O ţară este formată din oameni şi din sufletul lor, nu din teritoriul pe care îl are între graniţe. Odată cucerite sufletul şi mintea acelor oameni, ai cucerit întreaga ţară. Nu cu tancuri şi avioane vor fi cucerite naţiunile de acum înainte, ci tehnologia este cea care va cuceri sufletele locuitorilor acelor ţări.
Am ajuns pe nesimţite în acel moment visat de toţi oamenii de PR, advertising şi comunicare, în care se pot transmite simultan, către milioane de persoane, mesaje definite cu precizie chirurgicală, cu rata de acceptare de 100%. Pare o idee science fiction, dar se pare că exista companii care controlează de 10 ani tehnologia prin care poţi alege profile personale prin bazele de date culese de marile platforme se social media. Pe baza acestor profile, poţi crea mesaje atât de adânc ancorate în cele mai adânci convingeri ale persoonei respective încât le vă îmbrăţişă şi urma cu total fanatism. Şi nu e vorba doar de Romania. Evident, nu oricine poate fi fascinat de mesajele trimise pe platformele sociale, dar dacă numărul celor pe care reuşeşti să îi manipulezi este suficient de mare, atunci poţi controla o ţară. Amintiţi-vă de Brexit, prea am uitat repede. Acesta a fost doar începutul.
Educaţia este o breşă în securitatea naţională. Pentru că transformarea lumii are loc sub ochii noştri şi oricât pare de paradoxal, de acum, când vom vorbim despre democraţie, vom vorbi de fapt despre tehnologie. Pentru că am ajuns în momentul în care orice entitate interesată care deţine resursele financiare şi tehnologice necesare poate influenţa cu mare uşurinţă opţiunile politice, comerciale şi ideologice ale unei întregi naţiuni sau cel puţin al unui grup suficient de numeros pentru a schimba balanţa. Iar absenţa unei gândirii critice dobândite în cadrul procesului educaţional face că această manipulare să fie extrem de simplă. Istoria lumii continuă şi oricât ne ar fi greu să credem de acum nu va mai fi nevoie să ocupi o ţară, ci mintea locuitorilor ei.
Nu va mai fi nevoie să ocupi o ţară, ci să ocupi mintea locuitorilor ei. Iar atunci când ai o ţară cu 42 % analfabetism funcţional la absolvenţii de liceu plus 21% abandon şcolar, orice bază NATO este inutilă în faţa acestor tipuri de atacuri.
În ultimele luni, se pare că multora le-a venit ideea că poţi să foloseşti tehnologia pentru a profita de lipsa unei gândiri critice şi de un foarte redus nivel al cunostinţelor într-o ţară. Când am început să scriu aceste rânduri nu bănuiam că pe parcursul ultimelor săptămâni criza manipulărilor în social media va lua o amploare atât de mare. Multe persoane cu autoritate au luat poziţie faţă de manipularea digitală, propunând diverse soluţii, de la portofelul de identitate european al fiecărui utilizator, pentru toate platformele, propus de Pedro Sanchez, prim-ministrul spaniol, care să oprească anonimatul postărilor şi implicit identităţile false, şi până la totala trasparentizare a algoritmilor utilizaţi de platforme de comunicare digitală. ”Tehnologia care urma să ne elibereze a devenit instrumentul propriei noastre opresiuni", a pus Sanchez diagnosticul la Davos săptămânile trecute.
Desigur, aşa cum veţi descoperi mai departe, pe termen lung nu e vorba doar de influenţarea alegătorilor de către actori statali sau grupuri de interese, ci şi de manipularea cumpărătorilor şi influenţarea obiceiurilor de consum, doar că, evident, spaima pierderii alegerilor prin manipulare digitală i-a făcut să intre mult mai repede în panică pe politicienii europeni.
Local, în România, fenomenul acesta a luat forma discuţiilor în care lumea vorbeşte despre cine a plătit campania lui Călin Georgescu, cine a filmat spoturile şi cum au ajuns banii la influencerii care au distribuit aceste mesaje. Că e o finanţare de la ruşi, că vine de la nişte afacerişti malefici, că serviciile aveau cunoştinţă de aceste practici... şi de aici o mulţime de teorii conspiraţioniste care adâncesc şi mai mult misterul. Dar nu am văzut să îşi puna cineva întrebarea cum au fost construite mesajele. Toată finanţarea şi distribuirea mesajelor ar fi fost complet inutilă în lipsa existenţei unui mesaj cu rată de succes de peste 90% în segmentul ţintă. Acest articol este despre mesaje, nu despre canale de comunicare. Desigur, mulţi dintre noi ne reamintim fraza lui Mc Luhan, “mediul de comunicare este mesajul", care capătă sens acum mai mult ca niciodată şi este chiar esenţa reţelelor sociale.
Însă întrebarea esenţială în acest context este: cum şi cine a putut concepe mesajele de campanie ale lui Călin Georgescu şi a definit atât de precis publicul ţintă căruia i se adresează ?
Pe scurt orice mesaj electoral este o promisiune: că vom construi o viaţă mai bună, că vom aduce schimbarea, etc. Toţi cunoaştem mesajele din ultimii 35 de ani din Romania şi, poate, şi din alte zone ale lumii.
Vă propun să facem un exerciţiu de imaginaţie: dacă acum câţiva ani, în Romania, un politician ar fi venit în faţa alegătorilor cu un program electoral care să conţină următoarele promisiuni: romanii sunt vlahii din Valhala, există un tunel subteran sub Marea Neagra, băuturile carbogazoase conţin nanocipuri, e necesară naţionalizarea companiilor străine, industria calului (Dumnezeu ştie ce înseamnă asta ) reprezintă viitorul, noi romanii deţinem aurul monoatomic care este sursa tinereţii veşnice... cum am fi reacţionat ? Primul gând ar fi fost că trebuie internat într un spital de pshiatrie, nu?
Ne putem gândi că toate aceste mesaje sunt concepţia generala despre viaţă şi lume a candidatului Călin Georgescu? Aceste afirmaţii mai mult decât bizare nu par generate de un om care o lungă perioadă de timp a activat în structurile serviciilor de informaţii şi a fost educat într un sistem de rigoare militară în gândire. Şi nici nu cred că ar fi putut prelua singur acele replici motivaţionale din “Lord of the rings”, “The newsroom” sau “Ultimul samurai”, pe care să le transforme în discursuri politice către alegători.
Un posibil răspuns este următorul: daca până acum mesajele politice erau construite de la emitent către audienţă, acum mesajele sunt construite direct de audienţă către emitentul mesajului. Pare absur, nu ? Dar atunci când ai capacitatea de a şti exact ce e în sufletul oamenilor, în cele mai intime gânduri, poţi genera niste mesaje imbatabile. Oricât de ridicole ar părea ele, tot vor avea succes. Ridicol este de fapt doar ce relevă acest adevăr despre conştiinţa unei mari părţi a poporului roman. O parte care creşte în fiecare zi datorită lipsei de educaţie.
O posibilă concluzie poate să apară: doar un software cu inteligenţă AI, cu o uriaşă capacitate de procesare a datelor colectate şi complet lipsit de simţul ridicolului ar putea construi un asemnea program politic. Ştiu că poate părea greu de crezut, dar după ce veţi citi câteva dintre informaţiile de mai jos, poate că această idee nu vi se va mai părea atât de bizară.
1. Despre încredere
Democratic vorbind, Statul nu se poate opune dorinţei oamenilor de a-şi vinde încrederea şi speranţele în schimbul unor promisiuni. Mai ales în România, unde populaţia nu mai are încredere în stat, în ansamblul lui, şi asta, evident, pe bună dreptate. Un stat care are un sistem de justiţie, dar acţionează contrar interesului justiţiei, nu este de încredere. Un stat care are sistem medical, dar care nu poate salva vieţi umane, la fel. Un sistem care are şcoli din care ies absolvenţi analfabeţi, nu prea e de încredere. Deci chiar dacă statul ar vrea să acţioneze corect, nimeni nu îi mai dă crezare. Mass media tradiţională nu mai este credibilă, afinităţile ideologice şi economice cu diverse grupuri de interese sunt notorii, deci nu poate fi un vector de încredere, dimpotrivă. Mesajul ”informează-te doar din surse oficiale”, difuzat de CNA pe posturile de telviziune, a devenit penibil şi este luat în râs. Aşa că oamenii aleg cel mai democratic mod de exprimare şi informare: internetul.
2. Despre tehnologie
Cum a apărut acest nou tip de mesaj construit chiar de cei căruia îi este adresat: hrănind reţelele sociale cu informaţii, fotografii şi confidenţe despre viaţa personală. Fiecare individ activ în social media trebuie să fie conştient că undeva are un profil psihografic.
Profilele psihografice se bazează pe analiza datelor comportamentale, emoţionale şi cognitive ale indivizilor, colectate în principal prin activitatea lor online. Aceste profile permit segmentarea publicului în funcţie de trăsături de personalitate, valori, interese şi temeri, creând o imagine extrem de precisă a fiecărui individ.
Exemple notabile includ scandalul Cambridge Analytica, unde datele a milioane de utilizatori de Facebook au fost exploatate pentru a influenţa alegeri în întreaga lume, inclusiv în Europa. Campanii politice din ţări precum Regatul Unit şi Franţa au folosit astfel de profile pentru a adapta mesajele la emoţiile şi convingerile alegătorilor, maximizând impactul acestora.
Cu ajutorul neurostiintelor cognitive şi computerelor quantum cu algoritm AI, datele colectate din reţelele sociale şi mesajele distribuite către utilizatori au devenit din ce în ce mai sofisticate şi mai precis definite. Algoritmi avansaţi analizează comportamentele utilizatorilor şi generează conţinut microtargetat care rezonează atât de profund cu aceştia încât tot ce a însemnat manipulare până acum 10 ani este de domeniul Evului Mediu.
Mai mult, AI a facilitat crearea de deepfake-uri şi conţinut falsificat, care au fost utilizate pentru a discredita politicieni sau a răspândi teorii conspiraţioniste. Acest tip de manipulare a fost extrem de eficient, deoarece majoritatea utilizatorilor nu au competenţele necesare pentru a distinge între conţinut autentic şi fals.
Această combinaţie de profile psihografice şi mesaje generate de inteligenţa artificială a dus la o polarizare accentuată a opiniei publice în ţoaţă lumea. Alegătorii sunt tot mai expuşi la bule informaţionale, unde primesc doar informaţii care le confirmă convingerile, ceea ce îi face mai puţin receptivi la perspective obiective sau măcar diversificate. Un alt efect semnificativ este scăderea încrederii în instituţiile democratice. Campaniile de dezinformare şi manipulare au alimentat scepticismul faţă de mass-media şi politicieni, ceea ce a condus la o creştere a extremismului şi a mişcărilor populiste în diverse state europene.
Brad Parscale este un nume care a devenit în ultima vreme puţin mai cunoscut pentru că a fost asociat cu unul din candidaţii la campania prezidenţială americană. El a postat în 2016 că a prelucrat şi a avut la dispoziţie câteva mii de puncte informaţionale despre fiecare individ care era în grupul ţintă de votanţi ai candidatului respectiv.
Un punct informaţional reprezintă o informaţie psiho informaţională despre individul respectiv: îmi place culoarea roşie, îmi place formaţia Holograf, am un salariu insuficient, îmi doresc foarte mult să-mi cumpăr o măşină nouă, dar pentru că am rate la casă nu îmi ajung banii, mi-a murit câinele anul trecut, îmi expiră licenţa de taxi, mâine e ziua fetiţei mele, mâncarea mea preferată este cheeseburger cu cartofi prăjiţi, etc., dar şi alte informaţîi cum ar fi: convingerea că drepturile homosexualilor mă afectează direct, că livratorii nepalezi sunt o ameninţare pentru locul meu de muncă, vinovată pentru faptul că nu-mi ajung banii pentru măşină nouă este clasa politică, şi tot aşa. Adică acele elemente importante care definesc un individ.
De fapt, ceea ce ne place şi ceea ce nu ne place reprezintă ceea ce ne defineşte total, complet şi profund ca fiinţă conştientă. Şi totul e livrat de noi acolo pe internet. Trebuie să ştim că exista maşini care strâng secundă cu secundă toate aceste informaţii, le procesează şi le întorc către noi într-un fel sau altul.
Mesajele despre care vorbim sunt de o precizie uimitoare, de neconceput până când nu vezi rezultatele. Mesajul micro personalizat pe care îl poate concepe un soft de tip Cambridge Analytica putem să presupunem că este echivalent cu un fel de hipnoză... sper să nu vă sperie cuvântul. După cum ştim însă, nu toate persoanele pot fi hipnotizate. Ai nevoie de niste predispoziţii aşa cum şi unii indivizi sunt mai predispuşi la căderea în transă hipnotică decât alţii. Primul element important este să identifici care este grupul ţintă real de persoane vulnerabile ( acel grup cu capital educaţional redus) şi să construieşţi un mesaj bazat pe profilul individual al unei persoane sau al unui grup foarte mic de persoane, având o rată de succes de peste 85%. Practic, este un mesaj care în spate are un set de date oferit chiar de receptor şi nu creat, ca până acum, de de antropologi, sociologi şi psihologi , astfel încât nici măcar prin cap nu-ţi trece că eşţi manipulat. Dimpotrivă, eşti foarte fericit că cineva te-a observat şi te mângâie pe cap.
Pe scurt, cum se întâmplă: Primul pas este colectarea datelor furnizate în reţelele sociale despre care am vorbit, toate aceste informaţii pe care fiecare dintre noi le furnizam zilnic. Absolut tot ce gândim şi ce experienţe de viaţă avem împîrtăşim cu prietenii noştri prin reţelele sociale. Social media are datele noastre complete sau suficiente pentru a se putea trece la pasul doi: segmentarea în categorii vulnerabile. Ca să fie foarte clar: dacă eşti fi vulnerabil şi influenţabil, nu înseamnă că ai o educaţie precară. Aceste grupuri sunt formate majoritar de persoane cu educaţie limitată, dar şi de alte categorii. Persoane educate dar care au traume, dezamăgiri, depresie sau pur şi simplu frustarea că societatea nu le- a oferit ceea ce meritau. Înainte era simplu, într-o astfel de situaţie de viaţă mergeai la mănăstire sau la confesional şi alunecai poate în bigotism. Până la urmă şi Voltaire după ce a fost o viaţă ateu şi-a renegat toate principiile şi a chemat un preot. Aşa e construită fiinţa umană.
Despre analiza psihografică cu siguranţă ar trebui să scriu foarte mult, dar dacă tot avem internet, să îl folosim: căutaţi şi veţi găsi resurse incredibil de amănunţite în care veţi vedea cum se generează un profil psihografic, prin agregarea datelor colectate din reţele care identifică preferinţele, temerile şi vulnerabilitaţile fiecărui individ. Ca un exemplu din multe altele, Michal Kosinski, profesor la Stanford şi unul din primii guru iniţiatori ai programelor de agregare de date şi gestionarea profilelor digitale, demonstrează încă din 2013 (da, 2013!!) că un program simplu poate doar din limbajul utilizat în reţelele sociale de un utilizator şi din „like-urile” acordate să poată identifica dacă respectivul este homosexual sau nu cu o eroare sub 3%. Dar cel mai important lucru pe care îl identifică un profil psihografic gestionat de un server AI este cât de influenţabilă sau vulnerabilă la mesaje induse este o persoana din miliardele de profiluri analizate.
De altfel, Kosinski a fi fost printre primii care încă de acum 10 ani a atras atenţia asupra problemelor asociate cu utilizarea amprentei digitale a unui individ pentru profilarea psihologică şi manipularea maselor. În influenţarea comportamentului indivizilor fără consimţământul lor informat.
3. Despre mesaj
Pe baza unui algoritm gestionat de un procesor AI cu suportul analizei unei echipe de experţi în neuroştiinţe şi analiza comportamentală se realizează un set de mesaje micro personalizate şi se distribuie către segmentul ţintă. Cele mai mediatizate exemple din ultimii ani, înaintea deschiderii anchetelor parlamentare în Europa au fost Agreggate IQ şi Cambridge Analytica, care au creat mesaje extrem de eficiente şi profund personalizate prin microtargetare pentru a influenţa comportamentul de vot sau preferinţele unor grupuri de consumatori. Mesajele sunt ulterior transmise grupului vizat, prin reclame, online content, comentarii şi articole în milioane de postări plasate în reţele sociale pentru a construi emoţii precum frică, furie, indignare, entuziasm sau pentru a orienta opinia publică într-o anumită direcţie. În 2016, în campania lui Trump, compania de marketing digital Giles - Parscale Strategy a lucrat atât de eficient încât scrisori construite pe datele colectate din online au ajuns la domiciliul a două milioane de persoane individual, în care candidatul Trump le mulţumea în nume personal şi îi asigura că toate problemele lor, menţionate în scrisoare, vor fi rezolvate.
Cine sunt cei aleşi pentru aceste mesaje? Înainte era complicat: se construia un singur concept umbrelă de campanie, care să atingă cât mai multe persoane, apoi o difuzam în masă pe un mix de canale media către 20 de milione de persoane, încercând ca promisiunile din mesaj să atingă cât mai mulţi din aceştia. Unii din ei erau atinşi de mesaj, alţii nu.
Daca reuşeam prin mitinguri, conferinţe, dezbateri şi prestanţă personală să convingem o masă critică de audienţă, aveam o campanie câştigătoare. Valabil şi pentru produse comerciale. Era un fel de operaţie făcută cu toporul. Încă se mai foloseşte.
Dar pentru cine are bani şi tehnologie lucrurile s-au schimbat. Se construiesc mii, zeci de mii de mesaje, pentru că acum putem să ştim ce vrea fiecare client. Şi mai ales ştim pe cine putem influenţa şi pe cine nu. Ce rost are să trimit mesaje unui musulman pentru a-l convinge să serbeze Crăciunul? Ce rost are să trimit mesaje la 1 milion de persoane dacă eu am nevoie să ating o masă critica de 200 000 de indivizi pe care i-am identificat deja influenţabili sau nehotărâţi. Ne focusăm pe oamenii care sigur vor reacţiona, cu o precizie chirurgicala. Restul nici nu vor băga de seama ce se întâmplă.
Un algoritm ca cel făcut de Alexander Nix la Cambridge Analytica (am dat doar cel mai cunoscut exemplu din foarte multele disponibile) nu va fi folosit pentru a încerca să manipuleze indivizii care au o gândire critică bine articulată, cultură şi un grad minim de cunoştinţe generale. Aceste lucruri îţi determină şi o poziţionare socio-politică rezistentă la influenţe exterioare.
Acest algoritm identifică exact acel segment din populaţie care este cel mai labil psihic, care are temerile cele mai mari pe care nu le poate defini foarte exact, care este foarte vulnerabil financiar sau emoţional şi începe să construiască mesaje strict pentru acea zonă de interes.
Pentru cei interesaţi de detaliile evoluţiei modului de influenţare a grupurilor vulnerabile, putem spune că am ajuns în momentul prezent la un vârf incredibil de dezvoltare, nicioadată atins până în prezent, dar aflat într o umbră foarte bine păzită. „The victory Lab the secret science of winning campaign” de Sasha Issenberg sau the „ Political brain: the role of emotion în deciding fate of the nation” a lui Drew Westen sunt manuale foarte bine documentate despre utilizarea mesajelor de marketing politic şi comercial. Şi bineînţeles, întreaga „operă” binecunoscută şi în Romania şi în ţoată Europa de Est a lui Arthur Finkelstein şi Eli George Birnbaum care au dus strategiile de PR politic la un nivel nemaintâlnit. Doar că ei nu au mai prins uneltele existente astăzi . „Mi am dorit de mic să schimb lumea, şi am reuşit, am făcut o mai rea” este butada favorită autoironică a lui Finkelstein.
Construirea mesajelor personalizate micro targetate ( microtargegted mesagges) este cu siguranţă o chestiune extrem de sofisticată, complexă şi relativ secretizată. Ultimele scandaluri din anii 2016-2018 s-au soldat cu anchete guvernamentale în întreaga lume. După care s-a aşternut liniştea . Doar efectele au început să se vadă cu mult mai multă eficienţă decât în deceniul trecut.
Şi dacă vi se pare că tot ce e scris mai sus este discutabil, este atât de simplu să găsiţi companii care fac miliarde din aceste activităţi: Emerdata Limited, Zhenhua Data (China), Fabrika Politiki (Rusia), Institutul de cercetare în tehnologii analitice (IRTA - Rusia ), Data Shift, Crimson Hexagon, Palantir Technologies, Behavior Matrix ltd, şi multe altele. Desigur că, aşa cum am mai spus, scandalul Cambridge Analytica a făcut că toate aceste companii să aibă un profil extrem de discret, activităţile lor să fie confidenţiale iar clienţîi lor cu siguranţă nu îşi doresc să fie cunoscuţi. Doar efectele prezente în întreaga lume al acestor activităţi sunt din ce în ce mai evidente.
4. Despre oamenii din România
Oricine vrea să vândă ceva, oricine vrea să acapareze nişte interese, va vedea lipsa de educaţie endemică a României ca pe o resursă vitală. Prostia este la fel de importantă sau poate mai valoroasa decât litiul, gazul, petrolul şi grafitul pe care nu vrem să-l vindem. Este vitală. Dar nu pentru noi, ci pentru alţii.
Analfabetismul este la fel de important ca uraniul, nichelul sau litiul. Lipsa de cultură a devenit mai importantă decât aurul. Pentru că dacă mişti aceşti îndârjiţi şi naivi patrioţi cu mărgelele de sticlă ale marketingului digital, le poţi lua orice, oricât şi mai ales o să-i şi faci fericiţi să iţi ofere totul.
Citim zilnic cum China şi UŞA se întrec în explorarea regiunii arctice, unde temperaturile ajung la minus 60 de grade, sau investesc în cursa spaţială pentru colonizarea lunii sume uriaşe pentru că acolo găsesc metale rare.
La fel se întrec diferite guverne, corporaţii şi grupuri de interese să investească în TikTok ul românesc, în campaniile de Instagram pe teritoriul României.
Pentru că aici găseşţi lucruri la fel de rare: analfabetism funcţional peste 56% şi frustrare sociala peste 61,4% (sondaj INSCOP octombrie 2024). În Romania conform testelor PISA, (programme for international asesment) organizate de OCDE din 2023 şi studiului Brio din 2024 aproximativ 42% din absolvenţii de liceu sunt analfabeţi funcţionali.
Unde mai găseşţi aşa trufanda în Europa? Un popor care are o masă critica a grupurilor vulnerabile de mărimea asta poate fi convins acum în secolul 21 să dea din coadă în orice direcţie. Şi cel mai important e că nu avem cum să ne apărăm în mod legal şi democratic. Ca o simplă paranteză, în România peste 7000 de persoane fac parte din Clubul Pământului Plat Oficial, un grup existent pe Facebook care creşte permanent.
Pentru că şcoala pe care au urmat-o (sau nu), nu a avut bunăvoinţa sau competenta de a-i face să recunoască o idee cinstită de una necinstită. Una utilă lor, de una utilă altora. O ofertă posibilă, de una imposibilă.
Avem o masă critică în creştere a populaţiei lipsite de educaţie şcolară care are lideri de opinie în mediul online şi este călăuzită spre un nou set de valori de către cantautori de manele, creatoare de conţinut digital şi şoferi de taxi. În 2028 este de aşteptat ca Parlamentul României să fie compus majoritar de acest grup social, în mod inevitabil. Este greu de prevăzut ce va urma. Se anulează iar alegerile? Impactul catastrofal este inevitabil în mod matematic obiectiv. Suntem în situaţia din filmul „Don t look up", meteoritul va lovi cu certitudine Pământul în timp ce ne facem că nu există pentru că nu ne uitam spre el.
Momentul acesta a fost depăşit în anul 2025, într-un fel sau altul, mai mult sau mai puţin democratic. Dar ce este cel mai important şi mai grav este că acesta este doar începutul. Degeaba oamenii politici au dat iama în Tik Tok şi Instagram, câtă vreme nu înţeleg că nu mai suntem în filmul cu panouri pubicitare şi multă expunere media, chiar şi pe internet. Suntem un trib de sălbatici care se uită cu jind la o mitralieră, dar o folosesc să-şi dea în cap cu patul armei unul altuia. Arma asta are alt mod de întrebuinţare şi alte efecte dacă te pricepi la ea. Vor urma altele şi altele.
Avem atacuri sofisticate, bazate pe tehnologii ultra performante, construite pe baza unor algoritmi elaboraţi de savanţi specializaţi în ştiinţe psiho-comportamentale de la MIT sau Stanford, laureaţi Nobel unii, absolvenţii ai unor universităţi reale, nu Bioterra sau Valahia. Practic nu avem aproape nicio şansă. Matematic vorbind, în contextul actualului sistem de învăţământ, cu actualele bugete şi politici educaţionale, în maxim zece ani, orice megacompanie de tehnologie digitală, orice grup de interese international şi orice stat, nu mai contează care, îşi va putea impune un guvern şi va putea induce către o masa decidentă de indivizi orice opinie politică îşi doreşte. Şi asta printr-un proces complet democratic cu susţinerea deplin voluntară şi mai ales profund patriotică a unei părţi suficiente de numeroase a populaţiei pentru a valida aceste opţiuni. Nu contează cât de performant vă merge economia sau cât vă fi celebrul PIB care va depăşi Polonia, marele vis al guvernelor recente sau daca vom intra în OECD.
Nu poţi opri o măşină de creat promisiuni perfecte să îşi facă treaba. Iar oamenii nu pot fi opriţi în a crede promisiunile perfecte, dar absurde decât într-un singur fel. Prin educaţie şi cultură.
Mihail Sebastian Arghiropol
fondator agenţie de comunicare Media One
