Opinii

Mihai Popa şi Cristi Tudor, Muşat&Asociaţii: Ce măsuri au luat statele pentru a susţine firmele aflate deja în procedura insolvenţei, în contextul pandemiei de COVID19

Mihai Popa  şi Cristi Tudor, Muşat&Asociaţii: Ce măsuri au luat statele pentru a susţine firmele aflate deja în procedura insolvenţei, în contextul pandemiei de COVID19
22.05.2020, 12:35 337

Nu este o noutate faptul că pandemia COVID-19 îşi face resimţit impactul sever atât în plan social, cât şi în cel economic. Pe lângă criza generată de răspândirea incontrolabilă a virusului, efectele asupra mediului de business şi financiar sunt resimţite la nivel global.

În încercarea de a atenua această situaţie fără precedent, statele lumii au declarat stare de urgenţă sau de alertă pe întreg teritoriul, implementând totodată numeroase măsuri de criză, vizând inclusiv acordarea de suport financiar sau legal pentru afacerile afectate.

Guvernele au adoptat măsuri cu impact direct asupra legislaţiei în materia insolvenţei sau au optat pentru implementarea unor măsuri complementare, care să prevină starea de insolvenţă sau să ajute companiile prin suspendarea unor îndatoriri legale, ori prelungirea unor termene privind îndeplinirea obligaţiilor asumate înainte de pandemie.

Astfel, ţări precum Franţa, Italia, Spania sau Portugalia au extins aplicabilitatea unor măsuri asupra tuturor companiilor, spre deosebire de Germania, unde numai acele afaceri direct afectate de COVID-19 sunt vizate de prevederi speciale.

De asemenea, durata de aplicare a noilor reguli în materie de insolvenţă variază semnificativ, acestea producând efecte numai pe perioada stării de urgenţă instituită pe teritoriul unor state (e.g. Turcia, Spania), în timp ce în Germania sau Australia s-a luat în considerare o perioadă de şase luni, cu posibilitate de prelungire până la un an.

Mai multe state, incluzând Italia, Spania, Elveţia şi Turcia, au suspendat dreptul creditorilor de a cere deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva debitorilor pe perioada stării de urgenţă. Altele au impus anumite restricţii asupra acestui drept, majorând cuantumul creanţei - prag necesar pentru a solicita deschiderea procedurii, cum este şi cazul Indiei.

În special în Europa continentală este reglementată obligaţia organelor de conducere a debitorului de a solicita deschiderea procedurii în momentul în care constată starea de insolvenţă, sub sancţiunea atragerii răspunderii.

Anticipând numărul tot mai mare al companiilor afectate de criza COVID-19, ţări precum Bulgaria, Franţa, Germania, Portugalia sau Spania au suspendat această obligaţie, inclusiv sancţiunea pentru nerespectarea ei, raportat la faptul că starea de insolvenţă iminentă sau instalată ar putea fi direct generată de restricţiile impuse de legislaţia specifică stării de urgenţă sau ca urmare a acestor restricţii.

Totodată, au fost avute în vedere prelungirea unor termene fixe stabilite în procedurile de prevenire a insolvenţei (e.g. concordat preventiv), astfel încât negocierile cu creditorii să poată fi realizate în baza unui plan de restructurare adaptat la situaţia economică excepţională generată de pandemie. Plecând de la acelaşi raţionament, acela de a maximiza eficacitatea demersului şi de a lua în considerare situaţia specifică a activiţătii debitorului, s-a dispus ca durata unui plan de reorganizare să poată fi prelungită cu cel puţin două luni (e.g. Franţa, Italia, Belgia).

În mod evident, firmele mici, fără posibilitatea de a fi acumulat un fond de rezervă din rulajul curent înainte de izbucnirea crizei, prezintă un risc major în ceea ce priveşte insolvenţa în perioada următoare.

Astfel, unele state au propus pentru acestea implementarea unor reguli simplificate de intrare în insolvenţă sau, acolo unde legislaţia a permis (e.g. Statele Unite ale Americii), pragul până la care o companie este catalogată drept „mică” a fost majorat, permiţând mai multor firme accesul la aceste proceduri minimaliste.

Având în vedere necesitatea unei finanţări pentru susţinerea sau repornirea activităţii în această economie “pandemică”, o măsura importantă a fost luată pentru a încuraja infuzia de capital ce poate veni de la proprii acţionari, chiar dacă şi după această infuzie ar persista riscul de deschidere a procedurii de insolvenţă.

Astfel, în Italia spre exemplu, împrumuturile de la acţionari, care în mod normal erau tratate ca şi creanţe subordonate în cazul înscrierii acestora în tabelul de creanţe (tratament regăsit inclusiv în legislaţia noastră), cu şanse minime de recuperare, au fost excluse temporar din această categorie defavorizată.

La nivel complementar insolvenţei, acţiunile pe care le poate iniţia un creditor pentru recuperarea creanţei sale au fost ţinta unor măsuri legislative din numeroase ţări din lume. Chiar dacă rezilierea anumitor contracte sau executarea silită a garanţiilor reprezintă instituţii consacrate în insolvenţă, Bulgaria, Franţa, Italia, Spania, Elveţia sau Statele Unite ale Americii au impus o formă de moratoriu pentru aceste pârghii juridice împotriva debitoriilor.

În acelaşi timp, limitarea sau interzicerea liberei deplasări a persoanelor, combinată cu normele de distanţare socială, a generat nevoia de a elimina parţial sau total prezenţa fizică în instanţe. Astfel, multe jurisdicţii (e.g. China, Canada, Statele Unite ale Americii, Anglia) au recurs la implementarea sau intensificarea folosirii unor soluţii electronice de administrare şi judecare a cauzelor, inclusiv a dosarelor de insolvenţă, în contextul în care aşteptările sunt în sensul creşterii numărului lor în perioada următoare.

Urmărirea atentă a raportului dintre activul net al unei companii şi capitalul său social poate trage un semnal de alarmă, indicând chiar şi o viitoare stare de insolvenţă. Cu preponderenţă în Europa şi America Latină, depăşirea unei astfel de proporţii stabilite prin lege obligă societăţile să se recapitalizeze prin majorarea capitalului social într-un anumit interval de toleranţă, sub sancţiunea deschiderii procedurii de lichidare.

Anticipând că mediul economic actual afectat profund de pandemie va genera dezechilibre în activul net al societăţilor, state precum Italia şi Spania au suspendat temporar această obligaţie legală.

Chiar dacă se pot observa linii directoare comune în privinţa măsurilor de insolvenţă în Uniunea Europeană, cum ar fi suspendarea obligaţiei de a solicita deschiderea procedurii, există totuşi diferenţe notabile în anumite aspecte. Spre exemplu, Spania impune aceste prevederi speciale doar în perioada stării de urgenţă, în timp ce Italia a extins aplicabilitatea lor pe un interval mai îndelungat.

Diversitatea măsurilor, implementate cu un singur scop comun, acela de a veni în sprijinul societăţilor afectate de criza mondială indusă de pandemia COVID-19, cu potenţial semnificativ de insolvabilitate, dar şi pentru a susţine debitorii aflaţi deja în procedura insolvenţei, a condus la adaptarea unora dintre acestea şi în legislaţia noastră.

În acest sens, la noi în ţară a intrat în vigoare Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, care conţine, printre altele, şi un capitol special dedicat insolvenţei.

Impactul economic al pandemiei de COVID-19 variază de la un sector industrial la altul şi de la o întreprindere la alta, însă statele membre împreună cu UE s-au mobilizat rapid şi au adoptat măsuri menite să reducă la minimum impactul socioeconomic negativ al epidemiei de COVID-19, cu scopul comun de a reveni pe calea unei creşteri economice durabile.

Autori: Mihai Popa, Deputy Managing Partener şi Cristi Tudor, Managing Consultant

AFACERI DE LA ZERO