Dacă este să existe o constantă ce a urmărit clasa politică în ultimele sute de ani, atunci aceasta este corupţia. Şi incompetenţa. Cu atâţia miniştri şi înalţi funcţionari publici bătând, mai mult forţaţi, la usa DNA, m-am întrebat care sunt cauzele acestui fenomen. Şi, citind o carte despre istoria românilor scrisă de un istoric american, am găsit că rădăcinile sunt adând înfipte în istorie.
În continuare veţi citi un scurt tablou datând din epoca domnitorilor fanarioţi (1716-1821).
Organizarea administrativă a ambelor Principate explică sporirea dregătorimii (dregător - funcţionar public). Ţara Românească era împărţită în 17 judeţe (...) Fiecare judeţ era administrat de către doi ispravnici, unul grec şi altul pământean, care întruneau funcţiile executive, judecătoreşti şi fiscale (...). Fiecare judeţ era îmărţit în plăşi, iar acestea erau administrate de către zapcii şi vătafi, numiţi de marele vornic (...) La fiecare dintre aceste niveluri administrative, numărul dregătorilor a fost în continuă creştere în secolul al XVIII-lea. Au apărut noi dregătorii, iar personalul celor vechi s-a dublat sau chiar triplat în special pentru a ceda presiunilor boierilor care îşi doreau asemnea funcţii şi a satisface nevoia de bani a domnitorului.
Vânzarea dregătoriilor devenise un obicei. Îndată ce se urca în scaun, noul domnitor scotea funcţiile înalte la mezat. Cumpărătorii acestora, în special boierii şi membrii anturajului domnitorului, vindeau, la rândul lor, funcţii la nivelul judeţelor, iar ispravnicii şi vătafii vindeau posturi locale. Fiecare era, fireşte, dornic să recupereze banii cheltuiţi pentru propria sa funcţie şi să se mai aleagă şi cu ceva profit. Funcţia cea mai căutată era cea de mare vistier, figura centrală din sistemul fiscal al ţării. Aceasta se vindea cu 300.000 de piaştri în 1820, o sumă enormă, dar îi asigura celui în cauză un venit de cel puţin 500.000 de piaştri, întrucât el era acela care numea ispravnicii.
Iar acum concluzia, cât se poate de reală şi în ziua de astăzi: “Vânzarea acestor dregătorii a avut un efect dezastruos asupra moralităţii şi eficienţei aparatului administrativ. Mulţi dintre cei care obţineau posturile erau lipsiţi de experienţă şi de aptitudini.”
Aceste fragmente sunt extrase din cartea Românii, 1774-1866, scrisă de istoricul Keith Hitchins