Opinii

Mihai Tanasescu: Nevoia de responsabilitate

23.04.2007, 19:01 20

Cabinetul Tariceanu 2 a trecut de votul Parlamentului cu sustinere din partea opozitiei (PSD, PRM, PC). Au existat multe voci care au criticat acest sprijin si, din punct de vedere strict teoretic, ele sunt intemeiate. Cu toate acestea, daca privim la starea de fapt existenta in Romania ultimilor doi ani si jumatate, gestul opozitiei a fost unul de responsabilitate si nu un cec in alb acordat unei guvernari de dreapta. Pe fondul conflictului fara sfarsit intre partidele aflate la putere, care era pe punctul de a conduce la o grava criza guvernamentala, optiunea opozitiei pentru responsabilitate apare ca un gest firesc.
Daca in doi ani si jumatate performantele guvernarii PNL-PD au fost mai degraba mediocre, inceputul perioadei postaderare a fost in mare masura ratat. Multi bani europeni au fost pierduti, institutiile nu sunt pregatite pentru atragerea fondurilor comunitare, oamenii sunt nemotivati, iar organismele abilitate nu reusesc sa se coordoneze. In aceste conditii, nevoia de stabilitate a devenit un obiectiv politic legitim.
Multi analisti politici si economici se intrebau saptamanile trecute cum poate un partid de stanga, cel mai important reprezentant al opozitiei in Parlament, sa sustina un guvern dominat de un partid liberal promotor al unui program politic si economic de dreapta. Cum se vor impaca obiectivele sociale ale unui partid social-democrat cu ambitiile economice ale dreptei din Romania? In primul rand trebuie sa precizez ca nu exista niciun fel de legatura intre programul de guvernare al dreptei aflate la putere si oferta ideologica "Romania sociala" a Partidului Social Democrat. Stanga romaneasca ramane fidela principiilor sociale pe care le promoveaza si atentiei fata de oamenii cu venituri reduse, tineri si pensionari. Votul politic dat in Parlament nu inseamna renuntarea la valorile social-democratiei romanesti. Intr-un context de instabilitate si criza pe scena politica, o decizie indreptata catre rasturnarea Guvernului, paralizarea politicilor publice si schimbarea programului de guvernare la mijlocul mandatului ar fi condus la bulversarea mediului economic si social.
In ciuda scenariilor tot mai fanteziste care circula pe piata zvonurilor, orice alta decizie decat sustinerea Guvernului Tariceanu ar fi condus la adancirea crizei politice, cu riscuri considerabile pentru evolutia economiei nationale. Parlamentul Romaniei avea obligatia de a gasi o solutie responsabila la criza politica generata de ambitiile partidelor aflate la putere. O solutie responsabila inseamna asigurarea stabilitatii politice necesare pentru implementarea masurilor de care societatea si economia romaneasca au nevoie in perioada urmatoare.
In acelasi context, trebuie, totusi, sa subliniez ca Partidul Social Democrat va ramane acelasi critic al greselilor Guvernului, al lipsei de sustenabilitate si predictibilitate in cadrul politicilor bugetare, al legislatiei fiscale implementate in 2005 si 2006, al unui concept despre proprietate inadecvat realitatilor romanesti. Vom critica in continuare guvernarea in beneficiul celor putini si bogati. Pana in prezent, guvernarile de stanga au fost mai predictibile, mai responsabile, mai transparente si mai eficiente decat guvernarile de dreapta. Cand actuala guvernare liberala isi va termina mandatul, electoratul va putea sa evalueze rezultatele si sa aleaga in consecinta. Pana atunci insa, tara noastra are nevoie de stabilitate politica.
De aceea cred ca gestul opozitiei este unul de responsablitate, care va asigura cadrul necesar ca actualul guvern sa-si duca la indeplinire programul asumat. Stanga nu va sustine niciodata un program economic de dreapta, dar poate sa sprijine, in numele responsabilitatii si al stabilitatii politice, functionarea institutiilor statului si a mecanismelor guvernamentale.

Mihai Tanasescu a fost ministru al finantelor

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO