Nu cred că cei care negociază acum noul guvern şi pachetul fiscal înţeleg cu adevărat care este situaţia.
România are nevoie de bani, de fapt toată România, nu numai Guvernul, iar aceşti bani nu pot fi obţinuţi decât dacă Nicuşor Dan, partidele politice care se declară europene – PSD, PNL, USR, UDMR, minorităţi – vor susţine cu orice preţ un pachet fiscal care să-i convingă pe cei care ne împrumută că vor reuşi să aducă finanţele publice, finanţele bugetare pe şine.
Iar aici nu vorbim de două – trei miliarde de lei acum, ci de 30 de mld. de lei necesari acum pentru a putea atinge un deficit bugetar asumat de 142 de mld. de lei pentru acest an. Guvernul are nevoie de 30 de mld. de lei nu pentru a ajunge la zero ci pentru a atinge un deficit bugetar care este imens.
Dar, discuţia fiscală nu este numai despre acest an, ci despre toţi anii care vor veni pentru că vom avea deficite bugetare în fiecare an şi cineva trebuie să finanţeze toate aceste găuri care înseamnă şi creşterea accelerată a datoriei publice.
Dacă Nicuşor Dan, dacă partidele care negociază guvernul ratează acest pachet fiscal, Grecia scrie pe noi.
Nicuşor Dan a fost până acum un răsfăţat al politicii, al publicului şi nu s-a confruntat cu o asemenea situaţie, unde timpul nu este în favoarea lui şi nici a României, după cum spune el.
Într-o ţară unde toată lumea are păreri, dar nimeni nu vrea să se implice şi să le execute, dacă găseşti pe cineva care vrea să fie premier, care ştie sigur că deveni duşmanul poporului trebuie să-l angajezi imediat.
Înainte să intre la discuţiile politice unde liderii politici se ceartă cine să ia Ministerul Dezvoltării, cine să ia Ministerul Energiei, cine să ia Ministerul Mediului, etc., unde sunt banii, ar trebui ca cineva să le spună ce a însemnat criza din Grecia: o scădere economică şi de venituri de 30% care nu este recuperată nici acum după 12 ani.
Partidele negociază posturile în guvern ca şi cum ar avea alături o tiparniţă de bani prin care în orice moment ar putea să se împrumute cu 100, 200, 300 de mld. de lei.
Băncile din România, şi cele româneşti, şi cele aparţinând grupurilor financiare internaţionale sunt la limita maximă de expunere pe titlurile de stat româneşti, pe hârtiile pe care le-au vândut guvernele anterioare. Iar această expunere este dublă faţă de cât au avut băncile greceşti atunci când a căzut Grecia.
România se împrumută acum la o dobândă de 7-8% pe an, care este deja o dobândă de junk. Adică pieţele ne-au inclus deja în categoria junk. Dacă dobânzile mai cresc, acest lucru va duce la deprecierea portofoliului de titluri de stat deţinut de bănci, care automat va mânca din capitalul băncilor. Şi aşa băncile nu prea dau drumul la bani, nu cresc creditarea decât pe baza garanţiilor statului, dacă mai pierd şi capital nu mai dau niciun credit.
Dacă piaţa ar afla cât au ajuns să ofere băncile mari pentru lichiditate imediată, poate ar înţelege care este situaţia cu adevărat: Sunt bănci care oferă pentru depozitele overnight, dobânzi de 5-6%, cât dobânzile la depozite, în condiţiile în care dobânzile la overnight erau 0-1%. Pentru depozite la termen, de trei luni, de exemplu, în tranzacţii bilaterale băncile mari au ajuns să ofere şi de peste 8% la lei numai să obţină lichiditate.
Nu cred că politicienii au citit ştirea conform căreia românii cu bani au început să scoată banii din depozitele de peste 100.000 de euro şi să-i ducă în altă parte. Când vor veni indicatorii monetari pe luna mai vom vedea câţi bani au plecat din bănci. Aceşti bani se întorc foarte greu.
Dacă Isărescu a cheltuit 8 mld. de euro pentru a controla creşterea cursului leu-euro la 3%, vă daţi seama câte mld. de euro ar trebui să injecteze dacă presiunea pe curs va fi mai mare.
Pieţele financiare încă mai au răbdare cu România pentru că nimeni nu are interes ca România să intre în categoria junk. Dar nimeni nu mai crede în vorbele autorităţilor de la Bucureşti, indiferent de numele lor. Când în joc se află expunerea României, iar datoria publică mai are de adunat încă 2 mld. de lei şi va ajunge la 1.000 de mld. de lei, o hârtie scrisă în campanie electorală că nu va creşte TVA-ul nu mai valorează nimic. Guvernul, de fapt România are nevoie de venituri, are nevoie să arate imediat o creştere de venituri, iar acest lucru nu se poate face decât prin creşterea TVA sau introducerea unei taxe care are un impact imediat.
Reducerea cheltuielilor este un proces de durată şi nu poate să-şi producă efectul „ieri”.
Situaţia bugetară va deveni şi mai complicată atunci când rezultatele din T2 şi perspectiva din T3 vor arăta că economia României este în recesiune.
Pachetul fiscal care trebuie votat şi implementat cu orice preţ politic va aduce în prima fază creşteri de preţuri, o scădere a consumului, o scădere economică, aşa cum s-a întâmplat în 2010, dar va mai elimina din presiunea pe finanţele publice şi va mai relaxa puţin pieţele financiare şi necesarul de finanţare al guvernului. Plus că agenţiile de rating ar fi mai confortabile.
Dacă pachetul fiscal, unde discuţiile s-au împotmolit la nivel de creştere de TVA (s-ar putea ca o creştere de numai 2 pp de la 19% la 21% să nu fie suficientă), nu va fi considerat suficient de credibil, pieţele financiare ne vor penaliza imediat, mai ales că aşteptările sunt că noul preşedinte şi noul guvern înţeleg situaţia în care se află România.
O eliberare a presiunii pe buget printr-un pachet fiscal credibil va stabiliza situaţia volatilă a României de pe pieţele financiare, va reduce perspectiva unor creşteri de dobânzi ulterioare şi va permite reluarea investiţiilor. De aproape un an companiile stau cu investiţiile în aşteptare pentru că nu ştiu pe ce să se bazeze din punct de vedere fiscal şi din punct de vedere economic.
Pachetul fiscal trebuie să fie suficient de puternic şi să aducă rezultate imediate, astfel încât anul viitor guvernul, care va fi atunci, să nu mai vină cu un alt pachet fiscal care să ducă la continuarea scăderii economice.
Discuţiile din partide – să se supună la vot intrarea la guvernare, să se supună la vot măsurile de fiscalitate – ţin loc doar de vorbe, nu de bani, iar guvernul are nevoie de bani.
O dobândă de 7% la care se împrumută statul afectează toată economia. Să vedeţi când va fi ajustarea dobânzilor de la 1 iulie cu noul ROBOR, să vedeţi ce va fi.
Cinic vorbind, creşterea inflaţiei care va veni după acest pachet fiscal de majorări de taxe şi impozite va susţine guvernul, va susţine încasările bugetare.
Dar este mai bine să ai o scădere economică acum de 1-2% şi apoi să revină pe creştere decât să ajungem în situaţia Greciei, când economia a scăzut cu o treime.
PS: În anul 2020, la începutul lunii martie, Dragoş Anastasiu, consilierul economic onorific al preşedintelui Nicuşor Dan, moştenit de la Ilie Bolojan, a povestit la Meet the CEO, la Business Magazin, cum a trăit criza economică din 2008-2009, când tot business-ul de turism i s-a prăbuşit peste noapte, când a rămas fără încasări, fără bani, fără posibilitatea de a plăti salarii şi cum a ajuns să se plimbe prin cimitir şi să vorbească de unul singur în încercarea de a găsi soluţii.
Dacă Nicuşor Dan şi liderii politici o mai ţin mult aşa, vor ajunge în situaţia lui Dragoş Anastasiu din criza din 2008-2009.
Citiţi aici istoria crizei din 2008-2009 pentru Dragoş Anastasiu.
