodată şi care au fost lăsaţi în urmă de şcoala online.
Poate ar trebui să îi vedem pe Florin Cîţu. ministrul Finanţelor, şi Virgil Popescu, ministrul Economiei, ieşind să vorbească în fiecare zi oficial în locul lui Vela şi Arafat. Să ne anunţe care este temperatura businessului, câţi „bolnavi” economic avem în fiecare zi şi care este setul de măsuri concrete.
Degeaba spune preşedintele Iohannis că nu este o repornire a economiei pentru că ea nu ar fi fost oprită.
Cei 1 milion de şomeri l-ar contrazice, iar cei 750.000 de oameni care vor primi mai puţin de 100 de euro pe lună indemnizaţie de şomaj nici nu cred că îl ascultă.
