Cred că suntem cu toţii de acord că traversăm o conjunctură complicată pentru economie şi societate, caracterizată de riscuri şi incertitudine în creştere, iar în perioada imediat următoare şansele ca această situaţie să se schimbe sunt relativ reduse, din cauza crizelor suprapuse cu care ne confruntăm.
Tocmai de aceea, economia are nevoie să fie în continuare sprijinită prin toate mijloacele disponibile, având în vedere resursele în general limitate aflate la dispoziţie. Ştim că accesul la finanţare este cu precădere important pentru evoluţia economiei şi că el poate fi asigurat printr-un mix de finanţare bancară şi finanţare prin piaţa de capital.
România, ca mai toate ţările europene, are o economie în care predomină finanţarea bancară, dar finanţarea intermediată pe piaţa de capital a câştigat teren în ultimii ani şi trebuie să continue să reprezinte o sursă complementară tot mai importantă, mai ales în contextul unui grad de intermediere redus care ne plasează printre ultimele locuri în Europa după acest criteriu.
Refacerea economiei ulterior efectelor celor mai recente crize, cea pandemică şi cea determinată de invazia Ucrainei de către Rusia, precum şi numeroasele transformări structurale impuse de contextul geopolitic, de nevoia protejării mediului şi de avansul tehnologiilor şi, în special, al digitalizării, constituie importante oportunităţi de dezvoltare sustenabilă a intermedierii financiare, atât prin sistemul bancar, cât şi prin piaţa de capital.
Drumul de urmat pentru dezvoltarea economică în condiţiile actuale de incertitudine ridicată este greu de definit, nu doar în cazul României, ci chiar într-un context mai larg, de exemplu pentru ţările Central şi Est Europene cu care adesea ne comparăm. Devine din ce în ce mai evident faptul că nu există doar soluţii unice generale la aceste provocări, deşi aceste soluţii izvorâte din solidaritate la nivel internaţional şi european au un rol important, dar totuşi este necesar ca ţările emergente să-şi analizeze şi soluţiile particulare, diferenţiate care se pot aplica la nivel local.
Astfel, cazul României poate fi analizat pentru a se identifica principalele priorităţi economice. Dacă încercăm să fim cât mai sintetici în abordare putem spune că sunt două categorii de priorităţi economice:
A. Priorităţi în vederea diminuării vulnerabilităţilor care pot afecta siguranţa naţională
B. Priorităţi în vederea dezvoltării sectoarelor în care România deţine avantaje competitive
Şocul pandemic şi cel generat de războiul din Ucraina au evidenţiat multe vulnerabilităţi care ar putea fi incluse în prima categorie, în special cele privind dependenţa de lanţurile externe de aprovizionare în cazul unor materii prime, produse şi echipamente de maximă importanţă pentru populaţie şi pentru economie, cum sunt cele din domeniul sănătăţii, al energiei şi al combustibililor, domeniul agro-alimentar, al comunicaţiilor etc.
În ceea ce priveşte a doua categorie, aş menţiona doar că în opinia mea ne aflăm din nou într-un moment propice pentru revizuirea strategiei naţionale privind sectoarele economice în care România deţine avantaje competitive, revizuire care trebuie să aibă ca scop adaptarea şi îmbunătăţirea politicilor structurale ţintite spre dezvoltarea acestora. Spre exemplu, sectoarele agricol, alimentar, IT şi energetic.
Sectoarele industriale generatoare de valoare adăugată ridicată, deşi au contribuţii importante la creştere, au în continuare un rol modest în structura economiei.
Pentru ameliorarea vulnerabilităţilor amintite şi pentru susţinerea sectoarelor în care exporturile româneşti sunt competitive, unul dintre factorii determinanţi este finanţarea de proiecte care să conducă la dezvoltare şi la creşterea tehnologizării. Pe lângă finanţarea europeană sau cea bancară trebuie să avem în vedere şi piaţa de capital din România, deoarece prin natura sa, scopul acestei pieţe este de a finanţa proiecte de afaceri pe termen lung.
Dar pentru ca această opţiune să fie viabilă, trebuie ca piaţa de capital din România să-şi continue parcursul spre dezvoltare. În acest sens, trebuie acţionat nu doar prin creşterea numărului de oferte publice secundare de vânzare (listarea companiilor de stat prin vânzarea unor pachete de acţiuni existente), ci şi prin creşterea numărului de oferte publice primare de vânzare (listarea pe bursă de pachete nou emise de acţiuni şi obligaţiuni), care să aducă la cota bursei un număr cât mai mare şi mai diversificat de instrumente financiare.
Doar prin aceste operaţiuni de piaţă companiile vor putea atrage resurse financiare noi necesare în implementarea propriilor proiecte şi, implicit, piaţa de capital va putea juca un rol mai important în dezvoltarea economiei.
De asemenea, pentru consolidarea pieţei de capital din România, sunt vitale demersurile în direcţia creşterii încrederii investitorilor în mecanismele şi regulile pieţei şi reducerea birocraţiei ce ţine de diverse obligaţii ce cad în sarcina acestora.
Mai mult, pentru dezvoltarea industriei alimentare şi a celei energetice nu trebuie să ne referim doar la proiectele mari de finanţare, care necesită oferte publice primare de vânzare şi listarea pe piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti, ci şi la cele de nivel mediu sau mai mici care necesită alte tipuri de pieţe sau de mecanisme de finanţare. Şi aici mă refer la „pieţele de creştere” pentru IMM sau la mecanismele de finanţare care completează ofertele publice de vânzare - finanţarea participativă.
Astfel, prin dezvoltarea acestor pieţe de creştere pentru IMM şi a operaţiunilor de finanţare participativă (crowdfunding-ul) întreprinzătorii mai mici pot iniţia noi proiecte de afaceri sau le pot dezvolta pe cele existente în industria alimentară (de ex. fabrici de prelucrare a produselor agricole de bază) sau în industria energetică (de ex. parcuri de panouri fotovoltaice).
Concluzionând, piaţa de capital din România trebuie să joace un rol mai important în finanţarea economiei, iar noua reglementare fiscală, proiectele existente de dezvoltare ale Bursei de Valori Bucureşti (Contrapartea Centrală Română, posibil pe viitor şi piaţa de creştere pentru IMM), precum şi noile proiecte legislative care vor intra în vigoare (legea privind finanţarea participativă) creează premisele necesare consolidării pieţei de capital.
Îmi amintesc de momentul favorabil din toamna anului 2019, când, în urma unui efort îndelungat şi susţinut al întregii comunităţi a pieţei de capital locale, agenţia internaţională de rating FTSE Russel a anunţat că piaţa de capital din România îndeplineşte criteriile pentru a fi promovată de la categoria pieţelor de frontieră la cea a pieţelor secundare emergente, schimbare ce a fost efectiv implementată peste exact un an.
La momentul acela, aşteptările şi speranţele erau ca dinamica pozitivă să continue într-un ritm similar şi în decurs de încă un an piaţa de capital din România să primească o confirmare similară şi din partea celeilalte agenţii internaţionale foarte importante, adică de la MSCI. Acest lucru totuşi nu s-a întâmplat încă, bineînţeles că nu putem ignora contextul dificil al ultimilor doi ani, care se prelungeşte în prezent, aşa cum aminteam chiar la începutul intervenţiei mele, însă este foarte important ca eforturile comunităţii să continue în această direcţie.
Consolidarea pieţei este însă necesară tocmai de aceea, astfel încât efectele negative ale conjuncturii globale să fie cât mai bine gestionate, piaţa de capital să continue să îşi îndeplinească funcţiile în ansamblul economiei, iar la momentul la care presiunile exogene şi cele ciclice se vor mai diminua, aceasta să îşi poată relua trendul ascendent în beneficiul companiilor şi al investitorilor”.
