Opinii

Ne merităm soarta! Afacerile sunt ale noastre, ţara e a altora, noi doar ne folosim de ea. Suntem complici la o Românie mica

Ne merităm soarta! Afacerile sunt ale noastre, ţara e a...

Autor: Dragoş Dragoteanu

20.01.2018, 15:25 1827

    Sa nu mai zicem niciodata ca mai rau nu se poate. Degeaba incercam sa ne dezicem de ceea ce suntem pentru ca suntem un popor mic. Foarte mic, cu lideri de nimic. In Romania exista cel putin cateva mii de antreprenori si sefi romani in multinationale infinit mai pregatiti decat doamna care a fost nominalizata si numita in functia de prim-ministru. Si ca sa sa fie clar si fara dubii: nu am nimic cu faptul ca este femeie. Aici vorbesc strict despre competente si rezultate. Exista femei lider care conduc propriile firme sau multinationale cu o mana de fier si ...jos palaria!

    Mai, fratilor, voi realizati cine a ajuns sa ne reprezinte tara in care noi facem afaceri, la cel mai inalt nivel? Stati cateva secunde, ganditi-va si priviti... Uitati-va pe CV-ul doamnei respective si va veti da seama cat de mica este tara in care traim si cat de neinsemnati suntem noi, cu un asa prim-ministru. Stiu, unii dintre voi o sa jubileze ca sunt mult peste pregatirea dansei, la toate capitolele, dar asta nu ajuta cu nimic, pe nimeni.

    In orice tara care se respecta, functia de prim-ministru este ocupata de cineva. Acea persoana chiar este cineva. Nu este oricine. Are studii grele. Este o personalitate, are experienta in conducere, prestanta, rezultate dovedite si sigur are pe ce se poate baza atunci cand se prezinta in fata oricui. Daca presedintele Romaniei a fost de acord cu o astfel de nominalizare, in opinia mea, fara parere de rau, nici domnia sa nu valoreaza mai mult. Faptul ca primul ministru al Japoniei a fost intampinat la aeroport de doi secretari de stat, ca sa nu zic de doi neica-nimeni, este elocvent. Aici se vede si "valoarea" ultimului prim-ministru, care a dezertat efectiv de la guvern, lasand instantaneu in urma...nimic.

    Acum, ca tot vedem unde am ajuns, e bine sa luam aminte. Avem cam ce-am avut inainte de Revolutia din 1989. Acelasi gen de cadre de partid si de stat, oameni obedienti si mediocri, care ne conduc tara.  Daca ceva nu ne convine in prezent sau in viitor, sa nu ne mai vaitam. Dupa parerea mea, nu prea mai avem dreptul sa emitem pretentii. Oricare din miile de cititori ai Ziarului Financiar ar putea ajunge prim-ministru. Aveti afaceri prospere, ati aratat ca stiti, vreti si puteti sa performati intr-un domeniu. Oamenii de afaceri nu au depins de nimeni si nimic. S-au descurcat singuri. Au demonstrat ceva, au platit taxe si impozite cat cuprinde, nu au pupat dosul nimanui si au ajuns antreprenori sau lideri de succes. Ghinionul este ca aici se opreste succesul. La nivel individual. La nivel colectiv suntem un dezastru. Dovada vie este conducerea administrativa si politica a Romaniei. Fara lideri, de niciun fel.

    In tarile care conteaza in lume exista multe delagatii economice, formate din oameni de afaceri importanti, care se deplaseaza in strainatate alaturi de prim-ministru pentru a gasi noi oportunitati. Cati dintre voi v-ati urca cu doamna prin-ministru in avion? Ce credeti ca va simti Mugur Isarescu cand si daca!? va accepta vreodata sa vorbeasca despre economie cu proaspata aleasa in cea mai inalta functie executiva in stat? Cate delegatii economice a condus fostul prim-ministru? Niciuna!

    Conducerea PSD a demonstrat tuturor ca in Romania se poate orice. Poti sa castigi alegerile din nimic, sa schimbi prim-ministri ca pe ciorapi, sa faci si sa desfaci guvernele ca sticlele de sampanie. Un adevarat cameleon politic, seful PSD a facut si face jocurile pentru o tara intreaga. In schimb, succesul lui este esecul nostru. Al tuturor celor care se gandesc strict la interesul lor, fara sa le pese de comunitate. Altfel nu se explica de ce in partidele din asa zisa opozitie nu exista niciun om de afaceri serios. Prin nepasare si neimplicare, avem ceea ce meritam.

    Poate ca, in viitor, cel mai bun barometru al evolutie antreprenoriatului in tara noastra va fi dat de numarul de generatii al antreprenorilor. Cati dintre cei care au afaceri prospere se pot lauda ca au copii dornici sa preia business-urile familiei? Cred ca un student cu standarde inalte, vazand cine conduce tara din Palatul Victoria, vede Romania ca pe o enclava socialista, urmarita de stafiile trecutului comunist. E prea mult sa te gandesti ca Romania va fi prospera cu asemenea conducatori.

    Ma gandesc la ce simt "lupii tineri" din economie cand vad cine conduce guvernul. Poate asa invata mai repede lectia umilintei. Adica sa fii reprezentat, la nivel de tara, de o persoana net inferioara tie, ca experfienta si rezultate concrete in administratie. Sa nu uitam ca un guvern face, la nivelul tarii, exact ce face un bord de companie privata: gestioneaza problemele curente, face strategii, implementeaza proiecte, etc. Nu am niciun dubiu ca multi lideri de succes din diverse companii mari ar putea conduce guvernul mult mai bine in...timpul liber! Problema e ca nimeni nu vrea sa se impice. Deloc!

    Probabil, vom continua sa fim ipocriti. Sa ne folosim de Romania fara sa ne pese de ea. Pana intr-o zi, cand ne vom da seama ca in viata nu conteaza numai banii. Sau cand nu vom mai putea asista nepasatori la ceea ce se petrece sub ochii nostri. In tara in care traim. Sa nu ne miram cand vom fi judecati de copiii nostri. Reperele lor nu suntem numai noi, ca parinti, ci si oamenii care conduc tara. Iar atunci cand vor pleca din tara, fara sa se uite in urma, s-ar putea sa ne aducem aminte ca atunci cand puteam sa ne implicam am preferat lasitatea. Tanara generatie are tot dreptul sa ne judece ca i-am lasat pe altii sa ne defineasca identitatea, ca natiune.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO