Opinii

Noi vrem noroi

Noi vrem noroi
26.02.2013, 16:53 1387

Aici însă, peisajul este altul. Asfaltul se termină cum ieşi din autostradă şi intri pe drumul ce duce spre sat, încep gropile, apoi noroiul. În zilele cu ploaie, aici trebuie să ai un SUV solid pentru a rezista călătoriei. Când ninge mai tare, poţi cu uşurinţă să îţi petreci o săptămână doar în sat, căci nu va deszăpezi nimeni căile de acces. Aflaţi la 20 de minute de Capitala României, locuitorii săi trăiesc aproape la fel cum trăiau strămoşii lor – în noroi.

Ca acest sat sunt nenumărate altele lângă marile oraşe ale României. Cel puţin vreo douăzeci se află în jurul Bucureştiului, dar în ţară sunt cu sutele. Nu mai vorbesc de satele mai îndepărtate, care n-au absolut nicio şansă de a vedea asfaltul în următorii zece ani. Peste tot, cum ieşi din oraş, noroiul este peisajul dominant, de generaţii. Şi asta n-ar fi o problemă, dacă înapoierea asta în privinţa infrastructurii n-ar duce la o înapoiere mentală care se vede şi în momentul în care locuitorii acestor sate ajung la oraş. Căci vin cu noroiul după ei – de la modul în care îşi aruncă maşinile pe spaţiile verzi din jurul pieţelor agroalimentare, până la modul în care sunt obişnuiţi să arunce gunoiul oriunde în jurul blocurilor şi să spargă seminţe scuipându-le cojile direct pe asfalt, în jurul băncilor puse la dispoziţie de primării. De castrat proprii câini pentru a nu mai vărsa zeci de mii de maidanezi spre oraşe nici nu se pune problema.

N-avem niciun drept să îi privim condescendent, căci toţi suntem la prima, a doua sau cel mult a treia generaţie de încălţaţi. Noroiul este încă prezent puternic în subconştientul românului de la oraş, iar rezervele noastre de noroi sunt nebănuite şi îmbracă forme din cele mai diverse – de la tăbăcirea acestuia prin măturarea spaţiilor „verzi” din faţa blocurilor până nu mai rămâne decât obişnuita bătătură de la ţară, până la aruncatul cu noroi unii într-alţii, sport naţional.

Noi, orăşenii, suntem foarte preocupaţi de lipsa autostrăzilor - şi pe bună dreptate. Însă adevărata problemă de infrastructură a acestei ţări este lipsa asfaltului din sate – acolo unde trăiesc cei mai mulţi români. Căci lipsa aceasta îi izolează mental de civilizaţie – de unde şi expresia „ţările cu apă caldă”, la modă printre cei care mai au şansa să iasă din ţară. Lipsa elementelor unui confort de bază – asfalt la poartă, canalizare, apă curentă – face ca mai bine de o treime din populaţia acestei ţări să trăiască exact ca în Evul Mediu. Cu o diferenţă: au curent electric, cablu TV şi televizoare unde pot urmări Taraf TV, manele şi telenovele fără a mai socializa cu ceilalţi ţărani. E şi ăsta un „progres”.

Ţara asta însă nu se va moderniza până când majoritatea populaţiei nu va ieşi literalmente din noroi. Poate nu ne dăm seama, dar peste 60% dintre drumurile din România nu sunt modernizate! Mii de localităţi din România au drept singur acces drumuri de pământ, iar o mare parte dintre drumurile judeţene n-au nici măcar asfalt uşor pe ele!

Cât de gravă este de fapt situaţia? Avem peste 34.000 de kilometri de drumuri de ţară cu pietriş sau pământ, dintr-un total de 83.700 de kilometri, alţi 22.000 de kilometri fiind acoperiţi doar cu asfalt uşor, de cele mai multe ori în stare execrabilă. Cei 500 de kilometri de autostradă doar completează tabloul unei ţări aflată la nivelul de dezvoltare al Franţei de prin ’52. Pe alocuri, arată ca în 1852...

Dincolo de obsesia noastră cu autostrăzile, faptul că imensa majoritate a românilor nu au asfalt în faţa casei reprezintă adevărata problemă pentru economie, căci toţi aceştia sunt condamnaţi la sărăcie. Starea extrem de proastă a majorităţii drumurilor judeţene înseamnă şi ea, într-un cuvânt, chiar asta: persistenţă în înapoiere.

Drept urmare, înainte de a-i impozita pe ţărani, guvernanţii poate ar trebui să se uite la cum au fost risipite fondurile europene destinate scoaterii României din noroi şi să uşureze urgent accesul la ele. Marile Proiecte ale României n-ar trebui să fie doar cele trei patru sute de kilometri de autostradă care ne lipsesc, ci, cu prioritate, zecile de mii de kilometri de drumuri asfaltate care nu există. Doar aşa vor putea străpunge zidul de noroi care îi împiedică pe milioane de români să aibă un rol în economia reală. Şi poate că ar trebui să le pese de ei nu doar atunci când vin alegerile, mituindu-i ca pe nişte căţei, doar pentru a ruina complet o economie ţinută pe spatele a doar 4 milioane de angajaţi cu acte-n regulă.

Dar pentru asta, ar trebui ca politicienii noştri să iasă mai întâi ei înşişi din noroi. Din păcate, privind la ce le iese din gură şi mai ales la ce au în cap, asta nu se va întâmpla prea devreme.

AFACERI DE LA ZERO