În plină dezbatere internă privind programul de relaxare fiscală propus de către Guvern, program fără îndoială bine-venit pentru mediul de afaceri din România, dar care ridică o serie de întrebări privind sustenabilitatea din punct de vedere bugetar, nu trebuie totuşi să pierdem din vedere modificările importante pe care le suferă legislaţia fiscală la nivel internaţional.
Marile crize economice şi financiare globale au reprezentat totodată şi oportunităţi pentru schimbări structurale ale economiei mondiale. Dacă criza anilor 30 a dus la acceptarea necesităţii intervenţiei statului în economie în perioadele de recesiune, prin majorarea cheltuielilor publice şi a investiţiilor, pentru a suplini astfel deficitul agregat de cerere (modelul economic keynesian), criza anilor 70 dus dimpotrivă la un val de liberalizare economică, la privatizări şi dereglementare ce au făcut posibilă redinamizarea economiei în anii 80 şi 90 (modelul monetarist neoliberal inspirat de Milton Friedman).
Acest val de liberalizare economică, corelat şi cu revoluţia tehnologică, în special în sectorul comunicaţiilor şi IT-ului, a dus şi la accentuarea globalizării, la creşterea exponenţială a volumului comerţului internaţional, dar şi la acumularea unor dezechilibre, atât în ceea ce priveşte distribuţia veniturilor în societate, cât şi în privinţa tratamentului fiscal al capitalului, raportat la cel al muncii.
Mult mai dinamic şi mai uşor de mutat dintr-o jurisdicţie în alta pentru a căuta un regim de impozitare cât mai favorabil, dacă se poate chiar pentru a o evita de tot, capitalul a devenit tot mai greu de taxat de către statele din întreaga lume, care s-au văzut puse în situaţia de a se baza tot mai mult pe veniturile din taxarea muncii şi a consumului.
Ales la Casa Albă cu un puternic mesaj de schimbare, preşedintele Barack Obama şi-a propus şi o reaşezare a regulilor fiscale la nivel internaţional. Aceste schimbări au fost anunţate de către Obama prin discursul din 4 mai 2009 în care arăta că legislaţia fiscală americană este plină de ambiguităţi (loopholes) care fac să fie perfect legal pentru companii să evite plata taxelor. A prezentat atunci si situaţia unei clădiri din Insulele Cayman in care erau înregistrate mai mult de 12.000 de companii care susţineau ca au sediul social acolo. Preşedintele menţiona că fie este vorba de cea mai mare clădire din lume, fie de cea mai mare scamatorie fiscală din lume.
Tot în cadrul aceluiaşi discurs Obama a lansat FATCA (Foreign account tax compliance act) – act legislativ care permite fiscului american să adune informaţii financiare de la instituţiile financiare din întreaga lume despre situaţia veniturilor deţinute de cetăţenii americani in conturi din străinătate.
A fost începutul unei adevărate revoluţii in sistemul fiscal internaţional. Toate întâlnirile G8/G20 de după aceea au avut pe agenda de lucru cum sa instituie un sistem global de schimb de informaţii si transparentizare a informaţiilor financiare.
Anul 2013 a fost deosebit de activ mai ales după ce OECD a lansat raportul privind erodarea bazei impozabile si migrarea profiturilor (BEPS), raport care urmarea trei arii: adoptarea de noi standarde care sa asigure coerenta sistemelor de impozitare directa la nivel internaţional, realinierea sistemului de impozitare care sa ia in considerare elementele de substanţa si creşterea transparentei prin noi reguli de raportare si schimb de informaţii.
Despre ce este vorba de fapt? În termeni simpli vor fi introduse noi reguli pentru toate tranzacţiile transfrontaliere efectuate de către companii. Nu se vor mai permite situaţii in care o anumita tranzacţie sa nu fie deloc impozitata in niciunul dintre cele doua state in care aceste tranzacţii sunt efectuate Spre exemplu, situaţia in care o cheltuiala este deductibilă intr-o tara si venitul in contrapartidă este neimpozabil in cealaltă tara. Mai mult, vor trebui raportate informaţii suplimentare in cadrul dosarelor de preturi de transfer cu privire la profiturile companiilor intr-o tara, venituri si alte informaţii relevante. Un alt exemplu este evitarea folosirii tratatelor de evitare a dublei impuneri pentru scopuri exclusiv fiscale. Nu mai poţi interpune in cadrul unei tranzacţii un stat numai pentru simplul motiv ca exista un tratat cu prevederi fiscale mai favorabile, ci de acum înainte tranzacţiile vor fi analizate in funcţie de substanţa economică si de adevăratul beneficiar final.
România a luat o măsură curajoasă şi vizionară în 2014 prin introducerea legislaţiei de tip holding, care permite companiilor româneşti sa înfiinţeze acest tip de companii (care au rolul de a administra un grup de companii filiale) fără sa fie impozitate nici dividendele distribuite si nici câştigurile de capital, în condiţiile in care s-ar fi dorit ca anumite filiale să fie vândute . Pana in anul 2013 aceasta prevedere fiscala nu exista in codul fiscal românesc. Companiile române care pana acum nu aveau posibilitatea de a crea un holding pe teritoriul României pot sa o facă acum si sa renunţe la structurile care implică companii de tip holding din afara tarii.
După cum spunea si preşedintele Obama referindu-se la sistemul fiscal american – nu este nimic ilegal in a avea companii holding in afara tarii - însa in noul context internaţional prin implementarea masurilor rezultate din raportul BEPS (care se preconizează a fi derulat până in 2016) elementele de substanţă a acestor structuri vor fi analizate. La începutul acestui an, Olanda a introdus in legislaţia naţionala o serie de măsuri prin care autorităţile fiscale sa fie informate in urma investigaţiilor acestora cu privire la considerentele economice care au stat la baza înfiinţării de companii de tip holding in Olanda precum si informaţii cu privire la beneficiarul final al dividendelor si confirmarea ca acesta si-ar fi plătit taxele in tara lui de rezidenta. Alte state europene au luat de asemenea masuri unilaterale in propria legislaţie fiscală de combatere a fenomenului de dublă neimpozitare. Spre exemplu, Polonia a introdus legislaţie privind companiile străine controlate care va intra in vigoare de la 1 ianuarie 2016. Legislaţia presupune impozitarea companiilor din afara Poloniei care sunt deţinute în proporţie de cel puţin 25% de companii poloneze si care sunt impozitate in jurisdicţia lor cu o taxă mai mica de 14,25%, in cazul in care aceste venituri sunt obţinute din activităţi pasive. Un alt exemplu este Austria care a introdus prevederi privind limitarea deductibilităţii dobânzilor in cazul in care venitul aferent nu este impozitat.
Lucrurile nu se opresc aici. In paralel cu schimbul de informaţii fiscale si introducerea masurilor de care am vorbit mai sus, se vor introduce si mecanisme pentru schimbul de informaţii financiare. In iulie 2014 a fost publicat tot de OECD Standardul Comun de Raportare (“CRS”). CRS este in mod formal Standardul pentru schimbul automat de informaţii financiare si care căută să stabilească o metodologie globală pentru schimbul de informaţii intre autorităţile fiscale cu privire la activele financiare. Transparenta pe care o creează CRS se doreşte a fi un alt element de împiedicare a contribuabililor de a folosi conturi financiare situate in alte jurisdicţii ca sa evite plata obligaţiilor fiscale in tara lor de rezidenta. Autorităţile fiscale vor fi informate printr-un mecanism de schimb automat de informaţii cu privire la contribuabili, inclusiv persoanele fizice si entităţi de tip trust, fundaţii, etc care obţin venituri in conturi aflate in străinătate sau alte plasamente financiare, de asigurare, etc . Vor fi încheiate două acorduri – primul intre autorităţile competente pentru schimbul de informaţii prin care vor fi schimbate date cu privire la nume, adresă, cod fiscal, locul de naştere (pentru persoane fizice), numărul contului bancar, etc. Al doilea acord va fi încheiat între instituţiile financiare si autoritatea fiscala privind aproape aceleaşi informaţii, dar si alte reguli de due diligence etc.
Cea mai eficienta măsură de implementare a schimbului de informaţii este printr-un instrument multilateral de schimb de informaţii care deja exista. Convenţia multilaterală cu privire la asistenţa administrativă reciprocă în domeniul fiscal, aşa cum a fost amendată in 2010, este un asemenea instrument. Până acum sunt mai mult de 80 de ţări care au semnat aceasta Convenţie. Pasul următor este semnarea declaraţiei de conformare cu prevederile acordului multilateral pentru schimbul de informaţii financiare, document semnat de Romania anul trecut si de alte 51 de jurisdicţii. România va începe sa facă schimb de informaţii începând cu septembrie 2017 pentru datele financiare ale anului 2016.
Până şi Elveţia, ţară cunoscută pentru secretul bancar, a introdus o Strategie a Banilor Albi (White Money Strategy) – strategie care este folosita de tari care nu au trecut in sfera reglementarilor penale nici evaziunea fiscala din tara de rezidenţă, nici pe cea externă. Pe parcursul anului 2012 consiliul federal elveţian a introdus o serie de măsuri pentru a creşte transparenţa sistemului financiar elveţian. Instituţiile financiare elveţiene trebuie sa introducă un sistem de evaluare a riscului pentru clienţi, prin care sa se asigure ca aceştia respectă legile fiscale in tarile lor de rezidenta in ceea ce priveşte declararea şi impozitarea activelor administrate prin aceste bănci. Deja câteva bănci elveţiene cer confirmarea faptului ca aceşti clienţi nerezidenţi si-au plătit impozitele pentru veniturile obţinute de aceştia ca urmare a plasamentelor in instituţiile financiare elveţiene. Instituţiile financiare elveţiene pot introduce o serie de masuri pentru conformarea nerezidenţilor cu privire la plata impozitelor in tara lor de rezidenta.
Uniunea Europeana a introdus deja o serie de masuri prin Directiva privind veniturile din economii. Prin aceasta Directiva este implementat schimbul de informaţii privind orice venit sub forma de dobânzi obţinut de un rezident dintr-un stat EU de la un agent plătitor din EU. Unele state (e.g. Luxembourg, Austria, Belgia) au implementat directiva cu o perioada de tranziţie in care derogau de la schimbul de informaţii cu privire la beneficiarul efectiv, in schimbul impozitării cu 35% a veniturilor din dobânzi, impozitare aplicata de către plătitorul de venit.
Directiva 16 privind cooperarea administrativa in domeniul fiscal introdusa in 2011, deja prevedea schimbul de informaţii pentru o serie de venituri intre tarile Uniunii Europene, mai exact schimb de informaţii spontan, automat si la cerere. Începând cu 1 ianuarie 2015 schimbul automat de informaţii intre tarile membre ale UE se aplică pentru veniturile din pensii, asigurări, proprietăţi imobiliare, venituri din muncă, remuneraţii plătite administratorilor si altor persoane asimilate acestora. In acelaşi timp, UE va continua sa adapteze prevederile europene la evoluţiile internaţionale. In acest sens, UE a publicat deja o propunere privind modificarea Directivei 16 prin implementarea schimbului automat de informaţii pentru soluţiile fiscale emise de către statele membre.
Directiva 2014/107/UE pentru schimbul automat de informaţii in domeniul fiscal este de asemenea in proces de implementare, si priveşte schimbul automat de informaţii după modelul standardului comun de raportare de care am vorbit anterior.
In concluzie, la nivel internaţional asistam la schimbări semnificative care vor defini noua ordine fiscala internaţionala. Observam astfel o tendinţă de a intensifica schimbul de informaţii si transparenta fiscala, însă nici schimbările ce ţin de coerenta impozitării si noile reguli de impozitare nu sunt de neglijat. Aceste modificări vor afecta in mod cert si Romania, cu atât mai mult cu cat unele dintre acestea vin pe calea directivelor europene.
Mai mult, analizând toate schimbările de mai sus, este clar ca BEPS nu mai reprezintă doar un punct pe agenda OECD, principiile sale stand la baza tuturor programelor de politica fiscala ale guvernelor. Tot mai mult, comportamentul autorităţilor fiscale, dar si al grupurilor de societăţi este influenţat de impactul actual si preconizat al BEPS.
Romania poate fi afectată de rezultatele raportului BEPS in ceea ce priveşte modificarea convenţiilor de evitare a dublei impuneri prin introducerea clauzei privind limitarea beneficiilor precum si modificări aduse conceptului de sediu permanent. De asemenea se pot introduce modificări ale legislaţiei interne prin care sa fie puse in lumina substanţa economică şi scopul tranzacţiilor. Ne aşteptăm şi la modificări ale cerinţelor privind documentaţia preturilor de transfer in linie cu recomandările emise ca urmare a raportului BEPS.
Iată deci noul context global care înseamnă măsuri mai restrictive din punct de vedere fiscal, mai multă transparenţă dar şi mai multe proceduri birocratice de raportare către autorităţi. Vom asista la reducerea planificării fiscale şi la restricţionarea unor drepturi de deducere, precum şi la forme mai stricte de control asupra migrării capitalurilor si profiturilor.
Având în vedere această tendinţă de uniformizare la nivel global a regulilor fiscale, iniţiativa României de relaxare fiscală este bine-venită, contrabalansând viitoarele efecte negative ale introducerii acestor masuri fiscale mai restrictive precum si creşterii poverii administrative pe umerii companiilor, ca urmare a cerinţelor tot mai numeroase de raportare. De asemenea, această relaxare fiscală va spori atractivitatea României ca destinaţie de investiţii, ţinând cont şi de faptul că, în viitor, diferenţierile intre tari în privinţa sistemelor fiscale s-ar putea observa numai in funcţie de nivelul cotelor de impunere.
Mihaela Mitroi, Liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică, PwC România
