Opinii

O aiureală: să laşi stadioane în paragină ca să te muţi pe altele noi când te împrumuţi cu 20 mld. de euro ca să supravieţuieşti

O aiureală: să laşi stadioane în paragină  ca să te muţi pe altele noi când te împrumuţi cu 20 mld. de euro ca să supravieţuieşti

Autor: Sorin Pâslaru

19.07.2011, 00:05 6299

Steaua nu mai joacă în Ghencea pentru că nu poate plăti o chiriede câteva zeci de mii de euro pe lună, dar statul îi permite săjoace pe noul stadion Naţional Arena, care a costat 200 de milioanede euro.

Zeci de hoteluri din Neptun şi Olimp stau închise, năpădite debălării ca acum Ghencea, dar oamenii vor să meargă la mare şi stauîn vile construite de-a valma, ca nişte excrescenţe în nisip, fărăplanuri urbanistice, fără nicio organizare, în staţiuni fărătrotuare, alandala.

E bine. E chiar distractiv să o iei tot timpul de la zero, sălaşi în paragină active de sute de milioane de euro şi să refaci,cu bani privaţi sau de stat, dar alţi bani.

Este de neînţeles de ce un activ cum este stadionul din Ghenceaeste lăsat să cadă.

Aceasta este o cale sigură spre insolvenţă: să construieşti, sădai în folosinţă fără să câştigi suficienţi bani ca să întreţiiinfrastructura şi să te îndatorezi ca să faci alt stadion.

Că este Ministerul Apărării, că este Primăria Bucureştiului sauMinisterul Transporturilor instituţia care plăteşte, nu tot de labuget vin banii?

Când iei 20 de miliarde de euro împrumut peste noapte, adicăjumătate din buget (deşi datoria publică era redusă, dar rezervelevalutare s-au dovedit insuficiente), să laşi stadioane în paraginăşi să te muţi pe altele noi este un lux incredibil.

Este dansul de pe Titanic. Şi mai mult, stadionul nou este defapt unul vechi care a fost demolat. Era chiar aşa de impracticabilcel vechi?

Reptilelor care s-au aşezat la masa bunurilor publice nu le-aajuns că folosesc de 20 de ani aproape gratis stadioanele, dar acumau şi pretenţii că nu mai sunt bune.

La Dinamo, în încrengătura de generali, de privaţi şi de"legende ale sportului românesc", stadionul a rămas la nivelulcelui al unei comune din Franţa. Zero investiţii, dar trabucurilenu fumegă mai puţin în tribunele oficiale.

Un milion de hectare de terenuri agricole stau pârloagă, înkilometri de conducte de irigaţii cui­­băresc vulpi, zeci declădiri din centrul istoric al Bucureştilor sunt în paragină pentrucă nu se ştie cine este proprietarul, canale neterminate,investiţii eşuate.

Că sunt active private, că sunt de stat, per total aduc numaipierderi în economie pentru că sunt nefolosite.

La clădirile de birouri, incapacitatea administraţiei de a creao matrice care să împartă oraşul în zone rezidenţiale, de birourişi de shopping a împins urbea să se dezvolte în direcţii unde nuexistă transport public, canalizare şi apă.

De la capăt cu investiţiile, alţi bani, alte împrumuturi. Puţinivorbesc de datoriile Greciei făcute pentru a organizaOlimpiada.

Un jurnalist elen spunea recent că unele stadioane din Greciaconstruite pentru Olimpiadă sunt pur şi simplu distruse acum pentrucă sumele necesare pentru întreţinerea lor sunt prea mari.

Experienţa statului balcanic de mai la sud, cu care FinancialTimes ne compară as­tăzi şi spune că suntem pe drumul cel bun înpofida prăbuşirii consumului provocate de tăierea "incredibilă" asalariilor cu 25%, arată că poţi trăi zeci de ani în minciună, darnota de plată vine.

La Est, nota de plată a unei industrializări forţate a venitdupă 80 de ani, prin destrămarea unui întreg sistem. Nu este niciodiferenţă între un stadion în paragină şi combinatul de la Călăraşităiat la fier vechi. Să nu creadă cineva că falimentul este fărădurere, aşa cum o grămadă de manageri români s-au grăbit să-şitreacă companiile în insolvenţă să se protejeze de creditori. Cândse aşază praful, când vine rugina, greu mai poate fi reconstruitceva. Şi cu costuri imense. Care dacă nu se văd azi, se vădmâine.

Investiţiile în infrastructura sportivă sunt prea mari pentru aputea fi recuperate. Nu exis­tă aici un business plan viabil, cidoar emoţii.

Oamenii au nevoie de competiţii, performerii au nevoie devizibilitate pentru a impulsiona copiii să meargă la sport, să seîntreacă, să se obişnuiască cu efortul. Trebuie făcute şipatinoare, şi stadioane, şi terenuri de tenis.

Dar să le laşi pe unele în paragină ca să te muţi pe altele?Poate cineva explica o astfel de aiureală?

Sorin Pâslaru este Redactorul-Şef al ZF

AFACERI DE LA ZERO