Opinii

ONV LAW: Noua OUG 117 din Codul Muncii, care prevede amenzi pentru companiile care întârzie plata salariilor, poate arunca în aer mediul de business local, prin dezechilibrarea pieţei muncii

ONV LAW: Noua OUG 117 din Codul Muncii, care prevede...
18.10.2021, 11:40 684

Noua Ordonanţă de Urgenţă (OUG) nr. 117 din 4 octombrie, care va intra în vigoare începând cu 20 octombrie, stabileşte amenzi de la 5.000 lei la 10.000 de lei pentru fiecare angajat căruia angajatorul a întârziat cu mai mult de o lună plata salariului, iar avocaţii sunt de părere că  această măsură poate dezechilibra major piata muncii şi poate duce la un val de insolvenţe şi falimente.

„Actuala măsură poate declanşa un val de efecte negative în economie, printre cele mai importante numărând-se faptul că acest instrument poate fi cu usurinţă folosit abuziv în relaţia dintre angajaţi şi angajatori, ca instrument de presiune, accentuând dezechilibrele actuale existente pe piaţa locală a muncii şi poate încuraja un val masiv de insolvenţe şi falimente în mediul de business,” declară Mihai Voicu, Partener ONV LAW şi coordonator al diviziei Business Law din cadrul casei de avocatură.

Astfel, noua OUG 117/ 4.10.2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul Muncii, emisă de Guvernul României şi publicată în Monitorul Oficial nr. 951/ 5.10.2021, stabileşte la pct. 7 că se sancţionează „încălcarea de către angajator a obligaţiei prevăzute la art. 166 alin. (1) cu mai mult de o lună, de la data de plată a salariului, stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz, cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 de lei pentru fiecare persoană căreia nu i s-a plătit salariul, cu excepţia situaţiei în care angajatorul se află sub incidenţa Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificarile şi completările ulterioare.” 

Printre cele mai importante probleme sesizate de ONV LAW cu privire la modul în care este formulată noua OUG se numără:

  • Sancţiunea nu diferenţiază între angajatorii corecţi, care se confruntă cu probleme legate de întârzierea unor încasări (de exemplu: în cazul industriilor care depind de întârzierea la livrare a unor materii prime, pe fondul perturbărilor pe lanţurile de distribuţie internaţionale, în contextul pandemic actual; sau orice categorie de business care depinde de un singur partener contractual – ex. companiile – agent sau distribuitor) şi cei obişnuiti să încalce legea şi să nu plătească la timp salariile angajaţilor.  
  • Sancţiunea este disproportionată, prevăzând un cuantum al amenzii de aproximativ 1.5 - 3 salarii medii pe economie pentru fiecare angajat, indiferent de domeniul de activitate. Astfel, caracterul de pedeapsă, de instrument de presiune prevalează, iar suma este potenţial atât de mare, încât majoritatea angajatorilor nu ar putea să o platească, subliniază specialiştii ONV LAW. În industriile „labor intensive”, unde cheltuiala cu forţa de muncă depăşeşte 50% din venituri, o asemenea sancţiune ar putea echivala cu 1 lună şi jumătate de cheltuieli, suficientă pentru declanşarea unui faliment!
  • Oferă angajatilor un instrument care poate fi cu usurinţă abuzat. Ameninţarea cu o amendă de asemenea dimensiuni va fi fără îndoială utilizată abuziv de cptre angajaţi în situaţii de negociere, pentru a forţa o anumită acţiune din partea angajatorului, consideră specialiştii ONV LAW. În condiţiile unei rate a somajului extrem de reduse la acest moment în piaţă şi a presiunii pe care o semnalează majoritatea angajatorilor acum, măsură poate arunca în aer piaţa locală a muncii.
  • Singura protecţie pentru angajator prevăzută de legislaţia locală, într-o astfel de circumstanţă, este cea a Legii insolvenţei. „Astfel, efectul acestei sancţiuni va fi să îi grăbească pe angajatori să îşi solicite propria insolvenţă iar odată intrat în insolvenţă, angajatorul (prin administratorul judiciar) poate înceta cu uşurinţă orice contract de muncă, iar angajaţii îşi pierd garanţiile, aceasta fiind situaţia cea mai dezavantajoasă pentru angajaţi”, comentează Mihai Voicu.
  • Dispoziţia nu menţionează o limită maximă a sancţiunii. De obicei, în cazul amenzilor aplicabile la dreptul muncii, amenda era dată sub forma „X RON/angajat fără a depăşi suma Y”. Sancţionând fără limită, înseamnă că întârzierea la plata salariului devine cea mai gravă contravenţie.
  • Noua OUG oferă de asemenea un instrument foarte puternic (un drept exorbitant) autorităţii publice care, în loc să tindă spre verificare, sprijin şi conformare îl va utiliza cel mai probabil coercitiv, pentru a strânge bani din piaţă, consideră reprezentanţii casei de avocatură.

ONV LAW mai notează, de asemenea, că raţionamentul formulat în preambulul dispoziţiei este unul abuziv, nedemocratic conform Constituţiei României, înlocuind calea firească a justiţiei cu un instrument sancţionator oferit angajaţilor (un instrument social, populist). Astfel, textul preambulului stipulează: “Având în vedere existenţa unei situaţii socioeconomice dificile generată de pandemie ce s-a resimţit profund atât de către angajatori, cât şi de către salariaţi, mecanismul juridic reglementat în prezent în Codul muncii referitor la neplata sau plata cu întârziere a drepturilor salariale este unul complex şi anevoios ce implică promovarea unor procese în justiţie, astfel că se impune crearea unei reglementări de natură a asigura protecţia socială a salariatilor în concordanţă cu principiile ce guvernează raporturile de muncă.”

„În egală măsură, statul pune iar presiune pe angajatorii privaţi, dar detensionează presiunea de pe angajatorii publici. În acest moment, există posibilitatea eşalonării creanţelor salariale pe 5 ani în cazul funcţionarilor publici. Practic, în cazul autorităţilor plata salariilor restante se poate efectua într-un termen de 5 ani, iar companiile private au la dispoziţie doar 30 de zile sau suportă o sancţiune foarte dură,” conchide reprezentantul casei de avocatură.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO