Opinii

O nouă formă de teroare: amenzi, amenzi, amenzi!. O nouă/veche cultură: frica, frica, frica! “Omul-frică” este chemat azi să construiască viitorul

O nouă formă de teroare: amenzi, amenzi, amenzi!. O nouă/veche cultură: frica, frica, frica! “Omul-frică” este chemat azi să construiască viitorul

Autor: Iulian Anghel

18.05.2020, 11:47 4376

Uniţi în frica de boală, “oamenii-masă” s-au predat complet. Şi repetă, ca într-un delir, ce le spune guvernul: amenzi! amenzi! amenzi! Să se dea amenzi!

Frica a întunecat simţul critic. Iar abandonarea simţului critic este primul pas spre abandonarea libertăţii.

În piaţă la Obor, un paznic cu patru clase, cu un termometru în mână, decide cine mănâncă azi ştevie şi cine nu.

Nu ştiu cum este treaba cu „baronul” Sucevei, Gheorghe Flutur (PNL), dar o „anchetă” realizată din tăieturi din ziare îl acuză că a făcut presiuni pentru ieşirea oraşului din carantină. A vuit internetul. Nimeni nu s-a mai gândit că, de fapt, acesta este şi „job description”-ul omului: să fie de partea comunităţii lui. Şi că ar fi fost de condamnat abia dacă nu ar fi făcut asta.

O mână de oameni s-a adunat în Piaţa Victoriei să protesteze, nici ei nu ştiu exact pentru ce. Nu a existat alt subiect peste week-end. Criminalii, ne îmbolnăvesc, nu respectă distanţa socială, nu poartă măşti – oamenii erau în aer liber, iar masca se poartă în spaţii închise. Putinişti, dughinişti, atac asupra României de la Est! Nimeni nu s-a mai oprit în loc să se întrebe: „bine-bine, nu sunt de acord cu ei, dar ce drept am eu să-i fac idioţi?”

Nimeni nu se mai gândeşte că acele decizii ale guvernului de joia trecută, prin care erau instituite noi interdicţii, au fost ilegale. Aşa-numita lume-bună a făcut tabula rasa din faptul că guvernul a adoptat limitări ale drepturilor cu încălcarea Constituţiei, care spune că ele sunt permise doar prin lege, iar legea a intrat în vigoare luni. Că nu au fost amenzi, nu, nu au fost, pentru că ele ar fi fost atacate în instanţă şi aici s-ar fi văzut mai bine goliciunea împăratului, când mii de decizii ar fi spus: neconstituţional! neconstituţional! neconstituţional! Dar ordinul care încalcă Constituţia a fost în picioare zile la rând. Cu bună ştiinţă a fost încalcată Constituţia, care spune că Parlamentul este autoritatea legiuitoare supremă. Aşa cum este el, bun, prost. Bine a făcut guvernul – mi-a spus cineva - Parlamentul este o adunătură de neghiobi.

Frica a pus gheara pe societate. Frica imensă a fost indusă, în mare parte, de guvern. Incapabil să gestioneze normal o situaţie de criză, guvernul a ales hiperbola fricii.

Frica! Să băgăm frica în ei!

Frica întunecă judecata. Culturi întregi şi popoare, în istorie, au fost puse în genunchi de frică. Aşa au apărut zeii. În curând societatea va fi ierarhizată: luptător COVID de gradul 1; luptător COVID de gradul 2...iar lumea o să pupe tălpile acestor sfinţi, învingători de covid.

Până săptămâna trecută nu era nicio problemă cu această mască. Pe uşile magazinelor Mega Image scria: nu purtaţi mască decât dacă simţiţi că este necesar. Probabil că paznicilor le este acum destul de greu, între atâtea măşti, să vadă cine mai scapă din greşeală în buzunar un pachet de macaroane, de aici şi îndemnul trecut.

Nu am o obiecţie anume faţă de mască, o port în locuri publice cu mult înainte ca aceasta să devină obligatorie. Dar pentru mulţi dintre vecinii mei, preţul unei măşti – 4 lei săptămâna trecută la toate farmaciile din jurul nostru – este prohibitiv. Chiar şi la un leu bucata, pentru ei preţul este mare.

COVID-19 este o realitate crudă care a costat viaţa a sute de mii de oameni şi mii şi mii de miliarde de dolari din averea mondială. Şi va produce zeci de milioane de şomeri şi zeci de milioane de suferinţe individuale.

Dar, ca să transmiţi acest adevăr cumplit, trebuie să te opreşti şi să explici – fiecăruia în parte, dacă trebuie. Nu să ieşi cu 2 minute înainte de miezul nopţii şi să spui, exemplificând cu un ordin care încalcă Constituţia, cum vor decurge lucrurile peste 2 minute.

Să fie limpede: nu despre mască vorbesc aici! Ci despre abandonarea simţului critic. România a mers înainte, în aceşti ani, pentru că „interesul general” invocat de Iliescu şi ai lui şi alţii după ei, mai apoi, a avut o stavilă: „nu este aşa” sau „nu este chiar aşa cum spui tu!”

Acum?

Frica de boală... frica de amendă. Frica. „Bagă frica-n ei!”

Trebuie să porţi mască! Mască ce a ajuns semnul puterii unor indivizi care, în vremuri normale, nu merită nici un „bună-ziua”. În aceeaşi vreme, simţul critic al societăţii s-a tocit într-un mod înspăimântător.

Rousseau i-a spus „voinţa generală”, „interesul comun”, Gasset, „omul masă”.

“Cine refuză să se supună voinţei generale va fi obligat să facă acest lucru de către întregul corp: ceea ce nu înseamnă altceva decât că îl vom forţa (pe individ ) să fie liber”, spune, cu seriozitate de mardeiaş, Rousseau, inventatorul acestei poveşti, poveste care avea să se transforme peste vremuri într-un „gag” comunist: „Dacă nu ştii, te învăţăm. Dacă nu poţi, te ajutăm. Dacă nu vrei, te obligăm”. Aceasta este „voinţa generală”.

Cine face această voinţă generală?

“Cetăţenii responsabili” – susţine Rousseau.

“Omul-masă”, spune Gasset. Ingâmfat şi incult, fricos şi ştiutor a toate, preocupat de propriu-i “eu” găunos, înghite fără judecată tot ce i se spune. Iar, dacă nu faci ca el, eşti şters de pe faţa pământului, pentru că “omul-masă” este mândru să poarte stindardul aiurelilor sociale.

Mă simt obligat să repet: regulile stabilite de medici trebuie respectate, spre binele tuturor. (Abia de la Pasteur încoace „s-a dovedit ştiinţific” că spălatul pe mâini nu dăunează grav sănătăţii.) Ştiu că libertatea mea se opreşte acolo unde începe libertatea celuilalt – admit acest adevăr toţi filosofii care au analizat raportul dintre stat şi individ şi îl admit, la rândul meu, fără tăgadă. Port mască şi sunt vaccinat, din copilărie, din cap până în picioare.

Dar asta nu înseamnă să nu văd greşelile făcute de administraţie. Iar dacă le văd, normalitatea mea nu înseamnă să fiu taxat drept nebun care vrea să răspândească virusul.

Cel mai grav păcat de azi al administraţiei este teroarea indusă în societate: dacă s-au dus nişte puşti la o terasă şi au dansat, acesta este sfârşitul lumii! Ne-a luat Antichristul din cauza lor!

În vremuri vechi, erai ucis dacă nu credeai în zei. Pentru că necredinţa ta atrăgea mânia zeului asupra întregii cetăţi. Acum eşti aruncat în stradă, dacă nu ai mască. Dar la ce bun masca? Pentru că 90% dintre închinătorii la mască şi-o poartă sub barbie. Dacă virusul revine, nu e din cauza celor 100 de rătăciţi din Piaţa Victoriei sau a celor 50 din Herăstrău, ci din cauza aceastei nechibzuite înţelegere a rostului „măştii”: o pui, o atingi de zeci de ori, o pui pe bancă în parc, o legi la gură din nou, o bagi în buzunar, o scoţi din nou. Unii şi-o pun pe cap, aşa cum îşi puneau, pe vremuri, ochelarii de soare.

Şi sunt lucruri atât de simplu de rezolvat. Ce era dacă venea cineva şi întrerupea petrecerea puştilor din Herăstrău?

Nu ai mască, nu eşti primit în magazin. Nu ai mască, dar vrei să intri? Poftim o mască! De ce amenzi de 2.500 de lei pentru cine „nu are mască”? Pentru întreţinerea terorii, pentru nimic altceva. Sau a stării de tensiune care să-i „mobilizeze” pe oameni. Teroarea te ţine în stare de veghe.  Dar nimeni nu se întreabă cât rău face, în timp, o minciună ce, sigur, este pentru binele comun.

Avem legislaţie, spunea joi preşedintele Klaus Iohannis, pentru impunerea restricţiilor. Nu a existat nicio legislaţie. Minciuna stă cu regele la masă. O minciună pentru interesul comun. Dar o minciună mică este pârtia pentru o minciună mai mare. Un abuz mic, deschide calea spre un abuz mai mare. Un abuz, în numele binelui comun, rămâne un abuz.

Aşa ne întorcem la „cel care nu e cu noi e împotriva noastră”. A încălcat legea! Care lege? Care nu există?

Desigur, aici pot adăuga că nu e nevoie de lege ca să ai bun-simţ şi, clar, nu e nevoie de legi ca să ştii că este un act criminal dacă-i faci rău celui de lângă tine. Purtare măştii este, prin urmare, un act de responsabilitate – nu ştim dacă este eficientă, dar nu trebuie să riscăm nimic.

Dar, până aici.

Psihologul Mircea Miclea, pentru Edupedu: “La nivel de societate, cred că se va accentua cultul siguranţei, noua religie. Preocupaţi până la obsesie de a se simţi în siguranţă, oamenii o să renunţe la libertate. Şi asta e grav, extrem de grav!“

Exista în Vechiul Testament, în cartea Exodului, un episod uluitor. Moise şi-a scos poporul din Egipt, acolo unde poporul era în sclavie. Ştim legenda – Moise a lovit cu toiagul marea (Marea Roşie) care şi-a despicat valurile şi a lăsat poporul să treacă. Dar morala ascunsă a acestei legende, morală care dăinuie peste veacuri, o ştim?  Dincolo de mare este deşertul (Sinai). Şi, după câteva luni, poporul s-a revoltat în faţa greutăţilor. Voia siguranţă, nu-l mai interesa libertatea, voia mâncarea din robie, voia să se întoarcă în Egipt: „ce bine era când stăteam în jurul oalelor cu carne şi mâncam pâine pe săturate!” Moise a ştiut valoarea libertăţii, poporul nu.

Ataşamentul pentru libertate nu este un privilegiu al maselor, ci al elitelor.

Despre gradul de libertate al fiecăruia scrie Isaiah Berlin (“Equality and Liberty”). Una este libertatea pentru un ţăran din Egipt - spune el - şi alta este pentru un profesor de la Oxford.

Noi ce fel de libertate mai vrem?

Credeţi că mai e posibilă o mobilizare pentru democraţie asemenea celei de acum doi-trei ani? În cazul în care va fi nevoie? Nu mai este posibilă, mi-e teamă. Aici este drama societăţilor fragile democratic. “Celui care are i se va da, iar celui care nu are i se va lua.” Frica a nivelat răspunsul societăţii: omul umil a ajuns norma. Intelighentia a intrat în rândul maselor: omul-masă, omul-frică.

Aici suntem: vrem vremea de dinainte când eram siguri, iar pentru asta suntem gata să ne vindem dreptul de întâi-născut pentru un blid de linte, asemenea lui Esau.

Când, plângând în hohote, Esau se roagă de Isaac, aflat pe patul de moarte, „tată, dar pentru mine nu mai ai nicio binecuvântare?” - cu sufletul chinuit, căci îl iubea - Isaac îi spune: ai avut totul!  Dar am dat toate binecuvântările deja!  Toate erau pentru tine. Dar tu ţi-ai vândut dreptul de întâi-născut, aşa că vei fi robul fratelui tău. Am o binecuvântare, însă, ultima, dacă binecuvântare se poate numi. Îţi vei putea recăpăta libertatea luptând pentru ea.

Ne vindem statului libertatea atât de greu obţinută. Când ne vom trezi, vom boci asemenea lui Esau.

Niciodată statul nu-ţi dă înapoi de bunăvoie ceea ce tu i-ai dat de bunăvoie. Iar „respectaţi ordonanţele militare” s-ar putea să revină mai repede decât vă închipuiţi. Şi nu azi-mâine, că poveste asta va trece. Ci cu orice altă ocazie viitoare.

 
 
AFACERI DE LA ZERO