Societatea românească are nevoie de un nou suport pentru osolidaritate reală. Cum şi l-ar putea asigura? Desigur, prin câtevareuşite certe, care să redeştepte încrederea şi speranţa în viitor.Dacă vom reuşi, în anul 2011, să obţinem reluarea unei creşterieconomice sănătoase şi durabile, de cel puţin 1,5 la sută, pefondul scăderii inflaţiei, un astfel de rezultat se va reflecta şiîn nivelul de trai. Chiar începând din 2012. Şi speranţa vareînvia.
Tocmai asta-i problema. Fiscalitatea nu stimulează companiile săfacă profit. Şi, în primul rând, nu împinge înainte, către un altcomportament, acele companii care acum cheltuiesc mult, consumămult, în timp ce cifrele lor de afaceri sunt mici. Din aceastăcombinaţie nu poate rezulta altceva decât o valoare adăugatănesemnificativă.
Profiturile multor companii sunt, deocamdată, substanţialdiminuate. Din acest motiv, la sănătate, învăţământ, armată,justiţie, poliţie, administraţie publică nu pot să ajungă decâtsume extrem de mici. Nu ajung banii nici pentru investiţii publice:infrastructură, energetică, lucrări edilitare. Aceste tipuri decheltuieli sunt şi vor mai continua să fie sufocate. Economia nu-icapabilă încă să alimenteze bugetul la nivel optim. Fiindcă, lanoi, cele mai multe companii se menţin pe linia de plutire cu oeficienţă modestă a muncii, cu creşteri mari ale costurilor deproducţie şi cu o competitivitate aflată la mare depărtare decerinţele minime.
Creşterea economică durabilă, spre care ţintim în acest an,presupune reluarea investiţiilor. La rândul lor, investiţiiledepind de reluarea procesului de economisire. Dar ajustarea fiscalănu este suficientă. Ea este doar factorul care poate sprijinireluarea procesului de recuperare economică. Mai e nevoie de unfactor: competitivitatea. Punerea în mişcare a economiei româneşti,pe linia performanţelor europene, a eficienţei şi productivităţiiînalte, va fi însă un proces anevoios şi cu costuri inevitabile.Dar un proces pe deplin posibil încă din acest an. Sub formareducerii inflaţiei şi a reluării creşterii sănătoase.
Economisirea şi acumularea nu sunt fenomene pur cantitative. Iarun anumit nivel al acumulării, chiar înalt, nu este suficientpentru a declanşa automat investiţia creatoare şi o anume rată decreştere economică. Procesul e complex şi depinde fundamental demaniera societăţii noastre de a face economii, de a cheltui, deprejudecăţi, de incitările sau frânele în ceea ce priveşteinvestiţiile. Politica fiscală are şi ea rolul ei în formarea şiutilizarea capitalului. Fiscul stăvileşte, dirijează, restituie,într-un mod mai mult sau mai puţin util, mai mult sau mai puţinrapid, banii pe care-i încasează. Investitorii nu acceptă oriceposibilitate de a-şi plusa banii pe care i-o propune viaţaeconomică. Ei urmăresc necontenit conjunctura, ca să intervinăpotrivit unor direcţii preferenţiale. Pentru că ştiu şi pot să-şialeagă direcţia de acţiune. Dar, ceea ce defineşte superioritateaunei politici fiscale este faptul de a avea oricând mijloacelenecesare creării unei strategii de stimulare a investiţiilor. Aici,societatea, cultura şi politica au un cuvânt de spus. Şi istoria deasemenea.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
