• Leu / EUR4.7600
  • Leu / GBP5.5029
  • Leu / USD4.2821
Opinii

Migrarea de la privat la stat – sindromul unui sistem bolnav

Migrarea de la privat la stat – sindromul unui sistem bolnav

Autor: Gheorghe Băcanu

25 oct 2016 1961

Această stare de fapt - migrarea de la privat la stat, părea de neconceput acum câţiva ani, dar, iată, că, acum asităm la o acutizare şi chiar la o mărire a numărului de persoane dornice să se angajeze la stat în detrimentul celor care vor să lucreze în domeniul privat. George Clemenceau definea conceptul de ţară fertilă: plantezi birocraţi şi culegi impozite.

Migraţia de la privat la stat înseamnă, de fapt, fenomenul prin care, din ce în ce mai multe persoane, care lucrează în mediul privat sunt atrase, ca un magnet de locurile de muncă existente în domeniul bugetar. Acest fenomen deosebit de păgubos şi antieconomic are o multitudine de cauze care sunt, în exclusivitate, carenţele unui sistem bolnav şi evidenţiază un autoblam pentru întreaga economie românească.

Între cele mai importante cauze este cea reflectată de atractivitatea sporită, din punct de vedere al avantajelor, pe care o are sectorul bugetar comparativ cu sectorul privat. Astfel, peste noapte, şi contrar tuturor regulilor economice, statul a devenit al dracului de sexy, generând o atracţie, care, din păcate, este pe deplin justificată de  răsfăţurile de recompense.

Profitând de slăbiciunile sistemului lucrătorii de la stat au emis o peltea de pretenţii care au fost acceptate de guverananţi pe principiul „fine tuning”, adică să nu bruscăm sistemul, să fie linişte acum, după care mai vedem, sau „după noi potopul”. Guvernele care s-au succedat au generat probleme grave de imparţialitate făcând concesii cu nemiluita, ceea ce a dus la apariţia unei injuste discriminări pozitive pentru angajaţii de la stat. Siguranţa primirii salariilor indexate, actualizate periodic fără niciun impediment, plus celelalte sporuri, unele chiar hilare, bonurile de masă, voucerele de vacanţă, au dus toate la creşterea atractivităţii. De remearcat este faptul că unele dintre aceste facilităţi cum sunt bonurile de masă şi voucerele de vacanţă există şi în mediul privat, dar cu condiţia ca dirma să aibă cpacitatea financiară de a le plăti.Cei care doresc să acceadă în astfel de funcţii sunt deprinşi cu superficialiatea sistemului, cu lipsa evaluării performanţelor, cu necuantificarea gradului de satisfacţie a cetăţeanului, adică este un „Laissez-faire”.

Se pare că toate guvernele care s-au succedat au pus în practică Sfânta Evanghelie dupa Matei (25,29): „Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua.” Capitalizarea avantajelor de la stat a amplificat dorinţa de angajare. Aici compensaţia salarială este acordată mai mult pe criteriul vârstei decât al competenţei şi al performanţelor. Salariile din sectorul bugetar au fost stabilite abstract, chiar arbitrar, fără a se lua în calcul situaţia reală din economie.

La stat salariile nu se merită ci se decid. Într-o ţară cu multe probleme sociale şi economice sectorul bugetar şi-a adjudecat o felie de pepene dintr-un măr, înlesnind, astfel, apariţia unor instituţii bugetofage. Căci, doar, suntem în ţara lui Caragiale: "statul trebuie să dea, că de-aia e stat". Toate aceste discrepanţe se datorează, în mare parte, nefirescului societăţii româneşti în ansamblu. Dacă în mediul privat „piaţa” poate fi folosită pentru a stabili un anumit nivel al salariului, nu acelaşi fapt se poate stabili în sectorul de stat, unde nu avem o piaţă a profesorilor, a funcţionarilor publici, a primarilor. De fapt, nicăieri în lume nu exsită o astfel de piaţă. S-a instaurat o reală prăpastie salarială(salary–cliff) între cele două sectoare de activitate.

Cel mai strivitor exemplu îl reprezintă instituţiile bugetare care au fost înnobilate cu titlul de „autofinanţate”, acestea având pârghiile la îndemână pentru a acorda salarii discreţionare(mari) angajaţilor, care sunt finanţate prin contribuţia unor personae plătite cu salarii minime. Astfel, mare parte din instituţiile statului au evoluat dobândind funcţia de autoservire din bugetul statului. Un alt avantaj al sectorului de stat este reprezentat de faptul că angajaţii pot să-şi încheie vieţile adulte la acelaşi angajator.

Avantajele pe care le oferă mediul privat nu se pot ralia celor din domeniul bugetar.

Mediul privat este hăcuit de o deflaţie persistentă care a redus veniturile firmelor, la care se adaugă „dictatura preţurilor” şi convergenţa competitivă, marjele de profit fiind din ce în ce mai mici. S-a intrat în spirala toxică a reducerii de preţuri(abordare de tip gherilă) muşcându-se nepermis de mult din profitabilitatea firmelor.

Nici creşterea salariului minim nu a avut efecte pozitive pentru firme, întrucât aceasta s-a facut prin măsuri administrative necorelate cu productivitatea. Creşterea salariului minim pe economie trebuie să meargă mână în mână cu creşterea productivităţii muncii, pentru a preveni creşterea costurilor firmei. Şi contractele colective de muncă au un efect negativ pe piaţa muncii, ducând la cartelizarea acesteia, obligând angajatorii să se alinieze la anumite niveluri de salarii fără a se ţine cont de productivitate. Creşterea salariilor prin măsuri administrative erodează competitivitatea la nivel de preţuri întrucât firmele nu mai pot reduce costurile. Stimulentele corporatiste: preocuparea pentru dezvoltarea personală a fiecărui angajat, abonamentele la sală, mesele plătite, asigurările private de sănătate, birouri pline cu gadget-uri, toate au clacat în faţa avantajelor oferite de sectorul de stat.

Implicaţiile acestei injustiţii sociale, platită de întreaga societate, nu au întârziat să apară. Astfel s-a creat imaginea, total eronată, că avem în faţă două sisteme, dintre care unul este performant, adică sectorul de stat, şi unul neperformant, adică sectorul privat. S-a instituit o atitudine parohială faţă de anumite forme de retribuire din sectorul de stat în strânsă corelaţie cu glorificarea anumitor tipuri de slujbe în detrimentul altora, ducând la apariţia unor dezechilibre majore între sectoare. Salarizarea bugetară a stârnit gelozia celorlate compartimente, la care s-a adăugat  şi un puternic sentiment de inechitate. A generat apatie şi delăsare în muncă în unele sectoare de activitate, unde au apărut persoane în stand-by gata să treacă spre o muncă mai comodă şi mai bine platită. Când, într-o companie, câţiva angajaţi sunt plătiţi disproporţionat, angajatorii îşi asumă riscul de a-i demoraliza pe ceilalţi. Ceva asemănător se petrece, în momentul de faţă, la nivelul întregii societăţi, unde dezechilibrele dintre sectoare sunt din ce în ce mai puternice. Chiar şi unui geniu în PR i-ar fi greu să explice şi să argumenteze şi, nu în ultimul rând, să justifice aceste avantaje. Asistăm, totodată, la o lărgire din ce în ce mai mare a bazinului din care se recrutează forţa de muncă pentru sectorul de stat, cauza fiind una singură: atractivitatea.

Pentru atenuarea acestor discrepanţe o soluţie ar putea fi existenţa unei alternanţe  între mediul public şi mediul privat, o balanţă reală între viaţa publică şi mediul privat, aceasta constituindu-se într-o condiţie sine qua non a unei performanţe publice. Când fiecare lucrător de la stat va tăia o factură de 100 de lei, şi va realiza ce efort stă în spatele ei lucrurile se vor schimba radical.

Restructurarea sectorului bugetar prin diminuarea numărului de angajaţi va fi primul pas spre debirocratizarea întregii societăţi. Este necesar, mai mult ca niciodată, ca firmele private să-şi consolideze procesul de retenţie a angajaţilor prin inventarea unor noi stimulente şi să lucreze mai mult la brandul de angajator. Şi creşterea performanţelor sectorului privat simultan cu creşterea salariilor este un factor atenuator al actualelor discrepanţe. Nu poţi pretinde productivitate la nivelul salariului minim pe economie, trebuie să existe o decenţă a salariului. Plata pe bază de performanţă trebuie să constituie o caracteristică permanentă a compensaţiei la locul de muncă.

Gheorghe Băcanu este manager la o firmă din Constanţa

Principalele valute BNR - marţi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7600
Diferență: 0,1052
Ieri: 4.7601
Azi: 4.2821
Diferență: 0,2388
Ieri: 4.2726
Azi: 5.5029
Diferență: -0,4505
Ieri: 5.5266
Azi: 4.3275
Diferență: 0,6349
Ieri: 4.3205