Opinii

O întrebare simplă: ce apără ACTA?

no title

Autor: Dorin Oancea

18.02.2012, 16:46 1497

Ceea ce vedeţi în imaginea alăturată este pur şi simplu cel mai scump tablou din lume, care a trecut recent, printr-o tranzacţie privată, din colecţia magnatului grec George Embiricos în proprietatea familiei regale din Qatar pentru 250 de milioane de dolari.

Tabloul se numeşte "Jucătorii de cărţi" şi a fost pictat de Paul Cézanne. Cele 250 de milioane de dolari reprezintă cea mai mare sumă plătită vreodată pentru o operă de artă, iar filmul tranzacţiei, aşa cum îl descrie Vanity Fair, este poate mai pasionant decât istoria însăşi a tabloului. Tabloul lui Paul Cézanne se situează undeva între impresionism şi cubism, ca de altfel toată opera pictorului; Cézanne a fost recunoscut drept "părintele tuturor" chiar de către Picasso (Matisse în unele relatări, dar nu asta este important).

Discuţiile pentru vânzarea tabloului au început iarna trecută, pe când George Embiricos trăia încă. O primă ofertă, de 220 de milioane de dolari, a fost urmată de un "sec" scurt al familiei regale din Qatar, de 250 de milioane (poate chiar 300, în funcţie de cursuri de schimb, data exactă a vânzării şi alte detalii). În tranzacţie au fost împlicaţi, într-o formă sau alta, negustorii de artă Bill Acquavella, Larry Gargosian, Lionel Pissarro, nepotul pictorului Camille Pissarro, Philippe Segalot, unul dintre oamenii-cheie ai miliardarului François Pinault sau Guy Bennett, fost la Christie's. Interesul lor este simplu - valoarea operei, numele implicate, dar şi faptul că pe piaţă a rămas mult prea puţină artă de valoare, iar competiţia este intensă. Nu o spun eu, o spune Nicolai Iljine, consultant pentru Guggenheim.

Am ajuns uşor, uşor la al doilea subiect al meu, ACTA. Pierdut între zăpezi, geruri şi schimbări de guverne, acordul comercial semnat pe furiş, pe care autorităţile române şi l-au asumat orbeşte, care a scos mii de oameni în stradă şi care poate schimba modul cum comunicăm şi ne manifestăm pe internet, nu pare a suscita prea mare interes, cel puţin în acest moment, la noi. Nu ştiu dacă vom ajungă să ne fie controlate la graniţă playerele MP3 şi dacă acestea vor fi distruse în cazul în care conţin muzică descărcată sau prelucrată ilegal, nu ştiu dacă îmi va năvăli poliţia gândirii în casă să îmi inspecteze hard-diskul sau dacă furnizorul mă va lăsa fără conexiune dacă voi tasta cuvinte interzise.

Dar am o întrebare simplă: ce apără ACTA? Citiţi comentariul integral pe www.businessmagazin.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO