Opinii

Mesajul lui Dragnea prin numirea Sevilei Shhaideh: O să vă arătăm noi acum, cei din teritoriu, cum se guvernează

Mesajul lui Dragnea prin numirea Sevilei Shhaideh: O să...

Autor: Sorin Pâslaru

21.12.2016, 20:55 7341

Iepurele scos din joben de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, prin numirea fostei sale colaboratoare din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Sevil Shhaideh, indică o direcţie a guvernării asumată de noua conducere a PSD de care cine ar fi vrut cu adevărat să întrevadă încotro se îndreaptă liderul PSD pentru a conduce ţara ar fi trebuit să ţină cont.

Iar aceasta este: prevalenţa teritoriului, a aşa- numitei „provincii”, asupra centrului. Numirea fostei sale colege de la conducerea Uniunii Consiliilor Judeţene din România arată cât de multă frustrare faţă de centru a acumulat Liviu Dragnea în funcţia sa de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.

Acum, numirea unui om asimilat unei funcţii de teritoriu, de judeţ, în cea mai importantă funcţie executivă a statului este practic revanşa sa târzie faţă de anii în care nu s-a simţit înţeles sau nu a dobândit ceea ce dorea pentru teritoriu de la centru.

Nu este întâmplător nici faptul că Liviu Dragnea a cerut, odată ajuns la guvernare, în guvernul Ponta 1, poziţia de ministru al dezvoltării regionale şi administraţiei publice.

Şi Dragnea, şi pupila sa, Sevil Shhaideh, au profilul liderilor de teritoriu, oameni bine conectaţi la proceduri şi la canalele prin care sunt deversate către judeţe fondurile de la bugetul public. După cum îi spune oximoronic numele (este evidentă contradicţia între minister - o autoritate centrală - şi administraţia locală), Ministerul Dezvoltării Regionale este interfaţa între guvern şi primării/consilii judeţene.

Dragnea şi Sevil au înotat până acum în acest „sos“ teritoriu-minister şi iată că o axă făcută din oameni care s-au aflat în inima mecanismului de alocare a fondurilor publice centrale către judeţe şi primării este determinantă astăzi pentru noul guvern.

Sigur că, privit de la centru, de la cei care se uită mai întâi la politicile macro, de securitate, la dezvoltările mari de infrastructură, ridicarea acestor provinciali la „rang înalt“ este privită cu reţinere şi cu multe semne de întrebare în ceea ce priveşte capacitatea de a administra politici la nivel central.

Însă, prin această numire, Dragnea face o declaraţie simplă: puteţi avea orice fel de politici la nivel central, dacă nu au impact la nivel local nu există.

Ministerul Dezvoltării şi Administraţiei Publice nu a fost atât de vizibil precum Ministerul Agriculturii sau al Transporturilor în ultimii ani, însă fondurile pe care le are pe mână sunt de calibru.

Astfel, spre exemplu, în 2016, ministrul dezvoltării a avut un buget de 5,44 mld. lei, mai mare decât cel al agriculturii de 5,3 mld. lei, şi apropiat de cel al Ministerului Sănătăţii (6,9 mld. lei) şi al Educaţiei (6,6 mld. lei).

Dar Ministerul Dezvoltării este important în ecuaţia administraţia publică centrală – administraţie locală nu atât prin bugetul său propriu, cât prin administrarea fondurilor de la Uniunea Europeană destinate dezvoltării regionale, în exerciţiul financiar 2007-2013 prin POR, iar în exerciţiul 2014-2020 având sub administrare Programul Operaţional Capacitatea Administrativă (POCA) şi Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), de 3-4 mld. euro fiecare.

Construcţii de locuinţe, alimentare cu apă şi cu gaz, reabilitare termică, infrastructură locală, săli de sport – toate sunt la Ministerul Dezvoltării Regionale, practic un miniguvern al autorităţilor locale în guvernul mare.

Numirea fostei şefe din Administraţia Publică Constanţa la conducerea guvernului este şi expresia unei întoarceri „spre interior” a actului guvernării. De aceea, preşedintele PSD va avea acceptul liderilor judeţeni, care simt că la vârf a fost adus un om „de-al lor”. De altfel, mulţi au şi lucrat cu Sevil Shhaideh în calitate de secretar de stat şi ministru al dezvoltării.

Pragmatic vorbind, pentru România e un lucru bun să poţi facilita canalizarea banilor de la centru către dezvoltare locală în cel mai eficient mod posibil. Dezechilibrele de dezvoltare regională apărute ca urmare a investiţiilor mult diferenţiate între regiunile ţării ar putea fi temperate de o politică compensatorie desfăşurată de Ministerul Dezvoltării. Atragerea de investitori prin crearea de parcuri industriale, prin îmbunătăţirea căilor de acces, creşterea calităţii vieţii prin investiţii în săli de sport, de spectacole este vitală.

Însă experienţa arată că tocmai aceste canale de alocare discreţionară a banilor publici către autorităţile locale a fost de fapt mijlocul cel mai eficient de control al elitelor locale, de creare de averi din nimic şi mai puţin cu adevărat pârghii care să asigure o dezvoltare economică echilibrată.

Însă acolo este o putere care, iată, se manifestă şi spune: noi vrem să facem jocurile, nu ne mai dictaţi voi de la centru ce-i de făcut. Aceasta de fapt a fost teza pe care a prezentat-o activului de partid Liviu Dragnea şi pe care a câştigat alegerile.

Ca aceste tendinţe centrifuge să nu scape de sub control este următoarea temă, la fel de importantă ca transparenţa şi responsabilitatea alocării resurselor în noua guvernare, acestea din urmă fiind puţin probabil să devină realitate după experienţa ultimilor 27 de ani.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO