Opinii

Managementul privat la stat sau chelului tichie de mărgăritar îi lipseşte!

Managementul privat la stat sau chelului tichie de mărgăritar îi lipseşte!

Autor: Ionel Blanculescu

29.10.2012, 00:07 941

La dezbaterea organizată de Ziarul Financiar, la 2.09.2011, pe tema managementului privat la companiile de stat, am declarat tranşant şi categoric că acesta este un proiect supus eşecului, mai mult de imagine, electorală desigur, ceea ce astăzi începe să se întrevadă, bineînţeles la 1 an şi 2 luni distanţă. Şi nu am fost singurul, în acelaşi sens s-a exprimat şi o mare personalitate a României din domeniul HR, dl. Radu Furnică.

Am fost întrebat pe ce raţionamente îmi fundamentez opinia. Răspunsul ar fi: viziune, înţelegerea fenomenului şi experienţa, având privilegiul să gestionez mai mulţi ani, în calitate de creditor principal, pentru 4 miliarde USD, ca şi preşedinte al Autorităţii de Valorificare a Activelor Bancare, 4.000 de companii, de stat şi private, însă cele de stat, reprezentative pentru economia României. Mai mult, ca ministru al controlului în 2003 şi 2004, am radiografiat cât se poate de bine situaţia companiilor de stat din România, exemplul jafului de la Aro Câmpulung Muscel, devoalat de mine în acea perioadă, prezentat în recenta emisiune "România te iubesc!", de la Pro tv, ca şi multe altele, de altfel, fiind o dovadă clară.

Managementul privat la companii de stat este imposibil, sunt două lumi, două civilizaţii complet diferite, care atunci când interferează se ciocnesc violent, generând mutanţii care apar, iată astăzi, încă din faza preliminară de introducere a acestui tip de management, i-aş spune mai degrabă profesionist decât privat, cred că este mai corect.

Închipuiţi-vă ce înseamnă pentru un manager profesionist contactul cu o companie de stat. Vă propun să lucrăm pe un caz concret, cum ar fi Oltchim, pentru o mai bună înţelegere.

Managerul profesionist, să spunem că-l cheamă Heinrich Vystupil, orice asemănare de nume cu alte personaje din domeniu fiind total întâmplătoare, îşi intră în rol.

Intră pe poarta combinatului şi în următoarele 2 ore, cunoscută fiind eficienţa unui astfel de manager profesionist, solicită trei situaţii:

a. Situaţia financiară a companiei;

b. Organigrama şi ponderea ierarhică la nivelul acesteia;

c. Valoarea de capitalizare pe bursă.

Constată că această companie are o datorie de 700 milioane euro, este închisă, ieşită deja din lumea de business a petrochimiei, atât în avalul, cât şi în amontele acesteia, fără sursă de materii prime şi capital de lucru, cu 3.300 de angajaţi, sindicat puternic, racordat extrem de sănătos la reţeaua naţională sindicală, cu o cifră de afaceri medie, anuală, în ultimii

11 ani, de 300 milioane euro, la care se raportează o pierdere medie anuală de 10%, adică de 30 milioane euro, generând pe lângă cele 700 milioane de euro datorii şi 300 de milioane de euro pierderi.

Constată că pe lângă miliardul de euro care îi va atârna de gât ca un jug, valoarea de capitalizare a companiei este în jur de 50 de milioane de euro astăzi datorită ideii de privatizare, de care între timp s-a ales praful, revenind probabil pe la clasica valoare din perioada trecută, de 30 milioane euro, cam o nimica toată faţă de cifrele din situaţiile financiare primite.

Din punct de vedere al ponderei ierarhice, primeşte un număr de rămâne năucit: 7, CEO, adică el, CD, CA, AGA, OPSPI, MECMA, Guvernul României. Toate super politizate, cu puteri capitale de decizie. Organigrama nu o mai analizează, a decis deja. Vystupil, managerul nostru profesionist, pune mâna pe telefon şi sună la MECMA: Să ştiţi că nu sunt de acord cu pachetul salarial oferit, aşa că vă notific asupra demisiei mele din funcţia de CEO al Oltchim.

Acum probabil că înţelegeţi de ce eu sunt convins că managementul profesionist nu poate fi aplicat la companiile noastre de stat. Nu am spaţiul necesar să vă prezint ce-ar fi făcut Vystupil al nostru, dacă ar fi acceptat funcţia şi ar fi început activitatea şi nici nu vreau să vă indispun, prezentându-vă ciocnirile dintre acesta şi "chelnerii" de prin CA şi AGA sau DJ de pe la OPSPI, foşti lipitori de afişe în campanii electorale, reprezentanţi de bază ai clientelei politice, în acelaşi timp deţinători ai puterii absolute în ceea ce priveşte soarta Oltchim şi a CEO-ului acestuia.

Ce trebuie însă făcut, pentru că nu stă lumea companiilor de stat din România pe loc de managementul privat?

De sus, de tot, adică de la Guvern, o campanie intransigentă de curăţire a companiilor de stat, de uscăturile generatoare de neperformanţă financiară şi corupţie, mână în mână cu Curtea de Conturi, care se vede treaba că şi-a cam făcut datoria şi, de ce nu, cu Parchetul. După această etapă, statul are capacitatea, dacă vrea, pentru că dacă nu vrea, atâtea piedici pune managementului privat, încât îl compromite şi pe acesta, fie să continue să gestioneze respectivele companii, fie să le privatizeze. Aş prefera ca statul să-şi întărească să-şi consolideze sectorul de stat, pe model polonez şi ceh. Luaţi CEZ-ul drept referinţă, multiplicaţi-l la cele vreo 100 de companii de stat care contează şi vedeţi ce iese. Toate ingredientele sunt la dispoziţia statului.

Concluzia mea este să terminăm cu ifosele managementului privat la companiile de stat, sunt două noţiuni care se exclud, ca şi două săbii în aceeaşi teacă, iar statul, care are capacitate deplină, însă numai şi numai dacă vrea, să-şi rezolve problemele din curtea proprie.

Dan Ionel Blănculescu este fost ministru şi actualmente proprietarul companiei Consultanţă şi Investigaţii Financiare

AFACERI DE LA ZERO