Opinii

Mişu Negriţoiu, bancher: Atenţie cum gestionăm această criză astfel încât toate problemele care nu vor fi rezolvate să nu fie transferate băncilor, care vor acumula din nou credite neperformante, ceea ce va face ca reluarea creşterii economice să fie imposibilă

Mişu Negriţoiu, bancher: Atenţie cum gestionăm...

Autor: Misu Negritoiu

27.04.2020, 15:20 460

Ecourile crizei financiare din 2008-2009 nu s-au stins definitiv şi iată că intrăm în alta, de data aceasta nu financiară, ci una de producţie şi de consum, oprite administrativ din cauza crizei sanitare (pandemiei), fără legătura cu resursele economice şi financiare.

Are cu toate acestea o trăsătură comună - lipsa de lichiditate, datorită scăderii fluxurilor de numerar şi încasărilor din vinzari, in unele cazuri pina la dispariţie. Banii nu mai circula in economie cu aceeaşi viteza şi nu in cantităţile (sumele) anterioare.

În prima criză, din cauza epuizării resurselor din sistemul financiar bancar, datorită expunerii supradimensionate şi asumării unor riscuri disproporţionate, băncile s-au văzut în situaţia de a nu mai injecta lichidităţi în economie, care să susţină producţia şi consumul.

Pe cale de consecinţă, produsul intern brut a scăzut in majoritatea ţărilor, dar pentru o perioadă scurtă (1-2 ani). Probabil analiştii ar considera că recesiunea declanşată de criza financiară a fost de tip “V”, cu o revenire rapidă a creşterii economice, pentru că structura producţiei şi consumului au rămas neschimbate, potenţate numai de infuzia de capital şi de finanţare.

Ajustarea economiilor a început cu instituţiile financiare, având în vedere dimensiunea şi diversitatea produselor lor, în principal bancare, cu un mix de riscuri nesustenabil, care au generat un volum uriaş de credite neperformante. Au fost instituţii bancare care au dispărut complet (de fapt înghiţite de alte bănci, vezi celebra Bear Stearns), au avut loc fuziuni (mai ales în SUA), sau divizări (multe în Europa), cu scopul de a reduce şi controla riscurile din portofolii, prin consolidarea sau separarea bilanţurilor şi refacerea lichidităţii.

Dar munca cea mai grea, şi cea mai lungă, a fost “ curăţarea bilanţurilor” şi reducerea substanţială a creditelor neperformante (care ajunseseră până la 25% din portofoliu).

“Curăţenia“ a însemnat reducerea expunerilor sau chiar retragerea liniilor de finanţare pentru producţia nesustenabilă, ceea ce a generat implicit restructurări în economia reală. Ani de zile mai toate băncile au înregistrat pierderi şi au consumat din capitalul lor social. Şi-au restrâns, în consecinţă, şi liniile de finanţare, iar gradul de intermediere bancară a scăzut. Concomitent, ponderea finanţarii bancare a scăzut, şi au crescut finanţările ne-bancare (prin pieţele de capital sau institutii ne-bancare).

În România, cea mai mare creştere a înregistrat-o creditul furnizor, transformat cu timpul în “arierate”, care constituie încă o necunoscuta despre cum vor fi recanalizate în economia monetară.Probabil aceste finantari nu vor fi uşor înlocuite nici de ajutoarele de stat care urmează a fi distribuite.

Unele instituţii bancare au început restructurarea imediat după criză, ceea ce le-a creat un avantaj competitiv după un deceniu (au avut timp să investească ulterior în modernizare şi dezvoltare de produse şi servicii noi).

Dar alte bănci, probabil într-o situaţie mai bună după criză, nu au terminat încă procesul de restructurare nici acum (unele bănci italiene sau chiar Deutsche Bank, cu pierderi câţiva ani la rând, etc), ceea ce constituie inca o dificultate in criza actuala ( bancile nu vor beneficia de asistenta publica împotriva pandemiei).

Dar restructurarea şi consolidarea sistemelor bancare au fost şi rezultatul unui proces coordonat şi centralizat, al politicilor publice de supraveghere bancară, tot mai prudent şi mai exigent, la nivel normativ şi instituţional (Băncile Centrale), astfel încât avem azi un sistem bancar solid, bine capitalizat, cu portofolii sănătoase.

Din cauza creşterii ratei de capitalizare, marja de venit a băncilor europene este cu mult sub cea a băncile americane, iar orice creştere a riscurilor şi a creditelor neperformante poate să afecteze funcţionarea însăşi a intermedierii bancare, pentru susţinerea realuarii activităţii economice.

Criza actuală este mult mai complicată şi mai profundă, în ciuda resurselor financiare publice mult mai mari, angajate şi anunţate de mai toate ţările şi de Uniunea Europeană. Pentru ca, de data aceasta, injecţia de finanţare publica nu mai potenţează un model de producţie şi consum cunoscut, existent (ca in criza anterioară), ci o structură de producţie în transformare, ca urmare a schimbării substanţiale a cererii de consum, determinată de restricţiile pandemiei.

 În faţa certitudinii că vom trăi cu spaima virusului necontrolat, cel puţin câţiva ani, este de aşteptat ca oamenii să-şi schimbe stilul de viaţă şi nevoile de consum în mod corespunzător. Există numai firave indicii despre ce sectoare (industrii) vor creşte şi care vor scădea. Acum nu ştim însă cum va arată economia anul viitor şi va fi extrem de dificil de estimat fluxurile de numerar ( o condiţie prealabila oricărei finantari).
Deocamdată, resursele publice, puse la dispoziţia angajaţilor, companiilor şi întreprinzătorilor, finanţează producţia existentă, pentru care nu ştim dacă mai este cerere.

Creşterea economică trecută s-a bazat, în principal, pe stimularea consumului, care nu mai funcţionează, pentru ca ne aşteptăm ca şi consumul să scadă, cel puţin anul acesta şi anul viitor, şi/sau să se modifice semnificativ.

De aceea problema constă, acum, în restructurarea microeconomică, la nivelul întreprinderilor, în special cele mici şi mijlocii, care vor fi nevoite să-şi revizuiască modelele de afaceri, produsele sau serviciile, ajustate la noua cerere, internă sau externă. Şi abordarea va trebui sa fie in etape şi scenarii pe termen foarte scurt.

Cu toate liniile de finanţare generoase, dacă producţia nu creste, nu aduce venituri şi numerar, resursele publice fie nu pot să fie folosite, fie sunt folosite degeaba. În cele mai multe cazuri, pentru creditare, garanţiile de stat sunt necesare, dar nu şi suficiente.

Este de aşteptat ca în procesul de distribuţie a finantarii şi analiza dosarelor, să escaladeze reclamaţiile şi tensiunile între participanţi (cum am văzut deja în Franţa), din cauza multor necunoscute, dar mai ales plecând de la premiza că finanţările garantate de stat sunt necondiţionate.

În spiritul solidarităţii impuse de situaţiile excepţionale, toţi participanţii la viaţa economică trebuie să facă ceva, şi mai ales beneficiarii de asistenţă pentru redresare şi/sau supravieţuire. Desigur ca in acest proces, bancile vor fi ţinta nemulţumirilor.

Actele normative adoptate recent pentru neutralizarea efectelor economice ale pandemiei (mai ales cele privind suspendarea plăţii ratelor) transferă deja, către băncile comerciale, costuri şi riscuri greu de acoperit sau gestionat. Urmeaza cu siguranţa multe alte amendamente şi initiative, de sporire a pachetelor de facilitaţi.

 Dacă la sfârşitul perioadei de creditare, rescadenţare sau suspendare a ratelor, beneficiarii nu generează venituri corespunzătoare pentru plata creditelor, ele se transformă în credite neperformante, ridică costurile băncilor şi fac şi mai dificilă creditarea ulterioară.

În plus, toate liniile de finanţare (pasive), pe care stau portofoliile de credite rescadenţate (active), sunt purtătoare de dobânzi, care trec direct pe costurile băncilor, din moment ce ratele suspendate sunt scutite de dobânzi. Vor fi afectate nu numai profiturile, dar şi capitalizarea. Şi este greu de argumentat ca recesiunea, care a inceput, va fi tot una de tip “V”, adică foarte scurta.

Se conturează un risc major, ca problemele de lichiditate din economia reala, sa fie transferate in sistemul financiar, unde băncile să nu poată absoarbi costuri şi să-şi asume riscuri acumulate, fără să genereze riscuri financiare sistemice, precum în criza anterioară.

Relaxarea politicii de supraveghere bancară (nu încă şi nivelul de capitalizare) permite băncilor să evite, deocamdată, constituirea de provizioane (deci costuri) pentru anumite categorii de credite, dar nu le scuteşte nimeni de suportarea acestor costuri ulterior, dacă volumul creditelor neperformante se acumulează latent şi vor exploda in următoarele 9-12 luni, sau chiar mai târziu. Se poate astfel distruge tot ce s-a construit, cu migală, în ultimii 10 ani, fără nici o centură de siguranţă. Şi atunci, reluarea creşterii economice va fi imposibila. Atenţie, cum zice francezul, sa nu “desahabiller Pierre, pour habiller Paul”!

Mişu Negriţoiu a fost timp de 10 ani directorul executiv (CEO) al ING România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO