Opinii

De ce ne sperie această creştere economică de 6% din T2, cea mai mare din Europa? Care sunt asemănările şi deosebirile faţă de perioada de boom din 2008? Trecem din nou la şampanie pe credit sau stăm pe rosé ca să punem bani deoparte?

De ce ne sperie această creştere economică de 6% din T2, cea mai mare din Europa? Care sunt asemănările şi deosebirile faţă de perioada de boom din 2008? Trecem din nou la şampanie pe credit sau stăm pe rosé ca să punem bani deoparte?

Autor: Cristian Hostiuc

14.08.2016, 19:08 6943

În criză (din toamna lui 2008 până în 2012), România, companiile şi populaţia au simţit pe pielea lor că ceea ce au primit în perioada de boom - credite generoase, creşteri salariale, noi joburi, posibilitatea de a lua case, maşini, vacanţe sau să ieşi la restaurant pe credit - a fost nesustenabil, a fost un cadou otrăvit. Creşterea economică de atunci s-a năruit în numai câteva luni.

Cursul valutar la care au luat credite (euro şi franci) a fost total nerealist, ceea ce a făcut să sară totul în aer când a sărit şi cursul.

Majorările salariale sau posibilitatea de a-ţi găsi rapid un job la un salariu în creştere au dispărut peste noapte. Liniile de finanţare s-au tăiat de la o zi la alta, lăsând facturi neplătite sau restanţe la împrumuturile de la bancă, la Fisc sau la furnizori. Acum, când creşterea economică de peste 6% din T2 aminteşte de perioada de boom, întrebarea tuturor este dacă această creştere e sustenabilă, mai puţin dintr-o perspectivă economică macro şi mai mult din perspectiva fiecărei companii sau a unui angajat.

Ce poate înţelege un antreprenor, un manager sau un salariat din această cifră de 6%? Este cazul să se teamă (partea goală a paharului), având în vedere ce s-a întâmplat după 2008, când economia creştea la fel şi dădea senzaţia tuturor că Uniunea Europeană le-a pus prosperitatea pe card? Sau această cifră trebuie privită cu optimism, că vor urma majorări de salarii, se vor deschide alte joburi, iar bugetele nu vor mai fi atât de strânse?

Datele de astăzi: în trimestrul al doilea din 2016 România a înregistrat o creştere economică de 6% faţă de perioada similară a anului trecut (T2 2015). Faţă de T1 2016, creşterea economică este de 1,5%. Cumulat, cele două trimestre din 2016 au adus o creştere economică de 5,2% în S1, faţă de S1 2015.

Conform datelor Eurostat, luându-se în considerare seria ajustată sezonier în funcţie de numărul de zile lucrătoare, în T2, România a avut cea mai mare creştere din Europa, de 5,9%, pe locul doi fiind Slovacia cu 3,7% şi Spania pe locul trei, cu 3,2%. Grecia este pe ultimul loc, cu -0,7%, iar Germania, principala economie a Europei şi cel mai mare partener comercial al României, a avut un plus de 1,7%. Media Uniunii Europene a fost de 1,8%.

Analiştii economici de la Bucureşti consideră că această creştere economică a României este nesustenabilă, bazată aproape 100% pe consum, şi ritmul nu poate fi susţinut, având în vedere că reducerile de taxe (TVA) şi majorările salariale nu sunt repetabile la nesfârşit.

Pe de altă parte, Anca Dragu, ministrul Finanţelor şi fost expert al FMI în perioada de criză, susţine că această creştere economică este „una sustenabilă, bazată pe un avans cu 15% al cheltuielilor cu investiţiile, cu 9% al construcţiilor în trimestrul al doilea şi realizată în contextul unei reduceri a creşterii comerţului cu amănuntul. Serviciile pentru întreprinderi şi-au amplificat creşterea de la 7,8% în T1 la 9,5% în T2. Asta arată că nu e o creştere bazată doar pe consum, ci şi pe investiţii şi că temerile legate de o posibilă revenire la perioada anterioară crizei nu sunt întemeiate”.

Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal şi economistul-şef al Raiffeisen Bank, spune că reducerea de TVA (de la 24% la 9% pentru alimente în 2015 şi de la 24% la 20% pentru toate bunurile şi serviciile din acest an) nu a făcut decât să majoreze importurile.

Care era situaţia României în boom-ul economic din 2008 (în T2 2008 creşterea economică era de 10,7%, în T3 a fost de 10,6%, iar în T4, când începuse criza, a fost de 4,6%) de care se teme acum toată lumea şi care a lăsat urmări dramatice în economia românească şi în familiile a câtorva milioane de români şi care este situaţia de acum, din teren:

1.    Piaţa imobiliară este mult mai realistă, la jumătate faţă de 2008.

Preţul apartamentelor în 2016 (50.000-55.000 de euro) este la jumătate faţă de 2008 (100.000 de euro), şi chiar mai jos în oraşele unde activitatea industrială a dispărut, iar migraţia este mare. Acest lucru este bun, pe de-o parte, pentru cei care vor să-şi ia case acum, dar este rău pentru cei care şi le-au luat atunci şi au rate de plătit. Problema este şi rata, pentru că este dublă faţă de un credit actual, dar mai ales valoarea soldului, comparativ cu preţul actual al caselor.

2.    Stabilitatea cursului valutar leu/euro pare să fie mai bună în 2016 decât în 2008. La mijlocul lui 2008, cursul era la 3,6 lei pentru un euro, după ce în 2007 ajunsese chiar şi la 3,1 lei/euro.

Când a început criza, cursul a urcat din toamnă până în primăvara lui 2009, de la 3,6 la 4,2-4,3 lei pentru un euro şi a fost nevoie de un împrumut de la FMI de 20 de miliarde de euro pentru a susţine nivelul de 4,3 lei pentru un euro. BNR spune că nivelul actual de 4,45-4,5 lei pentru un euro este sustenabil, reflectând fundamentele economiei româneşti

3.    Schimbarea creditelor din euro spre lei.

 În 2008, aproape 75% din împrumuturile acordate în România pentru persoanele fizice şi companii erau în valută, cea mai mare parte în euro. De aceea a fost nevoie de banii de la FMI, pentru a nu prăbuşi băncile şi clienţii expuşi pe valută. O creştere a cursului la 5 lei ar fi dărâmat totul în cale.  Acum, ponderea împrumuturilor în lei a crescut la 51%, odată cu scăderea dramatică a dobânzilor. În 2008, dobânzile la lei erau de 14-18%, în timp ce acum ratele au ajuns la 1-2%, cel puţin pentru depozitele bancare şi 6-10% pentru creditele în lei de consum. Indicele ROBOR la trei luni, indicatorul de referinţă pentru împrumuturile în lei, este cotat la 0,8% pe an. Diferenţa faţă de 2008, este că la un împrumut în lei, pentru un apartament, cum sunt cele de la Prima Casă, la o creştere a dobânzii (sigur ROBOR-ul nu va sta o veşnicie la 0,8%), rata se majorează, dar soldul rămâne constant, spre deosebire de euro, unde la o creştere de curs, se măreşte în lei şi rata şi soldul, ceea ce atârnă foarte greu într-un buget.

4.    Sustenabilitatea locului de muncă şi a salariilor.

Între 2005-2008 salariile creşteau cu 30-40% pe an, dacă nu chiar se dublau la o schimbare de job. Companiile, şi cele româneşti şi cele străine trebuiau să angajeze pentru că aveau investiţii în derulare, iar salariul pe care îl ofereau nu conta în buget, pentru că era buget de investiţii. Firmele de fapt plăteau salariile din creditele pe care le luau de la bancă pentru investiţii, şi mai puţin din creşterea productivităţii sau din încasări mai mari. Din 2009, totul s-a prăbuşit, iar firmele au fost nevoite să-şi reducă activitatea de la lună la lună, până când cheltuielile s-au apropiat de încasări. Asta a însemnat reduceri de salarii în valuri, comasarea şi tăierea posturilor, reducerea dramatică a organigramelor, mai ales pentru firmele care aveau business legat de consum şi real-estate. Sunt acum companiile într-o situaţie mai bună? Au bugetele echilibrate? În mod cert, da. Creşterile salariale susţinute din ultimii ani au venit în sectorul de IT&C(câştigătorul crizei, ponderea în PIB ajungând la 6%, peste agricultură şi dublu faţă de 2008) sau la stat. În celelalte sectoare, creşterile salariale sunt mult mai reduse şi de multe ori se obţine prin comasarea unor funcţii. Firmele nu prea se aruncă la noi investiţii cu uşurinţă, iar dacă sunt, se fac mai mult din cash flow-ul companiei decât din creditul de la bancă, iar din acest motiv, băncile suferă. La o nouă criză, tăierile de salarii şi de job-uri nu vor fi atât de mari şi de ample ca în 2008, firmele fiind mult mai bine pregătite să absoarbă eventuale şocuri.

5.    Deficitul de cont curent este în creştere, dar mult mai redus decât în 2008.

În anul fatidic, 2008, România a avut un deficit de cont curent de peste 15 miliarde de euro, adică peste 10% din PIB.  În 2009, acest deficit nu mai putea fi finanţat intern, aşa că a fost nevoie de banii de la FMI pentru a ţine economia în echilibru şi a înlocui liniile de finanţare externe care au dispărut peste noapte. La şase luni din 2016, deficitul  de cont curent (care exprima relaţia României, atât a statului, cât şi a companiilor private cu exteriorul, atât la nivel comercial, cât şi la nivel de servicii şi împrumuturi) este de 2,5 miliarde de euro, la o creştere economică de 6% şi la un deficit bugetar de 1,5% din PIB. Deficitul comercial de bunuri este de 4 miliarde de euro, dar avem surplus pe celelalte componente. Să trăiască IT-iştii şi transportatorii, unde avem o balanţă pozitivă, de peste un miliard de euro!

Să presupunem că în a doua jumătate a anului ritmul se va menţine şi vom ajunge la un deficit de cont curent de 5-6 miliarde de euro. Comparativ cu 15 miliarde de euro, în 2008, pare un mizilic. Dar să nu mergem liniştiţi la culcare, pentru că orice creştere a consumului se duce în importuri. Poate în 2016, deficitul de cont curent nu reprezintă o problemă, dar dacă ritmul se menţine şi sigur se va menţine, în 2017 vom mai adăuga un minus de 5-7 miliarde de euro, datorii care se vor aduna undeva şi vor exploda când lumea ţi-e mai dragă. Acest deficit de cont curent este finanţabil acum, dar să nu uităm şi de următorii ani.

BNR a lăsat să se înţeleagă că va înăspri politica monetară odată ce inflaţia va creşte, ceea ce se va traduce în majorarea dobânzilor la lei, acesta fiind şi un instrument de reducere a deficitului comercial şi implicit, de cont curent. Creşterea dobânzilor la lei ar trebui să ţină valuta în ţară sau să o aducă, ceea ce ar acoperi minusul balanţei de plăţi.

6.    Băncile sunt mai puţin expuse la valută faţă de 2008.

Odată ce companiile şi populaţia au luat împrumuturi în lei, iar băncile au lăsat creditele ipotecare în euro pentru cele în moneda naţională, sistemul bancar este mai puţin expus la valută şi la creşterea de curs. De asemenea, multe bănci şi-au echilibrat poziţia între credite şi depozite. De asemenea, creditele acordate au la bază depozitele interne atrase şi nu împrumuturile externe, care pot să plece peste noapte, ca în 2008. Dar sistemul bancar românesc are slăbiciunile interne, rămânând în paradigma unui trecut legat de finanţarea afacerilor.

România, companiile şi angajaţii sunt mult mai bine pregătiţi pentru viitor decât în 2008. Indicatorii macro sunt mult mai buni, iar marile vulnerabilităţi din 2008 – preţul apartamentelor şi cursul valutar sunt mult mai sustenabili. Dar statul este mai vulnerabil pentru că a înlocuit investiţiile cu majorările salariale şi lipsa restructurării administraţiei, ceea ce se va vedea când economia va încetini.

Obligaţia autorităţilor – Guvern, BNR, ministerul Finanţelor, preşedinte – este de a nu da oamenilor iluzia că lucrurile sunt mai bune decât sunt în realitate, dacă nu este aşa. Premierul Tăriceanu ridica şampania, împărţea banii bugetului în dreapta şi în stânga (Varujan Vosganian, ministrul Finanţelor, a cheltuit 12 miliarde de lei în toamna lui 2008, pe nimic) şi saluta cum duduie economia, iar Banca Naţională îi ţinea isonul, considerând că declaraţiile pe care le dădea, în limbajul lor, pe care îl înţeleg numai iniţiaţii, ţin loc de avertizări a ceea ce se anunţa să vină.

Ministrul Finanţelor susţine că această creştere economică este una sustenabilă. Să sperăm că aşa este. Dar la anul TVA-ul nu se mai reduce, majorările salariale vor fi mai puţine, investiţiile au ciclul lor de producţie, IT-ul nu poate creşte la nesfârşit şi să ţină în spate o bună parte din creşterea economică, industria de componente autor ar şi ea o limită, care paradoxal va veni din lipsa forţei de muncă, dobânzile nu mai au unde să scadă, la fel nici preţul petrolului, după scăderile de TVA, supermarketurile vor creşte treptat preţurile, iar creşterea economică de acum şi din anii anteriori nu este distribuită uniform la nivelul întregii ţări, ci dimpotrivă, cei care au, vor avea mai mult (zece judeţe), cei care n-au, nici nu vor avea (celelalte 32 de judeţe).

Atenţie puţin mai mult la acest lucru. În mod cert, stăm mai bine ca în 2008, dar motoarele de creştere se epuizează şi nu am pregătit altele în loc. 

AFACERI DE LA ZERO