Grexit, Brexit, Czexit - acronimele ruperii UE se răspândesc cu viteza luminii şi seamănă neîncredere în viitor. Despre Grecia s-a vorbit în 2015, astăzi este Marea Britanie, Cehia ameninţă că se poate gândi mâine la această variantă.
Din acest punct de vedere România este probabil astăzi ţara care crede cel mai mult în ideea de Uniune Europeană. Aspiraţiile românilor sunt în majoritate covârşitoare spre Vest, iar tinerii de până în 35 de ani sunt convinşi că nu există altă soluţie. No way for Roexit! România este ţara din UE cu cea mai mare pondere a populaţiei „scufundată“ în ţările din vestul Europei, în căutare de locuri de muncă mai bine plătite.
Noi suntem în acest moment pur şi simplu „americanii“ Europei cu cei mai mulţi oameni dispuşi să lucreze oriunde, să fie mobili. „Părinţii“ UE din anii ’50 probabil nu şi-au imaginat că dintr-o ţară membră a proiectului lor la un moment dat 10% din populaţie şi 20% din forţa de muncă îşi va asuma costul social al căutării unui loc de muncă undeva în oricare altă ţară.
Bariere de limbă sau de organizare socială i-au oprit de exemplu pe bulgari sau pe unguri să plece în aceeaşi proporţie din ţară, la lucru în străinătate.
Mobilitatea forţei de muncă, a capitalului, a serviciilor şi a mărfurilor este o condiţie pentru crearea de valoare adăugată într-un spaţiu economic deschis.
Aceasta-i situaţia pentru România şi nimic nu arată că ar mai putea interveni factori fundamentali de schimbare.
Dezbaterea din Marea Britanie privind Brexitul nu este întâmplătoare dacă se observă scăderea implicării companiilor britanice şi chiar a celor americane în estul Europei. Astfel, Marea Britanie a ajuns astăzi pe locul zece în România în topul investitorilor străini, cu o pondere de doar 1% din total, faţă de 4,5% în 2006. În schimb, Germania a crescut de la 10% la 12% ca pondere, iar Austria şi Olanda şi-au menţinut poziţiile la 13% şi respectiv 21%.
Strategia Marii Britanii de a fi tot timpul într-un fel şi înăuntru şi în afara UE nu poate fi contracarată de Continent. Bruxelles-ul vorbeşte în engleză, tot businessul occidental vorbeşte în engleză, aşa că probabil nici job-urile bine plătite din structurile europene deţinute astăzi de englezi nu vor fi pierdute. Numai că eventuala ieşire a Marii Britanii din UE va ridica mari semne de întrebare pentru oamenii simpli. „De ce să ne zbatem noi pentru mai multă integrare şi să ne conformăm regulilor UE dacă din acest spaţiu există ţări care decid să se retragă?“, vor spune ei. Englezii însă ştiu că statutul lor special le va permite să fie în mod formal în afara UE, dar în realitate să fie în continuare înăuntru. Nu întâmplător imediat după finalizarea negocierilor dintre premierul David Cameron şi liderii de la Bruxelles a fost anunţată fuziunea între bursele de la Londra şi cea de la Frankfurt.
Englezii rămân cu banii, cu băncile şi cu City-ul, europenii cu birocraţia de la Bruxelles. Şi chiar dacă englezii vor decide să rămână în continuare în UE, presiunile pentru a avea un statut special vor creşte. Au de câştigat din organizarea acestui referendum, oricare ar fi rezultatul.
De partea cealaltă a Canalului Mânecii, Europa continentală îşi macină neînţelegerile despre imigranţi, datoriile Greciei sau criza din Ucraina. Numai un referendum din care Marea Britanie să decidă că părăseşte UE îi mai trebuia. O mişcare de admirat, dacă nu ar fi atât de cinică.
