Oltchimul nu e nimic altceva decât un FNI, făcut la nivel de stat. Toţi miniştrii au dormit liniştiţi pasându-şi unul altuia combinatul, până a explodat
Ce ghinion pentru guvernul Ponta să intre în alegeri având pe cap situaţia explozivă de la Oltchim, unde un oraş întreg trăieşte din combinatul chimic.
Asta înseamnă voturi, iar dacă până în decembrie nu rezolvă situaţia, Oltchimul va fi o piatră de gâtul USL-ului.
Ponta cu ai săi miniştri Chiţoiu (ministrul economiei), Pop (dialog social) şi cu Remus Vulpescu, şeful participaţiilor statului, încearcă să rezolve în câteva luni, dacă pot, ceea ce nu s-a făcut în ultimul deceniu. Nici un predecesor de-al lui Ponta din această perioadă nu a dorit să îşi bată capul cu Oltchim.
Tăriceanu, Boc, Ungureanu a stat prea puţin pentru a înţelege ceva, şi-au pus ochelarii de cal, dopuri în urechi ca la Formula 1, şi nu au vrut să se atingă de Oltchim pentru că sărea în aer.
L-au lăsat pe Constantin Roibu, împăratul combinatului şi al zonei de două decenii, şă îşi ducă domnia în linişte, să facă datorii peste datorii pentru a nu se trezi cu el peste cap şi cu un oraş întreg în stradă.
Miniştrii economiei şi ai finanţelor - Vlădescu, Vosganian, Pogea, Videanu, Ariton, Ialomiţianu, şi-au pasat de la unul la altul dosarul Oltchim, nu de alta dar Roibu intra peste ei şi îi dădea afară în loc să fie invers. Şi niciunul nu avea nevoie de aşa ceva.
Ei trebuia să se intereseze de soarta Oltchim. Dar nimeni nu a făcut acest lucru. Ceea ce s-a întâmplat la Oltchim este simptomatic pentru întreprinderile de stat.
După guvernul Năstase, privatizarea sau restructurarea întreprinderilor de stat a luat o pauză de opt ani. Cât timp economia duduia, iar banii veneau la buget, întreprinderile de stat nu aveau o problemă.
Sindicatele stăteau liniştite la locul lor, şefii se schimbau odată cu guvernarea şi cu fiecare ministru, iar membrii consiliilor de administraţie numiţi politic îşi numărau banii în linişte.
Întreprinderile erau devalizate prin prestări de servicii şi furnizarea de produse, o parte din bani se ducea la toate partidele, iar cealaltă intra în afacerile conducerii. Dar totul se făcea pe datorie, iar în perioada de boom bancherii stăteau la uşa companiilor de stat să le dea bani.
Nu conta că aceste companii îşi înrăutăţeau situaţia şi era doar o chestiune de timp până când totul se va întoarce împotriva lor. Atâta timp cât companiile de stat aveau neoficial garanţia statului că nu se va întâmpla nimic şi că îşi vor recupera banii într-un fel sau altul, niciun bancher nu se uita pe vreun plan de afaceri.
El ştia că trebuie să raporteze la centru un nou client, un nou credit de unde lua comision şi dobândă.
La fel s-a întâmplat şi la multe alte companii de stat. Pe Tăriceanu sau pe Boc care au guvernat şapte ani din opt nu i-a interesat situaţiile de la Hidroelectrica, Romgaz, CFR, Compania Naţională de Autostraăzi, Termoelectrica, Compania Naţională de Lignit şi câte or mai fi. Nu au vrut să aibă bătăi de cap. Mai bine dădeau din gură cu privatizarea şi reforma decât să-şi suflece cămaşa şi să intre în mocirla companiilor de stat. Aici fiecare deputat sau senator şi fiecare organizaţie judeţeană de partid are afacerea lui şi nu este bine să te pui cu baronii locali.
În tot acest timp numai Oltchim a ajuns la datorii de 3,5 miliarde lei şi peste 1 miliard de lei pierderi, CFR-ul a mai făcut câteva sute de milioane de euro datorii, Hidroelectrica a dat de la ea către alţii peste 1 miliard de euro şi toţi trăiau bine. Era linişte în ţară, sindicatele au avut partea lor de bani când era boom-ul economic, iar când a venit criza au fost liniştite prin controalele DNA.
Oltchim nu e nimic altceva decât un FNI mai mare, cu mai mulţi bani devalizaţi şi la o diferenţă de 12 ani.
La FNI, banii i-a luat Vântu şi pe lângă el o clasă întreagă de politicieni care încă mai sunt la putere.
La Oltchim, Roibu este vinovatul de serviciu. La FNI, unde s-au prăduit 300 de milioane de dolari, a plătit CEC-ul şi bugetul, acum plăteşte din nou bugetul, adică cei care lucrează în educaţie, în sănătate, în administraţie. Lor li s-au tăiat 25% din salariu, în numele necesarelor măsuri de austeritate. Lor li s-au luat banii pentru că bugetul nu avea de unde altundeva. Dacă Oltchimul ar fi produs, nu datorii, poate că bugetul ar fi avut venituri. Oltchimul este numai vârful de aisberg al întreprinderilor de stat.
După alegeri cine va veni la putere va lua în plin şi explozia de la celelalte companii. La o bună parte din ele s-au şters datoriile, dar asta nu le va rezolva situaţia. Această ştergere înseamnă că li se iau din banii tuturor celorlalţi din economie, fie că se numesc angajaţi, fie că se numesc întreprinderi private. Această ştergere a datoriilor înseamnă că taxele şi impozitele nu vor putea fi reduse. Bine ar fi să nu crească.
Timp de 10 ani toate guvernele au dormit liniştite şi şi-au pasat de la unii la alţii situaţiile fierbinţi din întreprinderile de stat. Ghinionul guvernului Ponta e că nu mai are cui să paseze.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
