Secretarul general al Ministerului Muncii a avut, în septembrie 2020, un salariu brut de 15.503 lei, la care s-a adăugat un “spor de condiţii vătămătoare” de 2.258 de lei – cât un salariu minim brut pe economie. Astfel, el a câştigat, în totat, 17.761 lei brut şi a luat în mână 10.390 de lei.
Secretarul general adjunct a câştigat din “spor de condiţii vătămătoare” (brut) 1.736 de lei, un director 1.511 lei, un auditor, 1.220 de lei, un consilier oarecare, 1.000 de lei.
Sediul ministerului se află în centru Bucureştiului, în clădirea fostului Comitet Central al PCR, de acolo de unde a fugit Ceauşescu. Cunosc bine clădirea pentru că am fost reporter la Senat, instituţie care a funcţionat, multă vreme, în clădirea fostului Comitet Central. Nu m-am simţit niciodată vătămat de ceva. Apoi, cum poţi fi “vătămat” într-un birou destul de larg, în care-ţi începi munca la 8.30 9.00, iar la 16.30 spargi poarta? Uitaţi-vă pe Google, la programul ministerului. Ministerul se închide la 16.30!
Raluca Turcan, noul ministru al muncii, a anunţat că începe o verificare a “ajutoarelor sociale”. Sunt prea mulţi care atârnă la buget, spune ea.
În România, “ajutorul social” este de 141 de lei (27 de euro), lunar, pentru o persoană şi de 527 de lei (107 euro) pentru o familie compusă din 5 persoane. Un prânz, în Centrul Vechi, acolo unde mănâncă şefii ministerului, costă mai mult de 27 de euro. Un singur prânz este mai scump decât ajutorul social primit de un “asistat social”, într-o lună.
Sporul de “vătămat” al secretarului general al ministerului este de 1.361 de lei, net. Salariul minim net, în România, este de 1.386 de lei, egal cu “prima” primită de secretarul general al ministerului amintit. În România, 1,5 milioane de angajaţi au salariul minim net pe economie, lucrează, majoritatea, în condiţii cu adevărat “vătămătoare”, dar nu primesc nimic în plus.
În România, sunt 168.000 - 170.000 de “asistaţi social” care benficiază de “venitul minim garantat” (datele sunt ale Ministerului Muncii, acestea fluctuează de la o lună la alta).
Să facem o socoteală: 170.000 (numărul de asistaţi social) x 141 de lei ajutorul lunar x 12 luni, înseamnă 289,6 mil. lei pe an. Asta înseamnă sub 0,1% din bugetul de 322 mld. lei al României, în 2020. Spre comparaţie, cheltuielile bugetului cu salariile angajaţilor la stat au fost, în 2020, de 110 miliarde de lei, adică 34% din veniturile de 322 mld. lei ale bugetului consolidat. Nimeni nu vrea să spună cât înseamnă sporurile din sectorul public, dar, observându-le pe cele din Ministerul Muncii, pare că, la nivelul sistemului, ele sunt de cel puţin 20 de ori mai mari decât sumele acordate „asistenţilor social”.
România este ţara cu cea mai slabă protecţie socială din UE. Pentru toată protecţia socială - aici vorbim de bătrâni, familii cu copii, şomaj, boală, dizabilităţi - România alocă 11% din PIB, spun datele Eurostat. Media în UE, la acest capitol, este de 19%, ca să nu vorbim de 33% din PIB cât alocă Franţa sau 30% cât alocă Germania, Austria sau Olanda.
Liberalii au început însă reforma cu cei mai năpăstuiţi dintre oamenii de pe aici, dar, când au ajuns la pensiile speciale şi la sporurile aberate, s-au înpotmolit. De la anu’! De la anu’, ce?
România, cum spuneam, este ţara din UE cu cel mai mic procent din venituri (şi din PIB) alocat asistenţei sociale, dar cu cel mai mare procent ca venituri la buget (şi din PIB) alocat de o ţară europeană pentru salariile din sectorul public - 34% din venituri în 2020, într-un an de criză cumplită. În UE media salariilor publice raportată la venituri este de 22%.
Aşa că lupoaica moralistă de la Ministerul Muncii trebuie să-şi ţină gura, măcar până nu-şi taie sporurile aberante ale propriilor săi angajaţi.
Este greu însă pentru că garnitura PSD este înlocuită cu cea a PNL, USR, UDMR, iar aia se bosumflă: dacă pesediştii au avut sporuri, noi de ce să n-avem?
„Eu am vrut mai mult”, se lamentează premierul Florin Cîţu, cu referire la sporurile aberante din administraţie. Ai vrut mai mult, dar ce?
Un guvern care-şi face gargară cu apă dintr-o băltoacă stătută.
