Începând de anul viitor, companiile din România care raportează situaţiile financiare conform standardelor internaţionale vor trebui să-şi prezinte performanţa financiară conform noii metodologii IFRS 18.
Emis de IASB în aprilie 2024, IFRS 18 „Prezentare şi descriere în situaţiile financiare” este un nou standard care înlocuieşte IAS 1 şi reformează modul în care companiile îşi prezintă performanţa financiară. Scopul IFRS 18 este de a creşte transparenţa şi comparabilitatea informaţiilor financiare, ca răspuns la nevoile tot mai sofisticate ale investitorilor şi ale pieţei de capital.
Deşi IFRS 18 nu modifică regulile de recunoaştere şi evaluare, acesta poate avea un impact semnificativ asupra modului în care performanţa financiară este percepută, prin redefinirea structurii contului de profit şi pierdere şi a unor indicatori cheie de performanţă.
Standardul va fi aplicabil începând cu 1 ianuarie 2027, cu informaţii comparative pentru 2026. Primele raportări interimare care vor reflecta IFRS 18 vor fi situaţiile financiare la 30 iunie 2027.
Ce aduce nou IFRS 18?
IFRS 18 introduce o structură clar definită pentru contul de profit şi pierdere, prin clasificarea veniturilor şi cheltuielilor în cinci categorii obligatorii:
- Activitatea operaţională, care reflectă activitatea de bază a companiei;
- Investiţiile, care includ rezultatele aferente plasamentelor şi activelor financiare;
- Finanţarea, ce cuprinde costurile şi veniturile din împrumuturi;
- Impozitul pe profit;
- Rezultatul din activităţi întrerupte.
Pe baza acestei structuri, standardul impune două subtotale obligatorii:
- profitul operaţional, şi
- profitul înainte de finanţare şi impozit pe profit.
Un aspect esenţial este că profitul operaţional devine un subtotal definit de standard, reducând flexibilitatea actuală a companiilor în modul de prezentare a acestui indicator şi crescând comparabilitatea între entităţi.
Un alt element-cheie introdus de IFRS 18 îl reprezintă indicatorii de performanţă definiţi de management (Management Performance Measures – MPMs). Aceştia vor trebui prezentaţi într-o notă dedicată, explicaţi şi reconciliaţi cu cel mai relevant subtotal IFRS, aducând în situaţiile financiare audited indicatori care până acum erau comunicaţi doar în afara acestora.
Ce companii sunt afectate în România?
În România, companiile listate la Bursa de Valori Bucureşti sunt direct vizate, întrucât aplică IFRS pentru raportarea financiară. De asemenea, filialele grupurilor internaţionale vor trebui să se alinieze noilor cerinţe, în contextul în care clasificarea elementelor de venit şi cheltuială, precum şi definirea MPMs, sunt adesea stabilite la nivel de grup.
IFRS 18 va afecta şi alte entităţi care întocmesc situaţii financiare IFRS pentru raportare către grup, atragerea de finanţare sau listări externe. Chiar dacă standardul nu este încă adoptat oficial de Uniunea Europeană, calendarul strâns şi necesitatea prezentării informaţiilor comparative fac esenţială demararea pregătirilor din timp.
Cum se pot pregăti companiile?
Implementarea IFRS 18 este mai mult decât un exerciţiu de prezentare contabilă şi necesită o abordare structurată, cu implicarea mai multor funcţii din organizaţie.
Un prim pas îl reprezintă analiza de impact, care vizează:
- modul de clasificare a veniturilor şi cheltuielilor în noile categorii;
- redefinirea profitului operaţional şi impactul asupra KPI-urilor existente;
- identificarea MPMs care vor trebui explicaţi şi reconciliaţi.
Ulterior, companiile trebuie să îşi adapteze sistemele şi procesele, inclusiv planul de conturi, sistemele ERP şi fluxurile de raportare internă, pentru a susţine noua structură impusă de standard.
În final, perioada comparativă va necesita o reconciliere clară între prezentarea conform IAS 1 şi cea conform IFRS 18, ceea ce implică documentare riguroasă şi o bună pregătire pentru auditul primelor situaţii financiare aplicabile.
Concluzii cheie pentru management
- IFRS 18 nu schimbă rezultatul net, dar poate schimba semnificativ indicatorii cheie pe baza cărora este evaluată performanţa companiei.
- Profitul operaţional devine un indicator reglementat, cu impact direct asupra comparabilităţii şi comunicării cu investitorii.
- Implementarea cu succes necesită implicarea timpurie a funcţiilor de financiar, IT şi relaţii cu investitorii.
- Anul 2026 reprezintă un moment-cheie pentru demararea unui proiect de evaluare a impactului şi pregătirea tranziţiei.
O oportunitate, nu doar o obligaţie
Implementat corect, IFRS 18 nu este doar o cerinţă de conformitate, ci şi o oportunitate de a îmbunătăţi modul în care companiile îşi explică performanţa financiară. Noua structură de raportare oferă o bază mai solidă pentru dialogul cu investitorii, creşte credibilitatea indicatorilor de performanţă şi aliniază raportarea financiară la practicile internaţionale.
Pentru multe organizaţii, IFRS 18 va fi un exerciţiu de clarificare a modelului de business şi a mesajului transmis pieţei, un pas important spre o raportare mai coerentă şi mai relevantă.