Nu de puţine ori, în discuţiile/disputele economice, politice, geopolitice pe care le am sau la care asist este invocat Viktor Orban, premierul Ungariei, ca fiind un lider adevărat, un adevărat lider de stat, care apără interesele ţării, care are curajul să se ridice împotriva Bruxellesului şi, mai nou, împotriva sancţiunilor americanilor la adresa Rusiei din cauza invadării Ucrainei.
Această admiraţie vine în opoziţie cu preşedintele Klaus Iohannis care nu vorbeşte deloc, care tot timpul este absent din spaţiul public şi din temele majore cu care se confruntă România, care nu are păreri şi care tot timpul pare că este în concediu.
Ca să nu mai vorbim de faptul că Orban este liderul guvernului, faţă de premierii noştri, care sunt vai de mama lor (vezi Viorica Dăncilă, de care îşi amintesc toţi).
Partenerii mei de discuţie cred că Viktor Orban are o strategie pentru ţara lui, faţă de liderii noştri politici care nu au nimic, care ascultă ordinele care vin de la Bruxelles şi, mai nou, din cauza războiului, de la americani.
Vorba aia, noi ce treabă avem cu războiul din Ucraina, ce treabă avem cu ucrainenii, să nu-i supărăm pe ruşi că vin peste noi, nu mai bine stăm noi în banca noastră, ce ne trebuie baze militare americane în România?
Aceste opinii sunt prezente în discuţiile de cafenea dar şi în cele publice.
O parte din oamenii de afaceri români care au 60, 70, chiar 80 de ani, se uită cu ceva admiraţie către Viktor Orban, în comparaţie cu Iohannis, cu guvernul/guvernele de la noi, sau cu miniştrii de la noi.
Ca să nu mai vorbim de cei din administraţia publică aproape de pensie, care sunt fanii lui Viktor Orban şi a modelului lui, în care statul, deci instituţiile de stat, deci cei care lucrează la stat conduc tot.
Modelul lor de business este capitalismul de stat, un amestec între modelul lui Viktor Orban, modelul chinezesc şi chiar rusesc. Pentru oamenii de afaceri din prima generaţie, care au privatizat întreprinderile de stat, modelul lor ideal se bazează pe comenzile de stat, pe influenţa statului în economie, adică statul să le deschidă uşile în economia capitalistă, să le dea contractele, dar banii să rămână la ei. Şi dacă s-ar putea, capitalismul de stat să fie fără concurenţă. Uniunea Europeană, cu Bruxellesul, îi încurcă.
Dacă te uiţi puţin în ADN-ul lor, unii chiar sunt admiratorii modelului lui Putin sau cel puţin erau, până la izbucnirea războiului din Ucraina. Pentru mulţi, faptul că Putin eşuează în cucerirea Ucrainei este o foarte mare surpriză, având în vedere imaginea pe care o avea în lume. Dintr-odată lumea realizează, în special admiratorii modelului rusesc, că armata rusească nu este ceea ce ne speria pe toţi. Poate nu a fost niciodată în realitate, aşa cum economia rusească, pe care mulţi o considerau puternică, de nivelul americanilor, nu este ceea ce părea, ci dimpotrivă.
Revenind la Viktor Orban, la modelul lui, aşa cum este el perceput la nivelul publicului din România, nu de puţine ori am auzit afirmaţii de genul să ne luăm Petromul înapoi, să ne luăm BCR-ul înapoi, să ne luăm Banca Agricolă (Raiffeisen) înapoi, mai ales în contextul votului negativ dat de Austria la solicitarea noastră de a intra în Schengen.
Am asistat la Palatul Victoria la o astfel discuţie, off the record, unde oameni de afaceri români cereau să ne luăm companiile şi băncile pe care le-am vândut străinilor înapoi.
De ce am face acest lucru? Ca să luăm credite cu dobânzi mai mici, ca să avem benzină mai ieftină, ca să avem gazul mai ieftin, ca să nu mai ducă străinii/multinaţionalele profitul făcut în România în afară.
Pe lângă companiile din energie şi bănci, care nu mai sunt ale noastre, toţi ochii sunt pe retailerii străini, care îi omoară pe furnizorii români, care nu pot să-şi vândă marfa în marile magazine.
Cam aceasta este retorica care se discută câteodată la nivel înalt.
Este modelul lui Viktor Orban, de conducere autocratică, de capitalism de stat, de remaghiarizare a economiei, un model la care să ne raportăm?
Ce spun datele statistice?
Din 2010, de când a preluat puterea în Ungaria, în al doilea mandat, fără să aibă deloc opoziţie, Orban a condus Ungaria cu o mână de fier. În comparaţie, în România puterea politică a trecut de la unii la alţii, dând senzaţia că România se îndreaptă într-o direcţie greşită, că românii sărăcesc, în timp ce ungurii se îmbogăţesc.
Conform datelor de pe platformele economice – countryeconomy.com --, în 2010 PIB-ul Ungariei era de 131,9 miliarde de dolari, cu un PIB/capita de 13.173 de dolari. România avea un PIB de 166 de miliarde de dolari, cu un PIB/capita de 8.195 dolari.
Salariul mediu brut era în Ungaria în 2010 de 724 de euro, în timp ce în România era de 452 de euro.
În 2022, deci după 12 ani de conducere economică politică neîntreruptă şi, repet, fără opoziţie, atât politică cât şi civică, a lui Viktor Orban, PIB-ul Ungariei a ajuns la 182 de miliarde de dolari, deci o creştere de 37,8%. PIB/capita a ajuns la 18.732 de dolari, deci o creştere de 42%. România a ajuns la un PIB de 304 miliarde de dolari, deci o creştere de 83%. PIB/capita a ajuns la 15.751 de dolari, înregistrând o creştere de 92%.
Dacă ne uităm la salariul mediu brut, Ungaria a ajuns la 1.686 de euro, o creştere de 132% faţă de 2010. România a ajuns la un salariu mediu brut de 1.440 de euro, deci am avut o creştere de 218%.
Deci în 12 ani de guvernare Viktor Orban România a avut o creştere dublă faţă de Ungaria, cu un Iohannisperceput ca absent şi cu schimbări repetate de guvern şi de prim-miniştri încât am uitat cine a trecut pe la Palatul Victoria.
Dacă mai dăm puţin timpul înapoi, noi am pierdut anii ’90, când am avut capitalism de stat, pe care o bună parte din oamenii de afaceri de 60-70-80 de ani şi-au clădit businessul.
În 1990 Ungaria avea un PIB de 34 de miliarde de dolari, faţă de 38 de miliarde de dolari, cât a avut România.
În 2000, PIB-ul României a fost de 37 de miliarde de dolari, deci în 10 ani nu am reuşit să ne îmbunătăţim condiţia economică, în timp ce Ungaria a ajuns cu PIB-ul la 47 de miliarde de dolari.
În deceniul ’90 Ungaria a beneficiat de investiţii străine şi de prezenţa multinaţionalelor.
Dar după 2000, de când au venit multinaţionalele la noi, creşterea noastră economică a fost mult mai susţinută. De la 37 de miliarde de dolari am ajuns la un PIB de 304 miliarde de dolari, deci o creştere de nouă ori, în timp ce Ungaria a crescut de la 47 de miliarde de dolari la 182 miliarde de dolari, deci o creştere de patru ori.
Revenind în timpurile noastre, mulţi dintre cei care invocă dobânzile mari din România şi ce face Isărescu la Banca Naţională, că nu ne susţine deloc, nu ştiu că dobânda de referinţă în Ungaria este de 13%, în timp ce la BNR este de 7%. Deci cu toată puterea pe care Orban o are, de a stabili inclusiv dobânda, acolo dobânzile sunt mai mari.
Inflaţia este în Ungaria de 25,7% - ianuarie 2023, în timp ce noi avem o inflaţie de 15,07%. Cum de nu a putut Viktor Orban, care conduce cu o mână forte ţara, să stopeze creşterea preţurilor, aşa cum se cere în România de la guvern şi de la Isărescu?
Nu ştiu care a fost un model economic mai bun - cel de la noi, cu un preşedinte ca Băsescu şi cu un preşedinte ca Iohannis, considerat absent, cu premierii pe care i-am avut la Palatul Victoria, cu miniştrii pe care îi avem, cu clasa politică pe care toată lumea o înjură, cu multinaţionalele care ne-au cucerit şi care scot profitul din ţară, dar cu care am avut o creştere economică de 92%, sau modelul politic şi economic al lui Viktor Orban, unde nimeni nu a putut să îl contrazică, unde a remaghiarizat tot ce a putut din economie, şi unde creşterea economică este la jumătate faţă de a noastră.
Acum 20-30 de ani românii de la graniţa de Vest se duceau în Ungaria să cumpere produse şi să muncească. Acum, ungurii vin în România să cumpere produse, care sunt considerate mai ieftine, şi chiar să muncească, având în vedere că pentru anumite poziţii salariile sunt mai mari decâ la ei. Cine ar fi crezut acest lucru?
Joi, Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen, a prezentat într-o conferinţă organizată la BNR un grafic extrem de interesant legat de evoluţia economică a României comparativ cu celelalte ţări din regiune, în care se vede cel mai bine evoluţia României şi evoluţia Ungariei.
