Cum a apărut acest nou ”minister” în arhitectura bugetară? Cine a năşit acest nou ”minister” Răspunsul este foarte simplu, pas cu pas, împrumut cu împrumut, toate acestea s-au făcut de-a lungul anilor în care toate partidele, care s-au comportat ca un cartel comod, au practicat o haiducie bugetară, o cursă nebună a cheltuirii banului public, situaţia fiind abordată doar în termeni electorali. Apariţia acestui ”minister” nu este o Lebădă Neagră, el a fost hrănit prin împrumuturile fără nicio noimă ani la rând, dar îndeosebi în anii electorali când expansiunea prăduirii banului public a fost la cele mai înalte cote. Ani la rând împrumuturile nu au fost restricţionate de nimeni şi de nimic. Bugetele au fost construite pe venituri fantasmagorice, iar creşterea economica era prezumată ca fiind mare pentru a face loc unor aberante cheltuieli.
”Ministerul dobânzilor”, o denumire metaforică, este o ”instituţie” fantomatică şi asfixiantă, nu are sediu, nu are niciun angajat şi nu figurează în organigrama Guvernului, dar consumă resurse comparabile cu un minister de linie.
”Ministerul” este alimentat de costurile datoriei externe acumulate în ultimii 35 de ani. România trebuie să plătească anul acesta costisitoare dobânzi de 12 miliarde de euro, ceea ce înseamnă 1 miliard de euro pe lună. Cu această sumă s-ar fi putut construi autostrăzi, spitale, drumuri, şcoli. Cu aceşti bani nu se creează valoare adăugată, dar, şi mai grav este faptul că nici cu banii împrumutaţi nu s-a creat valoare adăugată, mare parte din aceştia au fost folosiţi pentru salarii şi pensii sau alte pomeni electorale. Dar aceste sume exprimă de fapt preţul trecutului, al deciziilor politice alimentate de sloganul ”Noi am dat!” şi de ”spectacolizarea” populismului când salariile în domeniul bugetar au devenit supraponderale şi chiar ”hedeguite” prin despotice contracte colective de muncă.
Să vedem locul ”Ministerului Dobânzilor” în clasamentul alocărilor bugetare pe anul 2026 (sursa ZF.ro din data de 18.03.2026 ):
Buget (mld.lei)
1. Ministerul Finanţelor 112,5
2. Ministerul Muncii 91,8
3. Ministerul Educaţiei 64,8
4. Ministerul Dobânzilor 60,0
5. Ministerul Apărării 49,3
6. Ministerul Transporturilor 42,0
7. Ministerul de Interne 35,7
8. Ministerul Agriculturii 27,7
9. Ministerul Dezvoltării 22,8
10.Ministerul Sănătăţii 22,8
11. Ministerul Energiei 19,7
12. Ministerul Investiţiilor 12,6
13. Ministerul Mediului 5,9
14. Ministerul Justiţiei 4,3
15. Ministerul Economiei 3,7
16. Ministerul Public 2,9
17. Ministerul de Externe 1,6
18. Ministerul Culturii 1,4
Suma care revine acestui ”minister” este de aproximativ 3% din PIB(60 mld lei), iar ca pondere se apropie de alocările pentru ministerele principale. Această alocare poate să crească de la an la an, mai ales dacă nu se rezolvă problema deficitului. O precizare, această alocare este nenegociabilă, cea ce înseamnă că este o cheltuială rigidă şi foarte costisitoare. Explicaţia constă în faptul că dobânzile trebuie plătite în primul rând, creditorii trebuie plătiţi pentru banii pe care ni i-au împrumutat. Orice întârziere ne poate trimite în ”junk”, iar costurile ar fi foarte mari.
Când se vorbeşte de aducerea deficitului sub 3% trebuie să se aibă în vedere că numai dobânzile plătite prin acest ”minister” sunt de 3%. Gestionarea deficitului vă deveni din ce în ce mai grea în condiţiile în care se pleacă de la un procent fix al dobânzilor. Este relativă această sintagmă ”procent fix” întrucât aceasta poate creşte dacă creditorii ne receptează ca fiind o ţară cu risc în creştere sau dacă vom înregistra o contracţie a economiei. Nici şubrezitatea bugetară nu este pe placul creditorilor externi. Încrederea investitorilor în bancabilitatea României este factorul chei de care depinde stabilirea nivelurilor dobânzilor. Şi o criză politică poate pregăti terenul pentru creşterea dobânzilor.
”Ministerul dobânzilor” îşi poate consolida (da, consolida!) poziţia în buget prin solicitarea unor sume din ce în ce mai mari pentru plata dobânzilor, şi toate acestea se pot întâmpla numai în lipsa unor reforme autentice, deoarece va fi nevoie de noi împrumuturi. În acest an, de exemplu, statul se va împrumuta cu circa 50 de miliarde de euro.
La toate acestea se mai poate adăuga şi criza îndatorării naţionale cum o defineşte Nouriel Roubini, Laureat Nobel, însemnând momentul când investitorii străini se vor codi să refinanţeze datoria sau vor refuza să cumpere datorii noi.
Zilele trecute presa relata faptul că s-a reuşit obţinerea unui împrumut de la Banca Mondială în valoare de 650 milioane de euro. Dobânzile plătite într-o lună depăşesc cu mult suma împrumutată de la Banca Mondială ,ceea ce ne arată câţi bani se irosesc pe greşelile trecutului.
Dobânzile sunt în prezent o piatră de moară legată de gâtul finanţelor ţării, acţionând ca o frână în calea dezvoltării. Acestea consumă banii care puteau fi folosiţi la investiţii. Totodată aceste dobânzii fac ca nevoia de alte împrumuturi să crească.
Pentru a limita influenţa acestui ”minister” este necesară stoparea împrumuturilor costisitoare, simultan cu un plan realist de reducere a cheltuielilor publice prin efectuarea unor reforme reale . Este nevie ca viitoarele împrumuturi să fie direcţionate către investiţii productive care-şi vor returna singure datoriile.
