Recent, numeroşi specialişti în epidemiologie conturează aşteptări cu privire la diminuarea în viitorul apropiat, poate chiar în decursul acestui an, a intensităţii ameninţării pe care virusul SARS-Cov2 o reprezintă pentru sănătatea oamenilor şi pentru funcţionarea sistemelor medicale. Sperăm cu toţii ca ele să devină realitate.
Din păcate, nu putem avea aceleaşi aşteptări şi în privinţa efectelor negative ale transformărilor induse de pandemie la nivel economic. Acestea vor persista probabil încă o perioadă de timp, atât la nivel mondial, cât şi în cazul României, mai ales că ele au agravat dezechilibre pre-existente.
Guvernele şi mediul de afaceri se confruntă cu o lume care a fost schimbată radical de COVID-19, iar redresarea va fi probabil marcată de dificultăţi economice, dar şi de inovaţie şi adaptare la noile cerinţe ale societăţii. Pentru România, este prioritar să identificăm industriile aşa numite campioane la nivel naţional, care trebuie sprijinite şi încurajate prin măsuri dedicate, lucru care ar putea stimula inovaţia şi dezvoltarea sectorului privat prin adaptare la noile condiţii. O serie de demersuri din ultimii ani ale Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială subliniază importanţa firmelor/industriilor campioane (de exemplu, în domeniul agro-industrial sau al finanţărilor verzi) pentru ameliorarea unor dezechilibre structurale de importanţă, inclusiv pentru stabilitatea macro-financiară a ţării.
Sprijinul acordat întreprinderilor mici şi mijlocii, care au fost puternic afectate de pandemie, reprezintă, de asemenea, un punct important pentru a se putea cataliza redresarea economică. Drumul către redresare are aceleaşi repere cunoscute, amintind ca fiind importante în momentul actual măsurile pentru creşterea veniturilor la nivel bugetar şi pentru optimizarea cheltuielilor publice, încurajarea inovaţiei şi a dezvoltării noilor afaceri, sprijinirea pregătirii continue a forţei de muncă şi sprijinirea creşterii rezilienţei economiei locale în faţa rupturii lanţurilor de aprovizionare prin dezvoltarea producţiei de proximitate.
Problema preocupantă a inflaţiei, vizibilă în foarte multe dintre economiile lumii, atât dezvoltate cât şi emergente, este în parte amplificată de dezechilibrele pe care efectele directe şi indirecte ale pandemiei le-au produs, atât pe partea cererii, cât şi a ofertei de bunuri şi servicii. Desigur că există şi alte cauze, precum şi elemente specifice fiecărei economii care fac ca amplitudinea şi combinaţia dintre factorii cu influenţă tranzitorie şi respectiv persistentă să fie diferite de la o monedă la alta.
Această situaţie de criză economică complexă, în care atât cererea cât şi oferta sunt afectate, are numeroase alte efecte negative, iar pentru depăşirea lor şi fructificarea oportunităţilor de transformare şi creştere a robusteţii avem nevoie de coordonarea tuturor politicilor publice.
Din păcate, în ultimii doi ani în care lumea întreagă a fost concentrată în principal pe contracararea proliferării virusului, o serie de probleme globale s-au acutizat şi rivalizează pentru a ocupa primele locuri în agenda preocupărilor şi a riscurilor la nivel planetar.
Mă refer aici nu doar la problema climatică şi la accentuarea caracterului limitat al resurselor naturale strategice, ce sunt desigur în gândul tuturor, dar şi la explozia decalajului de dezvoltare şi prosperitate între ţări şi în interiorul ţărilor, la nivel regional şi între oameni.
Creşterea inegalităţii, şubrezirea şi subţierea clasei de mijloc, precum şi amplificarea numărului de oameni aflaţi în sărăcie reprezintă tendinţe nefaste care s-au accelerat şi a căror combatere cred că trebuie să ne preocupe în aceeaşi măsură în care ne preocupă orientarea către o economie ce nu trebuie să mai degradeze mediul natural.
Din punctul meu de vedere, aceste două mari provocări nu sunt pentru noi românii nişte simple teme de dezbatere intelectuală cu privire la lucruri care li se întâmplă altora, ci realităţi din mijlocul nostru pe care trebuie să le adresăm cu toată seriozitatea şi priceperea noastră de acum înainte. Toate aceste teme şi multe altele conexate necesită acţiuni atent dozate şi o bună coordonare între politicile economice.
Soluţia pentru atingerea obiectivelor României de redresare, dezvoltare şi creştere a rezilienţei, precum şi pentru a potenţa rolul economic pe care îl avem deja în cadrul Uniunii Europene este să acţionăm cu fermitate astăzi, pentru a transforma în realitate programele asumate în prezent, aşa cum este cazul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, dar şi al Planului Naţional de adoptare a monedei euro, care este, în opinia mea, la fel de important. În acelaşi timp însă, soluţia implică şi ajustarea în dinamică a acţiunii instrumentelor specifice obiectivelor politicilor menţionate, pentru că ne confruntăm în continuare cu multă incertitudine, iar decidenţii de politici sunt obligaţi la un balans permanent.
De aceea, dialogul între cercetători şi dezbaterea pe teme economice cu participarea specialiştilor şi a tuturor părţilor implicate, fără constrângeri ideologice, trebuie să se menţină la un nivel ridicat şi în viitor. Trebuie să continuăm dezbaterile libere de idei pentru a explora tendinţele şi soluţiile necesare, dar mai ales pentru a contribui la menţinerea pe agenda economică şi socială a unor teme strategice de importanţă vitală pentru viitorul ţării şi pentru creşterea rolului ei în Uniunea Europeană, dincolo de orice ciclu electoral sau de turbulenţele pe care le aduc evoluţiile din prezent.
