România se confruntă cu o suprapunere de crize, de la deficitul bugetar şi tranziţia energetică, la tensiunile geopolitice. Într-un astfel de climat, întrebarea esenţială nu mai vizează soliditatea băncilor — care sunt, poate, excesiv de solide — ci utilitatea lor reală în soluţionarea blocajelor structurale ale economiei noastre.
Sunt de parere ca in aceasta perioada dificila si provocatoare pe care o parcurge Romania bancile trebuie sa probeze ca sunt unul din principalele motoare de crestere economica. Sistemul bancar romanesc prezinta un paradox. Indicatorii de prudentialitate arata excelent si, mai presus de toate, o profitabilitate ridicata. O analiza atenta arata insa ca aceasta “sanatate” financiara ascunde, intr-o buna masura, o deconectare de economia reala. Gradul de intermediere financiara este unul din cele mai reduse din Europa. Raportat la nevoile economiei, implicarea sistemului bancar este redusa: o mare parte a economiei functioneaza fie pe credit comercial, fie pe banii actionarilor, fie in zona gri nebancabila.
Pentru multe instituţii financiare, statul a devenit clientul captiv ideal. Nevoia permanentă de finanţare a deficitului bugetar, combinată cu riscul suveran scăzut, creează o zonă de confort care descurajează băncile să mai exploreze riscul antreprenorial, mult mai complex. Sistemul bancar de la noi are una din cele mai mari expuneri pe datoria suverana din UE. Asistam la fenomenul de crowding out: statul absoarbe resursele care, intr-o economie dinamica, ar trebui sa mearga spre inovatie si investitii private. Sa fiu bine inteles. Susţin finanţarea statului, cu condiţia ca cea mai mare parte a fondurilor să fie direcţionată către proiecte care aduc valoare adăugată, cresc competitivitatea şi rezilienţa economiei, precum şi către sănătate şi educaţie.
Deşi băncile dispun de lichiditate şi tehnologie modernă, apetitul lor pentru risc a scăzut. Acestea au devenit excesiv de prudente, refuzând să îşi adapteze criteriile de finanţare la realităţile specifice mediului antreprenorial românesc. Sistemul bancar preferă adesea o strategie de refinantare a clienţilor deja solvabili, în loc să finanţeze segmente noi. Prin oferte agresive de refinanţare pentru corporaţii şi angajaţi cu venituri mari, băncile se bat pentru o piaţă finită, ignorând companiile care au nevoie de capital pentru scalare şi producţie. Economia reală suferă exact în punctele sale vitale: IMM-urile şi infrastructura critică.
Suntem într-un punct de inflexiune în care simpla administrare a status quo-ului nu mai este sustenabilă; este imperativă o schimbare profundă de paradigmă. Această transformare a sistemului financiar trebuie să iasă din zona ambiguităţii şi să se orienteze decisiv către una dintre următoarele două potentiale soluţii:
- Trecerea de la garantii la fezabilitate: inca se crediteaza excesiv pe baza a “ce pui gaj”, nu pe baza a “cat de bun este planul de afaceri”
- Parteneriat in procesul de atragere de fonduri europene : succesul PNRR depinde de un parteneriat real între stat şi sistemul bancar. Pentru a atinge absorbiţia record planificată pentru 2026, băncile trebuie să dezvolte divizii specializate, capabile să înţeleagă complexitatea proiectelor europene şi să ofere cofinanţarea necesară, dincolo de garanţiile clasice.
Este momentul ca sistemul bancar sa renunte la mentalitatea de “contabil care pazeste seiful” si sa devina in mai mare masura “partener de investitii “. Bancherii trebuie să depăşească etapa analizei mecanice a cifrelor istorice şi să pătrundă în profunzimea business-ului clientului. Evaluarea viabilităţii tehnice şi economice a proiectelor viitoare necesită divizii specializate, capabile să analizeze riscul în mod dinamic. Nu reinventăm roata: marile bănci internaţionale s-au restructurat deja pentru a gestiona astfel de finanţări complexe.
Sunt de parere ca sistemul bancar romanesc se poate reorganiza si focaliza pe cel ptin trei axe critice si prioritare ale economiei romanesti :
- Agricultura si industria alimentara: bancherul cu cizme de cauciuc
Securitatea alimentara este o problema de siguranta nationala, iar deficitul balantei comerciale pe produse alimentare este o rana deschisa. Agricultura, motorul rezilienţei alimentare, rămâne captivă unei analize bancare rigide. Considerat un sector imprevizibil din cauza factorilor climatici şi a volatilităţii preţurilor, acest domeniu este condiţionat de garanţii imobiliare clasice. În loc să finanţeze ciclul de producţie şi potenţialul tehnologic, băncile preferă siguranţa terenurilor şi a clădirilor, limitând capacitatea de modernizare a fermierilor români.
In banci este necesar sa isi faca aparitia inginerii agronomi – bancheri in departamentele de risc. Un astfel de specialist va intelege ca o livada de nuci intra pe rod in anul 5, deci nu poti cere rambursari de credit din anul 1. În agricultură, un sistem de irigaţii nu este o simplă cheltuială, ci o garanţie reală împotriva secetei care scade profilul de risc al fermierului. Avem nevoie de produse bancare dedicate, capabile să urmărească ritmul naturii, nu doar termenele arbitrare de raportare contabilă. Trebuie deci să sincronizăm calendarul financiar al băncilor cu ciclul biologic al economiei reale.
- Energie si sustenabilitate: bancherul care face distinctia dintre KW si MW
Impartasesc parerea ca tranzitia energetica este, probabil, cea mai mare oportunitate de investitii din istoria moderna a Romaniei. PNNR, Fondul de Modernizare, cel de Coeziune pun pe masa miliarde, dar cer si co-finantari, mai ales private. Bancile sunt in mare parte reticiente la finantarea proiectelor energetice Greenfield pentru ca nu exista un istoric financiar al firmei. Evaluarea lor de risc este retrospectivă, bazându-se exclusiv pe performanţa raportată în bilanţurile din ultimii trei ani. In cadrul bancilor sunt necesare departamente de Project Finance in Energie. Bancherul specialist va intelege diferenta dintre un Aviz Tehnic de Racordare valabil si unul speculativ. El intelege cum functioneaza un PPA (Power Purchase Agreement – contract de vanzare a energiei pe termen lung) si accepta acest contract drept garantie, fara a mai insista pe ipoteci. Imi vine in minte un business potential imediat si anume finantarea tehnologiei stocarii energiei, care in conditiile actuale devine obligatorie pentru echilibrarea sistemului, o garanţie tehnologică ce elimină intr-o masura importanta volatilitatea preţurilor şi riscul de producţie. Finanţarea independenţei energetice va proteja economia de fluctuaţiile preţurilor externe, reducând necesitatea importurilor costisitoare în momentele de criză sau consum ridicat.
C) Tehnologie si Inovatie: Bancherul care stie sa evalueze “aerul“
Sectorul IT românesc trebuie să depăşească modelul lohn-ului digital pentru a migra către producţia de software cu valoare adăugată mare. Această tranziţie necesită un nou tip de capital: finanţarea proprietăţii intelectuale. O firma IT nu are hale, nu are stocuri, nu are flota auto. Are doar laptopuri si creiere. Paradoxul finanţării tehnologiei este rezumat de dialogul surd dintre bancher şi antreprenorul din IT: la întrebarea tradiţională “Ce pui în gaj?”, răspunsul firesc al viitorului — “Codul sursă” — lasă sistemul financiar fără replică. Cred ca este nevoie de expertiza bancara in evaluarea Proprietatii Intelectuale. Valoarea de piaţă s-a mutat dinspre activele fizice către cele digitale. Astăzi, un model de business de tip SaaS, cu venituri recurente şi scalabilitate ridicată, valorează mult mai mult decât stocurile de marfă sau depozitele de materiale. In aceste situatii bancile pot oferi Venture Debt (imprumut pentru Start-up), analizand metrici precum rata de retentie a clientilor sau venit lunar recurent, si nu sa puna ipoteca pe cladirile din patrimoniu.
Fara asemenea specialisti tehnici atrasi in structurile bancare miliardele de Euro din fonduri europene vor ramane neabsorbite, iar economia va continua sa se bazeze pe consum si import, nu pe productie si valoare adaugata.
Dacă sectorializarea este o chestiune de cunoaştere — de a înţelege specificul IT-ului, al agriculturii sau al energiei — asumarea riscului este o chestiune de curaj şi mecanisme. In prezent sistemul bancar romanesc functioneaza uneori dupa dictonul iroinic : “Iti dam umbrela doar cind e soare si ti-o luam inapoi cand incepe ploaia”. Aceasta aversiune structurala fata de risc a creat un blocaj fundamental: fetisizarea garantiilor materiale. Aştept ca bancherii să schimbe paradigma evaluării: să treacă de la întrebarea retrospectivă şi defensivă — “Ce pot să îţi vând dacă dai faliment?” — la întrebarea prospectivă şi constructivă: “Ce şanse reale ai să reuşeşti dacă te finanţez?”. Această schimbare de optică marchează trecerea de la o bancă-amanet la o bancă-partener. Ce solutii intrevad:
- “Missing Middle” : România nu duce lipsă de startup-uri sau de mari corporaţii, însă adevărata provocare este finanţarea segmentului de mijloc. Companiile care au validat deja piaţa şi au cifre de afaceri între 1 şi 5 milioane de euro au nevoie urgentă de capital de creştere pentru a-şi scala producţia şi stocurile către pragul de 10-50 de milioane de euro. Sistemul bancar trebuie să adopte modele de Cash-Flow-Based Lending, prioritizând analiza veniturilor recurente şi calitatea portofoliului de clienţi. De exemplu, un contract activ cu un partener strategic precum Dacia sau eMAG oferă o garanţie de solvabilitate mult mai solidă decât un activ imobilizat, precum un depozit gol.
- Implementarea produselor de tip Venture Debt reprezintă veriga lipsă între capitalul propriu şi creditul bancar tradiţional. Acest instrument permite băncilor să finanţeze companii cu creştere rapidă, asumându-şi un risc ridicat în schimbul unei dobânzi premium şi al unui „equity warrant” (dreptul de a achiziţiona acţiuni la un preţ preferenţial în viitor). Venture Debt-ul este vital într-o economie bazată pe active intangibile. Fără acest instrument, firme de logistică sau tehnologie care valorează milioane, dar deţin doar laptopuri în bilanţ, sunt condamnate fie la stagnare, fie la vânzarea prematură către fonduri internaţionale, pierzându-şi astfel potenţialul de campioni naţionali.
- Trebuie să eliminăm practica «Fideiusiunii Universale», prin care băncile obligă antreprenorul să garanteze creditele firmei cu întregul patrimoniu personal. Această practică ucide inovaţia la rădăcină: un lider care ştie că un eşec în business îi poate lăsa familia pe drumuri nu va lua niciodată deciziile curajoase necesare scalării. Pentru a trece la o economie de produs şi valoare adăugată, riscul trebuie asumat la nivelul proiectului, nu prin sechestrarea viitorului personal al antreprenorului. De aceea bancile ar trebui sa stie sa separe riscul companiei de riscul persoanei. Asumarea riscului nu trebuie să fie insa un act de imprudenţă, ci unul de inginerie financiară. Riscul antreprenorial poate şi trebuie să fie acoperit prin instrumente moderne — de la asigurări complexe care protejează recolta sau stocarea energiei, până la scheme de garantare de stat ţintite. Prin utilizarea acestor pârghii, banca poate renunţa la garanţiile imobiliare arhaice şi la fideiusiunile personale, mutând focusul pe succesul proiectului, nu pe executarea antreprenorului.
- Parteneriat real cu fondurile de garantare, inclusiv garantia statului. De exemplu daca statul preia 80% din riscul unui credit pentru o uzina noua, banca trebuie sa isi asume restul de 20% ca risc pur comercial, fara ipoteci asupra unor active ale antreprenorului.
Asumarea riscului antreprenorial nu inseamna ca bancile sa arunce banii in proiecte fanteziste. Inseamna profesionalizarea analizei de risc astfel incat potentialul viitor sa cantareasca la fel de mult ca istoricul. Intr-o economie de criza, a finanta doar pe cineva care dovedeste ca are deja banii (prin active imobiliare) este o inutilitate economica. Adevarata functie bancara este identificarea antreprenorilor capabili sa–si multiplice capitalul, sa creeze plusvaloare. Aceasta este diferenta dintre o banca ce doar pastreaza valoarea si una care creeaza valoare.
Care este rolul BNR ?
Strategia BNR este definita de doua componente majore: stabilitatea preturilor si stabilitatea financiara. BNR a reusit sa protejeze sistemul bancar de turbulentele majore si a pastrat o stabilitate, zic remarcabila, a cursului de schimb.
În contextul actual, marcat de incertitudini interne şi internaţionale, rolul BNR evoluează către cel de catalizator strategic. Această transformare are loc prin sprijinirea stabilităţii şi rezilienţei economice, fără a depăşi limitele stricte ale mandatului său legal.
- Politica Macroprudentiala ca Mecanism de Directionare Conditionata
Consider ca instrumentele macroprudentiale ale acestei institutii centrale ar trebui mai mult folosite in directia stimularii directionale a creditarii sectoarelor strategice. In conditiile obligatiei de a aloca capitalul pe tipuri de credite in functie de risc, multe banci aleg calea cea mai usoara si anume finantarea titlurilor de stat. BNR ar putea sa solicite ponderi de risc mai mici pentru creditele acordate proiectelor Greenfield sau de eficienta energetica (care lupta direct cu criza energetica). Sau sa aplice ponderi de risc mai mari pentru creditele de consum sau pentru creditele care stimuleaza exclusiv importurile. Efectele pozitive ale acestor investiţii se vor reflecta, în timp, în mentinerea inflatiei pe un trend anticipat şi reducerea deficitelor – indicatori care, în prezent, generează costuri de intervenţie masive şi recurente. Ajustarea acestor pârghii nu reprezintă o imixtiune în autonomia băncilor comerciale, ci o recalibrare a stimulentelor. Oferind avantaje de capital băncilor care îşi asumă riscuri în sectoare de interes naţional, statul foloseşte reglementările pentru a ghida piaţa către o dezvoltare sustenabilă.
- Cursul de schimb (am abordat mai pe larg aceasta tema in Contributors, Noiembrie 2025)
BNR a reusit sa mentina stabilitatea cursului de schimb Leu/Euro, transformand-o intr-o ancora de incredere esentiala pentru mediul de afaceri. O miscare brusca a cursului poate declansa spirala inflationista si ar afecta debitorii in Euro. Insa, asa cum s-a vazut, o astfel de politica a fost acompaniata de costuri. BNR a mentinut relativ ridicata Rata Dobanzii de Politica Monetara (DPM) si in acest fel a reusit sa atraga capitaluri si sa le mentina in Romania. Transparenta si claritatea mesajului BNR sunt componente tot mai evidente si necesare in contextul in care inca ne confruntam cu deficite bugetare care nu au atins stadiul de sustenabilitate, deficite ce necesita finantare continua. Sa avem in vedere realitatea ca stabilitatea cursului sau mentinerea DPM la nivelul actual nu pot fi “inghetate” la nesfarsit in astfel de conditii.
- Modernizarea Pietei Financiare
BNR se implica constant in aceasta directie. Am in vedere masurile luate pentru un cadru de reglementare echilibrat care incurajeaza intrarea pe piata financiara a noi jucatori (Fin Tech-uri, banci digitale), dar fara a compromite obiectivul de baza al stabilitatii financiare. Consider ca acesti participanti aduc inovatie, reduc costurile operationale si pot servi acele nise de IMM-uri care nu ar intra in “campul de interes” al bancilor mari. Totodata am in vedere si Digitalizarea Raportarii care ar putea reduce costurile de compliance pentru bancile comerciale.
- Continuarea dialogului activ cu Guvernul
Indiferent de contextul global, coordonarea permanentă între politica monetară a BNR şi politica fiscală a Guvernului este vitală. Sincronizarea acestor două pârghii este singura cale de a asigura stabilitatea macroeconomică şi o creştere economică sustenabilă.
Cel mai periculos scenariu este decuplarea politicilor macroeconomice: o relaxare prematură a dobânzii de către BNR, suprapusă peste o accelerare a cheltuielilor publice neproductive. Acest dezechilibru ar genera o spirală inflaţionistă şi deficite nesustenabile, pedepsind tocmai sectorul productiv care, în loc să primească capital pentru investiţii, va trebui să suporte costul unei economii supraîncălzite şi instabile. Dialogul BNR – Guvern se poate concentra pe prioritizarea investitiilor publice, cu sustinerea proiectelor care au un impact direct asupra cresterii ofertei producatorilor interni ( productie, logistica, energie). Cheia succesului o reprezinta gasirea unei formule de echilibru prin care sa unim si sa punem la lucru triunghiul de aur : capitalul,tehnologia si forta de munca.
In rezumat, pentru iesirea din crizele suprapuse, Romania are nevoie de banci care sa supravietuiasca acestor crize, dar care sa si ajute cu solutii la procesul de iesire din aceste dificultati. Trebuie să evităm paradoxul toxic al unui sistem bancar excesiv de solid care prosperă într-o economie aflată în cvasi-stagnare. Soliditatea băncilor nu trebuie să fie un zid de protecţie împotriva economiei, ci fundaţia pe care se construieşte creşterea acesteia. Fără o schimbare profundă de mentalitate — de la prudenţa de lichidare la curajul finanţării viabilităţii — riscăm ca stabilitatea financiară să devină doar martorul neputincios al unui declin structural. BANI AVEM, DAR NE LIPSESTE CURAJUL de a-I pune la treaba acolo unde conteaza. Trebuie să acceptăm un adevăr fundamental: o bancă nu este doar un furnizor de servicii, ci o investiţie pe termen lung în economia naţională. Succesul sistemului bancar este indisolubil legat de prosperitatea şi rezilienţa pe termen lung a companiilor pe care le finanţează. Continuitatea activitatii bancii pe un trend sustenabil si profitabil este direct legata de trendul sustenabil si rezilient al economiei reale care include toti stakeholderii bancii si care este sursa principala de venituri pentru aceasta. Responsabilitatea unei institutii bancare trebuie sa probeze in practica principiul echitabil de “giving back”, principiu care intareste increderea in aceasta institutie pe piata locala si consolideaza parteneriatul cu societatea romaneasca.
